OPINII  »  EDITORIAL

Lider la prima restanță, corigent la cursul lui Bîrligea

Editorial Marius Mărgărit
Editorial Marius Mărgărit

Articol de - Publicat duminica, 10 noiembrie 2024 23:35 / Actualizat luni, 11 noiembrie 2024 00:13

Ăsta era cel mai important colocviu pentru studenții clujeni, meciul cu FCSB. Și părea că își făcuseră temele, veniseră cu ghiozdanele burdușite de avantaje. Priveau de sus Superliga, aveau 9 puncte față de roș-albaștri, aflați doar aparent departe, o distanță confortabilă de urmăritoarele din clasament, plus un stadion plin și viu. Gata să le sufle încredere pentru a trece cu bine în partea a doua a sezonului regulat, spre marea sesiune, play-off-ul.

Dar „clasa" lui Sabău, inclusiv bătrânii-tineri Chipciu sau Nistor, a acuzat emoțiile întâlnirii cu „profesorii" care joacă la alt nivel și care s-au impus deja în 3 din cele 4 dispute din Europa League.

Și "U" parcă a uitat tot când a fost scoasă la tablă de Bîrligea și compania. Nu i-a ieșit mai nimic, a jucat lent, fricos, fără explozia care a aruncat-o în fruntea ierarhiei. Chiar fără să forțeze, campionii au dat o lecție de valoare și de pragmatism, fiindcă au un atacant care speculează orice fisură.

Daniel Bîrligea, în U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu, U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu, U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu, în U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
Tavi Popescu U Cluj - FCSB/ FOTO: Cristi Preda (GSP)
+33 FOTO

Daniel Bîrligea n-a comentat prea mult neconvocarea la națională nici la precedenta acțiune, din octombrie. A pus capul în pământ, a luat totul ca pe o nouă provocare, a marcat în campionat, în Europa și l-a determinat acum pe Mircea Lucescu să-l readucă la lot.

La 24 de ani, atacantul crescut în fotbalul italian pare că s-a copt și e cea mai bună soluție pentru „tricolori" în acest moment. A fost decisiv și la Cluj, e „nășicul" lor. A lovit din două ipostaze diferite, dar cu execuții imposibil de parat, nu doar de portar, dar chiar de toată echipa adversă.

Care a contat cu adevărat în meci abia în ultimul sfert de oră, când FCSB a rămas în 10, un cadou nesperat din partea lui Șut, care încasase primul avertisment doar fiindcă s-a încăpățânat să se ia în gură cu un arbitru, Bârsan, mai nervos decât jucătorii.

Golul lui Blănuță a reaprins făcliile în campusul de pe Cluj Arena, dar atât. E doar a doua înfrângere pentru ardeleni, dar prima restanță acasă. Și primul semnal că acolo sus, în vârf, nu e deloc așa de ușor sau simplu, cum părea până acum.

E despre curajul de a te lua la trântă cu cei mari, curaj care le-a lipsit aseară băieților lui Sabău. Urmează un retur tot mai strâns, mai aprig, în care nimic nu este sigur, jucat, stabilit. FCSB se ridică și în campionat, învingând în câteva zile doi lideri, pe cel din Danemarca și pe cel de acasă. E o mănușă aruncată în față, chiar în casa celor care stau în fotoliul de lider și nu numai lor.

Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (9)
lucian_iasi85
lucian_iasi85  •  11 Noiembrie 2024, 15:16
Postat de rottwailer pe 11 Noiembrie 2024, 10:11

U Cluj e o echipa mica, ajunsa in varf prin jocul rezultatelor si mult noroc! Stiti cand la maraton, se gaseste cate unul care preia primul loc la inceputul cursei, pe la mijloc gafaie si spre final cu ochii ca melcul, abia reuseste sa termine alergarea. Cam asa si U Cluj. N-o vad terminand pe loc de play-off...

U e 99% calificata deja în playoff, nu poate avea o serie atât de proasta sa irosească avantajul fata de locurile 7,8.

lucian_iasi85
lucian_iasi85  •  11 Noiembrie 2024, 15:15
Postat de mzm1 pe 11 Noiembrie 2024, 10:41

Apropo de convocarea la Națională a lui Bârligea și a celorlalți fecesebiști. Cred că Mircea Lucescu a greșit apelând la jucătorii de la FCSB. Aceștia au jucat în Europa aproape încă un tur în această toamnă (vreo 13 jocuri!) și sunt la limita rezistenței fizice! Dovadă stau numeroasele accidentări. În consecință, cred că nu vor da, la Națională, randamentul de care sunt capabili în condiții normale. Este o pierdere și pentru echipa națională, și pentru FCSB, unde se vor întoarce și mai obosiți!

În afara lui Birligea, care are șanse mari sa fie titular, restul de la fcsb nu cred ca vor juca mai mult de 20-30 minute prin repriza a doua. Tarnovanu și Miculescu vor fi rezerve neutilizate, șut și olaru rezerve cu șanse de a intra prin repriza secunda.

mzm1
mzm1  •  11 Noiembrie 2024, 10:41

Apropo de convocarea la Națională a lui Bârligea și a celorlalți fecesebiști. Cred că Mircea Lucescu a greșit apelând la jucătorii de la FCSB. Aceștia au jucat în Europa aproape încă un tur în această toamnă (vreo 13 jocuri!) și sunt la limita rezistenței fizice! Dovadă stau numeroasele accidentări. În consecință, cred că nu vor da, la Națională, randamentul de care sunt capabili în condiții normale. Este o pierdere și pentru echipa națională, și pentru FCSB, unde se vor întoarce și mai obosiți!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează