)
Articol de Mihai Mironică - Publicat marti, 19 noiembrie 2024 15:49 / Actualizat marti, 19 noiembrie 2024 15:58
Mircea Lucescu este opusul lui Elias Charalambous. În timp ce antrenorul formal al campioanei FCSB este un livrator de clișee care ne-a arătat cum sună limba de lemn în engleză, Lucescu transformă într-un spectacol și o conferință de presă de după o victorie cu Cipru în Nations League.
Selecționerul a ajuns la performanța ca la finalul acestei partide să se ducă în discurs până la contestarea supremației Generației de Aur în istoria fotbalului nostru. Adică o deviere de ani-lumină față de subiectul principal, cum au fost învinși legendarii Pittas și Sotiriou.
În ciuda apropierii din ultima vreme, cu meciuri pe care le urmăresc împreună din tribună, între Lucescu și Iordănescu nu a dispărut rivalitatea care-și are rădăcinile în anii ‘70-‘80.
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contHiperorgoliosul Lucescu, un colos, fără îndoială, al fotbalului nostru, a fost mereu deranjat că mari succese din istorie au fost asociate cu numele Iordănescu: cele două finale de Cupa Campionilor ale Stelei, Mondialele din ‘94 și ‘98, EURO 2024.
Și atunci Lucescu a venit cu replici: „dacă nu apărea Revoluția, Dinamo ar fi cucerit Cupa Campionilor”. „România lui Edi Iordănescu a fost cea mai slabă echipă la posesie de la EURO”. Iar azi-noapte, Lucescu a dus ofensiva la apogeu: „naționala de la EURO ‘84 a fost peste Generația de Aur“. Generație care avea punctul culminant 10 ani mai târziu, la Mondialul din ‘94.
Argumentele lui Lucescu
E un exercițiu interesant cel pe care ni-l propune Mircea Lucescu. România sa ajungea tot în „sferturi”, ca și cea a lui Iordănescu de la Mondialul american. Să fii la un EURO cu doar 8 echipe era echivalentul unei calificări în „sferturi”.
În preliminarii, România lui Lucescu a scos 3 puncte din 4 cu Italia, obținând singura noastră victorie din istorie împotriva unei campioane mondiale în exercițiu. Am învins în ambele partide Suedia, construită pe o IFK Goteborg care cucerea atunci Cupa UEFA. Și știm ce am pățit cu Suedia la Mondialul din ‘94. Am depășit atunci și Cehoslovacia care fusese campioană europeană în ‘76. Iar la turneul final am făcut egal cu vicecampioana acelei ediții, Spania, fără liderul naționalei de atunci, Ilie Balaci.
România ‘84 era construită pe Craiova Maxima, o splendoare de echipă, prima din România care ajungea într-o semifinală europeană. La ea au fost altoiți jucători de la Sportul Studențesc, de la Corvinul, de la Dinamo, care atunci devenea prima echipă românească în semifinalele Cupei Campionilor, și de la ASA Tg Mureș. ASA îl dădea pe cel mai bun fotbalist român al anului 1983, Laszlo Boloni. Ladislau, cum i se spunea atunci, romanizat.
Plus Lucescu jucătorul
Pentru a-și completa arsenalul de atac, Mircea Lucescu a amintit de România din ‘70, calificată la un Mondial cu 16 echipe, și de România ‘72, eliminată dramatic într-un baraj cu 3 meciuri înainte de un EURO cu 4 echipe. Cum ar veni, „optimi” de Mondial și „sferturi” de EURO, în traducere modernă. Iar Mircea Lucescu a fost un jucător proeminent în acele naționale.
Lucescu nu mai vrea să fie recunoscut în primul rând ca antrenorul român care a avut o traiectorie formidabilă în străinătate. El a declanșat ofensiva pentru a-și contura din nou rolul uriaș pe care l-a avut și-n istoria naționalei.
Are el dreptate când doboară Generația de Aur de pe soclu pentru a pune acolo creația lui extraordinară, România ajunsă la EURO ‘84? E un subiect interesant pentru cei pasionați de istoria naționalei. Însă tot Mircea Lucescu spunea mai demult că anvergura unui antrenor e dată de ultimul rezultat. Iar ultimul rezultat din cariera monumentală a lui Lucescu ar putea fi un parcurs de succes la Mondialul american din 2026. Atunci să vezi comparații cu naționala din ‘94…
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
