Antrenorul român, abuzul și șpaga

Pe Cătălin Cîrjan îl cunosc de când avea 12 ani. Mă tot chema Vergil Andronache să-mi arate un copil care iubea fotbalul de la vârsta de 2 ani. Cică la 2 ani, mogâldeața stătea lipită de bară, iar fratele său, Dani Cîrjan, și ceilalți colegi, îi pasau ușor să împingă mingea în plasă. M-a impresionat cu viteza de reacție, tehnica și inteligența din joc, așa că i-am spus și lui Marcel Pușcaș că are Andronache un copil special și n-ar fi rău ca FRF să îl urmărească. Mi-a răspuns că mulți fotbaliști de genul lui Cîrjan s-au ratat, mi-a enumerat câțiva, printre care și pe Daminuță.

Apoi, Cătălin Cîrjan s-a transferat la Arsenal și am atras din nou atenția. Mi s-a oferit exemplul Vlad Dragomir. La noi, în fotbal, ai impresia că toți conducătorii, antrenorii și cei implicați așteaptă să apară fotbalistul precum cartoful, să nu-l atace nici coropișnița, nici gândacul de Colorado. 

Pe Narcis Răducan l-au trimis acasă, că venise cu trenul

Cîrjan a crescut, se antrenează cu echipa lui Arteta, liderul din Anglia, e titular în Premier League 2, dar naționala l-ar vrea la U20. Îi explică lui Săndoi de ce ar vrea să evolueze la U21, nu mai primește niciun telefon, iar FRF se scuză ieftin. Nu-i mai crede nimeni, oricum. Aproape toți părinții cu fotbaliști crescuți în străinătate, care au venit la loturile naționale de juniori, mi-au povestit că erau tratați urât, li se vorbea arogant, iar în cazul în care acuzau dureri, o primeau pe aia: “joacă, bă, că n-ai nimic! Veniți din campionatele p... și vă dați domnișoare pe aici!”. Îi aparține unui antrenor federal, la adresa unui copil român venit din Norvegia.

În anii 90 și până să vină Victor Pițurcă antrenor la naționala U21, la loturile de juniori jucau, în general, fotbaliști din București. Rareori mai prindeai câte unul de prin țară, însă din apropiere. Narcis Răducan a venit cu trenul la o selecție de lot național de juniori. A luat echipamentul și un antrenor federal, căruia n-a vrut să-i dea numele, l-a luat tare: “Cu ce ai venit aici? Tac-tu ce lucrează?”. Când a aflat că era copil sărman, că venise cu trenul, a primit un răspuns demn de fotbalul românesc: “Înseamnă că pleci repede acasă!”. 

Narcis Răducan a debutat mai târziu în Liga I, la FC Național, și s-a întâlnit cu “federalul”, care a avut un tupeu fantastic: “Tinere, se vede că te-am ambiționat, când te-am refuzat la lotul de juniori!”. 

Adrian și Sabin Ilie, nebăgați în seamă

Trecem la un alt caz, Adrian și Sabin Ilie. Unul din 1974, celălalt, născut 1975. La Craiova erau geniali. Adrian Ilie nu a fost convocat niciodată la vreun lot de juniori, din cauza sistemului de pile și de relații de la FRF. Antrenorii rupeau șpăgile în două. Care a fost norocul lui Adi Ilie? Foarte simplu! Marian Bondrea avea lotul lui Electroputere decimat, înaintea unui joc cu Steaua, 1992. Dacă nu mă credeți, căutați sau întrebați-l pe Bondrea. A jucat cu 7 jucători sub 19 ani, a bătut Steaua cu 1-0, gol Adrian Ilie, după care puteți uita. 

Nici Gabi Popescu, nici Ovidiu Stîngă, nici Gică Craioveanu nu au văzut loturile de juniori. Sistemul nu este foarte schimbat nici astăzi. E mai bolnav, chiar! Este clar că antrenorul român suferă de autosuficiență și se comportă precum unchiul ăla care se îmbată la nuntă și îi amintește nepotului la microfon: “Bă, mai ții minte când te spălam la fund și trăgeai vânturi? N-aveai nici măcar un an!”.

“Pas, presion, dublaj, triplaj, no greșeală...”

Fotbalistul crescut în Occident se simte și penibil când îl ceartă un antrenor român de genul lui Daniel Mogoșanu. Pentru că nici nu știe ce-i solicită antrenorul, el trebuie doar să urle și să se impună. Uitați-vă la momentul penibil al elevului din școala lui Burchel, Daniel Borugă, la arabii de la Ohod. E lăudat de un alt antrenor neica-nimeni, doar pentru a-l lua și pe el în staff, apoi secundul se face de râs într-o română cu ceva franceză și engleză: presion, furculision, dublaj, triplaj, pas, no greșeală! Și ne învață Burchel cum e cu școala de antrenori. Păi, vă spunem noi: autosuficiență, șpăgi, incompetență sau cum ar spune Borugă: “Zero baration, no valor, no valor!” Dar Burleanu zâmbește, râde, dar nu știm dacă e râsul lui, că e cam de plâns!