Articol de Narcis Drejan - Publicat joi, 27 mai 2021 10:57 / Actualizat joi, 27 mai 2021 11:23
Nepotul lui Ilie Balaci a debutat la Universitatea Craiova la 16 ani, cu privirea către cer, iar bunica lui a venit pentru prima dată pe “Central”, după 37 de ani, acolo unde “Minunea Blondă” juca ultimul meci.
Atanas Trică avea 13 ani când Balaci ne părăsea și în urma sa rămâneau un loc de pelerinaj cu versuri din Adrian Păunescu și un motto excepțional al suporterilor Științei: De la 8 la infinit. Rămâneau amintirile și presiunea performanței asupra Băniei, pentru că așa cum spunea Ilie, “Craiova s-a născut și a murit odată cu mine”.
Ilie Balaci vorbea tot timpul despre Știința, despre Electro, despre Jiul IELIF, despre orice ținea de fotbal în Craiova, le povestea chiar și arabilor, africanilor, iar în telefoanele primite la 2-3 dimineața, din Golf, “Minunea Blondă” recita povești audio despre familie.
Când îi vorbeai despre mâncarea libaneză, el o aducea în discuție pe Daniela, soția sa, că el vrea mâncare oltenească și ținea neapărat să specifice: “Ați văzut vreodată olteni să mănânce praz? E un mit apărut în Nea Mărin Miliardar! Cred că eu am mâncat o dată sau de două ori în viață!”. Dacă aminteai despre tenis, se ducea la fata Liana, iar pe Lorena o vedea avocat și povestea cum era el antrenor la Craiova și s-a cunoscut cu Eugen Trică.
Se topea la propriu când începeau poveștile despre nepoții săi, fiii Lorenei, i se umezeau ochii și își lua rolul în serios de “Creangă 2, că Ion Creangă 1 a fost nea Duțu Cernăianu! Băga în ele de rupea, mai ales alea că l-am nimerit eu cu o flegmă-n gură pe unul la Petroșani! Eh, l-am scuipat, dar nu în gură”.
Când l-a dus de mână pe Atanas la juniorii lui Juventus Colentina, “Minunea Blondă” m-a sunat și mi-a zis: “Fii atent, că ăsta micul o să aibă cam 1,90 metri, nu are nimic din mine sau tac-său, Eugen, sau o să fie cerebral ca Loți Boloni”. Balaci l-a iubit pe Boloni, colegul de cameră de la echipa națională, și există iarăși o poveste fabuloasă.
Când s-a născut fata lui Ladislau Boloni, fostul fotbalist al Stelei l-a întrebat pe Ilie ce nume să-i dea: “Mă, Ilie, spune-mi cum să o botez pe fată, că am emoții!”. La care Balaci, hâtru, ca orice oltean: “Păi ce-o fi așa de greu, zi-i Ilie, măi, Loți. Ai avea prima fată cu numele meu!”.
„Ati” și „Minunea Blondă”
Spre deosebire de Pițurcă sau de alți olteni cu noroc, Balaci a fost botezat cu prea multă apă, pentru că a avut o carieră plină de ghinioane. Nea Ilie era mai bun decât toți, pentru că ne-a făcut să credem că acolo unde a respirat el, dar mai ales că a preluat moștenirea de la un alt idol al Băniei, Ion Oblemenco, există dragoste nemărginită pentru două culori, alb și albastru.
Desigur, nu avem nicio certitudine că Atanas Trică va ajunge un mare fotbalist, însă în Oltenia, când porți tricoul Științei, nu ai voie să nu te gândești la două nume: Oblemenco și Balaci. Iar când știi că ești nepotul omului care a făcut România să strige: “Hei, hei, hai, Știința!”, lacrimile mamei și bunicii te obligă să iei în serios moștenirea fotbalistică.
Pentru că așa e la Craiova, se va vorbi printre vecini, pe străzi, pe drumul de la Liceul Frații Buzești și până la stadionul “Ion Oblemenco” că azi este în lot și nepotul lui Ilie Balaci. Orice s-ar întâmpla, debutul lui Atanas nu poate fi uitat niciodată, pentru că în acel moment tânărul s-a uitat spre cer, iar Lorena și Daniela Balaci, mama și bunica, au plâns. Soția lui Ilie Balaci nu mai călcase pe stadionul din Bănie din 1984, ultimul an al “Minunii Blonde”.
Poezia lui Ilie despre Craiova Maxima
Balaci avea o poezie despre Craiova Maxima: “Dacă mi-i arăți de la spate, într-o poză neclară, să știi că-i recunosc. Pe Silvică nu-l strig Lung sau Silvică, îi zic Babane. Lui Negrilă îi zic Negoro, lui Tilihoi îi zic Limbă sau Fălci, lui Costică îi ziceam Măgarul, pe Nae Ungureanu îl strigam Roșu, pe Donose îl strig Orbul. Aveam unul care nu bătea cu ochiul drept, Țicleanu, Chiose, iar Donose nu vedea cu stângul.
Unul cânta, altul fluiera, așa era la alergarea pe benzi la Craiova. Orbul fluiera, cu Dinamo le-a fluierat la București tot meciul, în 1980, și le-a dat două goluri. Lui Sorin Cîrțu, cum naiba îi ziceam, frate? Aaaa, Paraliticul, lui Zoli Crișan, prietenul meu cel mai bun, îi ziceam Gigi Amorosul. Zoli era veșnic îndrăgostit, lui Geolgău îi spuneam Gheorghiță. Mie? Mie îmi ziceau Cioara! Am trăit în cartier țigănesc și toți mă asemănau cu țiganii, pe atunci țiganii nu aveau reprezentanți în Parlament, așa că eu eram Cioara!”…
Vedeți voi, nu are rost să vă povestesc cât de mare a fost ca fotbalist Ilie Balaci, când poveștile cu el, despre el, despre fotbal, despre oameni sunt zeci, sute. Că până la urmă asta rămâne dintr-o carieră scurtă, dar fabuloasă, să ai ce povesti. Să găsești povești și să zâmbești lângă un 8 culcat, căci infinitul e eternitate, iar Balaci este deja acolo…și Craiova s-a emoționat când nepotul de 16 ani a privit cerul și a intrat pe terenul unde bunicul a încântat milioane de oameni.
Acel de la 8 la infinit este fix cum spunea Victor Hugo: “Infinitul există. E acolo. Dacă infinitul n-ar avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său”.