Când uităm să ne lăudăm legendele

Noi niciodată nu am fost mulțumiți și nu de ieri sau de astăzi, e o problemă de genetică, probabil și din cauza faptului că suntem prea săraci spiritual, ne dăm importanță doar în propria bătătură, nu degeaba și vorba aia oltenească: ești cel mai bun din oraș, poate chiar și de la tine din sat.

Despre Simona Halep se tot spune de vreo 6 ani că e gata, că se retrage, că nu mai câștigă niciun Grand Slam, i se dau verdicte chiar și din partea grataragiilor care ard carnea, deși se laudă că nici Mircea Sandu nu se pricepea atât de bine la perpelit carnea pe ustensila metalică.

Cu toate acestea, Simona e amintită în toată lumea, John McEnroe tocmai a vorbit despre ea după meciul pierdut în fața lui Alize Cornet, iar Martina Navratilova nu se oprește din laude la adresa fostului număr 1 mondial. La noi se așterne așa o mulțumire sufletească atunci Simona pierde. 

Să nu mai vorbim de miștourile ieftine la adresa Biancăi Andreescu sau ultimul caz, Emma Răducanu. Doar pentru că au nume românești, imediat apar și glumele de tramvai în grevă.

„Să-l tot amintești pe Năstase!”

Meciul dintre Simona Halep și Alize Cornet l-am urmărit pe ESPN, pentru că pe Eurosport Player aveam o conexiune groaznică. Acolo comenta o legendă, Chris Berman, care, la un moment dat, începe să vorbească despre școala de tenis din România. 

Am crezut că o dă și el așa șmecherește, s-a uitat pe tablou, știe de mulți ani despre Simona Halep, însă le-a amintit pe Florența Mihai, pe Virginia Ruzici, după care s-a oprit la Năstase:

„Când văd România pe un teren de tenis, gândul îmi zboară la Nasty. A fost unul dintre cei mai spectaculoși jucători de tenis din câți au existat. A definit sportul ăsta, avea niște meciuri care ar fi și astăzi la fel de spectaculoase. Să-l tot amintești pe Nasty, dacă l-ai văzut jucând. Era magnific, minunat!”. 

Chris Berman nu s-a oprit aici, a continuat cu epitetele la adresa jocului lui Năstase.

De câteva zile, Nasty se ceartă cu Ciprian Marica pentru o bază sportivă, se aruncă jigniri în comentarii, în toate postările, iar noi delimităm cinic scandalurile la om, nu la sportiv. Și tot din cauza vieților private, în comentariile despre tenis nu mai auzim nimic despre Năstase. Dacă tot separăm omul de sportiv, dar oare îl separăm? Noi nu, americanii da.

Fracturile de imagine din sport

Tocmai pentru a nu-și uita legendele din sport, pentru a crea puterea exemplului, alte popoare scot filme și cărți despre evenimente petrecute acum aproape 100 de ani. În comentariile sportive sunt amintiți sportivii de altădată, nu contează că Năstase nu era american. 

De curând, Will Smith îl întruchipează pe tatăl surorilor Williams, pe când la noi, aproape toate legendele sportului românesc sunt date uitării. Lipsa de educație duce la pieire, iar sportul românesc nu mai există ca noțiune educativă, întrebați-i pe copiii aspiranți la sportul de performanță: Ce modele aveți? Veți rămâne surprinși, că pe acolo nu există nume românești.

Poate aici a greșit și Năstase și toți cei care au încercat să intre în alt domeniu decât cel pe care-l stăpâneau impecabil, iar politica nu a făcut niciodată casă bună cu sportul. 

Citeam articolul despre Daniel Ghiță, care “bagă în ele prin CV”, că e campion mondial, deși nu e, iar în loc de “școliile” și transcriu date de pe PC pe „format electronic CD, stick”, mai bine scria acolo: “vă învăț cum să ajungeți în ring, ca mine!”. De ce să te faci de râs și să minți? Poți să mai exiști ca exemplu pentru tinerii sportivi? Rămâneți la sport, dați-l exemplu, că poate într-o zi își va aminti vreun comentator american de voi, că pe aici, slabe șanse.