Din țara în care sportul e doar la tribuna a II-a

Federația Română de Fotbal funcționează în concordanță cu sistemul, care nu e foarte schimbat la origini, provine din aceeași ramură a comunismului, doar termenii diferă și vocabularul. Deși, dacă îi iei la bani mărunți pe angajații FRF, în mulți dintre ei vei găsi substanțe comuniste și mentalități care l-ar face pe Karl Marx să exulte: “Da, voi sunteți comuniștii perfecți!”. 

La primul meci de Euro, organizat pe Național Arena, un meci de genul Concordia Chiajna – CS Afumați, adică Austria – Macedonia de Nord, marile glorii ale fotbalului românesc, ambasadorii Euro din România, legendele, toți cei care ne-au scos pe străzi în anii 90 de bucurie, au primit bilete la tribuna a II-a.

„Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”

La tribuna I, politicienii și anonimii de la FRF, adică nu era nicio diferență, ca în Ferma animalelor de George Orwell: “Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele”.

Credeți că a contat că Belodedici sau Dorinel Munteanu au fost ambasadorii Euro 2020, că Gică Popescu s-a zbătut pentru meciurile și infrastructura de la București, ori că numele lui Hagi este rostit de orice microbist al planetei? La FRF nu contează asta, de fapt, nicăieri. Politicul trebuie să fie la tribuna VIP, chiar dacă habar nu are la ce se uită. Să nu credeți că oamenii prezenți acolo aveau vreo treabă cu fotbalul.

L-am văzut și pe un politician, celebru pentru tastatul în neantul laptopului, care a apărut din senin la finala Cupei României și s-a pozat cu Florent Malouda, cu mesajul în social media: “Cât ne-a lipsit publicul!”. Public pentru care politicul nu făcuse nimic să revină mai repede pe stadioane. Desigur, dacă i-l puneai pe Rocco Siffredi și-i spuneai că a jucat la Juventus, în meciul cu Oțelul, politicianul fix asta ar fi postat.

De fapt, dacă-i iei la rost, vei vedea că ei sunt fix acei colegi de școală, de acum 30 de ani, care veneau la orele de sport în treningurile alea oribile, dar scumpe, Sergio Tacchini, cu super pantofi sport și tricouri Ellesse, dar aveau scutiri și platfus. Dacă le dădeai mingea de fotbal, o căutau de toartă sau o băgau sub tricou, s-o fure, că așa îi învățau părinții bogați. Și te amenințau că ei vor ajunge bogați și vor da mâna cu Maradona și cu Hagi. 

Ba chiar citeau și Ferma animalelor, de Orwell, și toți se credeau Napoleon, care-n viziunea autorului este imaginea lui Stalin. Mă tot întreb dacă lui Burleanu prietenii sau cei de acasă îi spuneau Napoleon sau Squealer, sper că nu ultimul, că ar fi fost Viaceslav Molotov, genul de manipulator al limbajului, cu discursuri demagogice, complicate și încurcate, justificând astfel nevoia de lux a porcilor din Ferma animalelor. Aoleu, parcă seamănă mult cu tribuna VIP FRF de la Euro? Ni se pare...

Gloriile sau Snowball...

În capodopera lui Orwell, Snowball este rivalul lui Napoleon, în povestea reală de la Euro, de la București, reprezintă întreaga generație a fotbalului românesc, cu Hagi, Popescu, Dorinel, Petrescu, Dumitrescu, Răducioiu, toți. Ei nu au contat decât la rezultatele mari, când politicienii se puteau mândri cu numele lor. La fel și când a fost nevoie de o imagine bună pentru organizarea evenimentului. Când a început Europeanul, adevărații protagoniști au fost trimiși la tribuna a II-a. 

Vedeți voi, după atâția ani ni se demonstrează, de fapt, că sportul românesc a fost tot timpul la tribuna a II-a și dacă șefii din Federație și politicienii nu-s de acord cu Ferma animalelor, atunci să citească Eseu despre orbire, a lui Saramago. Noi am orbit de atâția ani, porcii trăiesc bine, înfulecă din mesele gratuite de la VIP, în vreme ce legendele șterg scaunele din templele construite în cinstea lor. Nu vi s-a făcut greață?