„Harfa” cu Ben Arfa, fumată de la „Gazza”

Pe la începutul anilor 2000, când România mai avea fotbal, tocmai jucase Naționala un sfert de finală de European, cu Italia, ultimul meci al lui Hagi, presa sportivă era foarte inventivă. Și nu vorbesc aici despre termenul de a inventa subiecte, ci de a reuși să le și dezvolte. 

Plecăm de la cazul lui Hatem Ben Arfa, fostul copil minune al Lyon-ului. Împreună cu Karim Benzema, cei doi erau considerați în 2004 “hot prospects for the future”, un fel de copiii geniali ai fotbalului francez. Ba chiar și un meci cu România, la U21, unde Benzema și Ben Arfa s-au distrat cu băieții lui Emil Săndoi. 

După 17 ani de la acel moment, dacă tragem linie, observăm că din cauza disciplinei, Ben Arfa a rămas doar speranță, iar Benzema are vreo 200 de goluri în fața sa și a ajuns la statutul de fotbalist legendar.

La noi, vedetele nu vin nici la pensie

Deunăzi, citeam prin presă că Ben Arfa e aproape de Rapid. Am crezut că a revenit trenul rapid în noul mers al trenurilor, iar Connecting Europe va fi o garnitură în care s-ar afla și apusul star francez. În România, oricât de mult am vrea noi să credem, marii fotbaliști nu vor ajunge niciodată, în condițiile în care nu-i vrea nimeni din campionatele puternice. 

Să fim serioși, Adailton, Wesley, Teixeira sau Pereira n-au fost niciodată la nivelul lui Ben Arfa. Ne-am tot mințit că vin și la noi străini de valoare, unul era copilul crescut pe ascuns de mama lui Sir Alex, altul era fratele vitreg al lui Sacchi, iar celălalt, îmi scapă numele, era soacra lui Valderrama. 

Din știrea cu Ben Arfa la Rapid mai lipsea un singur titlu: Benzema plânge de ciudă! Cazul Baptista este elocvent, brazilianul era pensionat pe caz de fotbal, avea genunchii “pilaf”, și a zis că dacă-i găsește managerul să prostească o echipă, să-și ia și el de-o garsonieră în Sao Paulo, să încerce. I-a prostit pe cei de la CFR Cluj, la cum se încălța în ghete pe margine, ai fi zis că n-are cum să fie Baptista. 

Ben Arfa, totuși, a avut un sezon în care a evoluat la Bordeaux. Fug echipele din Franța de el, din cauza indisciplinei, dar în România n-o să-l vedem decât turist sau tot așa, aproape de pensie, să prostească un management de 2 lei și 38 de bani.

S-a încercat și cu Gascoigne

+1 FOTO

Prin 2003, era o perioadă din asta, fără Euro, fără Mondial, fără subiecte. Universitatea Craiova avea un patron care stătea cu tablouri cu Ceaușescu în birou, Dinel Staicu, și care se pricepea la fotbal, precum românul la golf. 

Lui Staicu îi plăcea să apară în presă și să spună lucruri trăsnite. Împreună cu Cristi Stăncescu și George Păunescu ne-am apucat să scornim un subiect, dar care să aibă și adevăr, nu doar așa, să ne lăudăm, cum fac impresarii de azi. Am căutat fotbaliști liberi de contract și l-am găsit pe marele Paul Gascoigne. Era liber ca pasărea cerului, de jumătate de an, în 2002 mai mult juca beat la Burnley, decât treaz, așa că l-au dat oamenii afară. 

Ne-am dus la SIF Oltenia, la Dinel Staicu, și i-am pus reportofoanele în față: “Gascoigne e liber, îl vreți?”. La cât fotbal știa Staicu, dacă-i ziceai că are șansa să-i semneze pe 2.000 de euro pe Dostoievski, Cehov, Oscar Wilde sau Ceaikovski, Dinel ar fi spus da.

Pentru a avea continuare, sau follow-up, cum zice la presa din Albion, n-o puteam lăsa așa. Am căutat firma de management care-l reprezenta pe Gascoigne, am dat un telefon și a răspuns o doamnă. 

Nu m-am dat jurnalist, ci angajat al Universității Craiova, femeia m-a pus în așteptare și apoi am auzit o voce de scouser. Îi spun de unde sun, că ne-ar interesa să-i facem o ofertă de 20.000 de dolari pe lună lui Gascoigne, să vină la Știința, că-i trimitem și fax, tot ce vrea. 

“Romania?”, zice englezul. La care eu, obraznic de tânăr, îi spun: “Yeah, Romania beat the hell out of you at Euro, 3-2!”; omul râde așa ironic, apoi îmi spune: “Romania? Sorry, sir, my client is not interested”.

Închide telefonul cu un bye și un mulțumesc, dar subiectul nostru avea continuare. Gascoigne a refuzat România, s-a dus prin China, a băut și pe acolo fotbalul și s-a lăsat. Cam așa e și cu Ben Arfa sau orice nume mare din fotbalul european, ar alege și Tanzania Prisons sau Pango Green Birds, chiar dacă-s pe alte continente și-ntr-un fotbal net inferior României. Sigur știți răspunsul...