OPINII  »  MAROC - PORTUGALIA 1-0

Marocco, jocul de-a perfecțiunea

Editorial Narcis Drejan
Editorial Narcis Drejan

Articol de - Publicat sambata, 10 decembrie 2022 19:30 / Actualizat sambata, 10 decembrie 2022 19:30

Țineți minte jocul copilăriei, marocco? Trebuia să scoți câte un bețigaș colorat dintr-o grămadă, fără a le mișca pe celelalte. Marocul a câștigat și la marocco, la Doha.

Adeptul cu discernământ al fotbalului african nu ar fi atât de surprins de ceea ce a realizat Marocul la Doha, profanul european strâmbă din nas și e evident de ce. Doar că Marocul se află într-un proces uriaș de dezvoltare. Scopul? Să-și îmbunătățească jocul și să se ia la trântă cu marile națiuni europene.

Apariția Wydad Athletic Club din Casablanca ca forță a fotbalului continental în ultimii ani vorbește despre munca extraordinară depusă de Federația de acolo. Fără blaturi, fără meciuri dubioase, Wydad se vrea a fi un fel de Real Madrid.

Adăugați la asta Fédération Royale Marocaine de Football (FRMF), cu patru echipe în semifinalele competițiilor continentale - Liga Campionilor CAF și Cupa Confederației CAF - și veți înțelege progresele făcute în Maroc. Deloc surprinzător, ambele competiții au fost câștigate de echipe marocane, Wydad Casablanca și RS Berkane.

Țara deține titlul CAF Women’s Champion League – câștigat de AS Far în fața lui Mamelodi Sundowns – și a fost pe locul secund ca gazdă a Banyanei Banyana la Cupa Africii a Națiunilor Feminine.

Marocco, jocul de-a perfecțiunea
Maroc - Portugalia / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Succesul poate fi urmărit din restructurarea fotbalului marocan din ultimul deceniu

Egiptul a fost prima participantă a Africii la o Cupă Mondială, 1934, când FIFA avea doar 36 de membri, iar „faraonii” au fost nevoiți să bată Palestina pentru a ajunge la un Mondial cu 16 echipe. Au pierdut singurul lor meci din Italia împotriva Ungariei. 

Trei decenii mai târziu, Marocul a fost următoarea echipă de pe continent care s-a calificat în Mexic, în 1970, după ce FIFA a rezervat un loc pentru o echipă africană. Un wild card, cam așa a fost!

Ei bine, Marocul nu a dezamăgit, a pierdut greu cu locul 3 din 70, Germania de Vest, 1-2, 0-3 cu Peru și remiză, 1-1 cu Bulgaria.

În 1986, din nou în Mexic, Maroc a învins Portugalia cu 3-1 în faza grupelor pentru a deveni prima echipă a Africii în faza knock-out! Marocul bate și acum Portugalia, dar scrie istorie!

Germania de Vest, din nou, a câștigat supergreu, doar 1-0. Marocul a ieșit din primul tur la Cupele Mondiale din 1994, 1998 și 2018.

Eșecul lor continuu de a câștiga Cupa Națiunilor Africii a inspirat lansarea unui centru național de antrenament de către Regele Mohammed al IV-lea în 2009, care i-a purtat numele la Salé, lângă Rabat.

En Nesyri, Ziyech, Hakimi – tripleta perfectă

Renumitul președinte al FRMF, Fouzi Lekjaa, de la alegerea sa în 2014, a supravegheat o revizuire majoră a infrastructurii. În 2019, Marocul a inaugurat un complex de fotbal Mohammed VI renovat, care a costat 60 de milioane de dolari, nu cât a costat Casa Fotbalului sau Național Arena. 

Desigur, nu au avut o campanie grozavă pentru Cupa Africii a Națiunilor, dar succesul lor la nivel de club i-a insuflat, fără îndoială, încredere, calificându-se la Cupa Mondială, unde urmau să fie antrenați de omul care a adus Liga Campionilor pentru Wydad, Walid Regragui.

Regragui l-a adus pe rebelul Hakim Ziyech, căzut în dizgrație de Valid Hallihodzic, fostul selecționer. În Qatar, Ziyech a fost fără greșeală și ne-a amintit de jucătorul din sezonul 2018-2019, de la Ajax, într-o campanie fantastică a lăncierilor în Champions League. 

Alături de el, încă doi jucători fără greșeală, Hakimi și En Nesyri. Aș spune că fotbalistul Sevillei este și cel mai complex de la acest Mondial.

De ce surprinde Marocul

Fostul antrenor al echipei Kaizer Chiefs, Muhsin Ertugral, care se află în Qatar ca membru al grupului de studiu tehnic FIFA îi laudă pe „Atlas Lions”. 

„Marocul a surprins pe toată lumea. Cred că este mai degrabă felul în care joacă, pentru că au avut întotdeauna jucători geniali. În trecut au avut o abordare individuală și aveau tendința de a fi indisciplinați tactic. Azi, la Doha, cred că vorbim de una dintre cele mai disciplinate echipe. Au fost foarte solizi, dar mai ales împotriva Spaniei, care nu a putut intra nici măcar o dată în zona periculoasă”

Tot ce vine după meciul cu Portugalia este un bonus, vorbim despre o barieră pe care Africa a spart-o și se află în careul de ași al Cupei Mondiale.

Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Comentarii (10)
paolo12
paolo12  •  11 Decembrie 2022, 06:26
Postat de roost.eradevar.at pe 10 Decembrie 2022, 22:11

Daca ar avea un memeger general atat de galonat precum este cel cunoscut sub numele de “doișpe din carți”, ar fi detasat campioni mondiali

Daca ar avea un pic de creier, unii nu ar vorbi rar și prost...

cirus11
cirus11  •  11 Decembrie 2022, 02:14
Postat de gikul pe 10 Decembrie 2022, 19:57

Au jucători din campionate puternice. Este o victorie a forbalului european, nu african.

Mesajul asta ar avea sens daca invatau sa joace fotbal in Europa, cum se intampla cu multi jucatori din Senegal, Ghana, Camerun, totusi sunt foarte multi marocani care au pornit de-acasa, nu de prin Franta sau Germania. Asta e diferenta... e normal ca apoi sa vrea sa joace la cluburile mari ale lumii, adica nu in Africa.

AlleXyS90
AlleXyS90  •  10 Decembrie 2022, 23:42

nu stiu daca se accepta linkuri aici, dar am muncit in ultimele 3 luni la un site care aduna toate cluburile de fotbal din lume intr-un singur clasament. Pentru Africa: footballalphabet.com/rankings/caf. In 2022 echipele din Maroc au castigat ambele competitii continentale, insa tot sunt in spatele marelui Al Ahly din Egipt. Eu nu stiu cum egiptenii nu obtin performante mai bune la nivel de nationala, fiind an de an in topul echipelor africane (la nivel de club)

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close