Va chez toi, quitte l'arène sau plecați naiba acas’!

Tenisul s-a familiarizat cu meciurile întrerupte de restricții. Probleme similare s-au petrecut la Australian Open și recent la Roma, dar niciodată din cauza unei mulțimi revoltate, care refuză să părăsească arena. 

La 22:56, deși se anunțase încă de la 22:30, ora Franței, că trebuie să plece acasă, spectatorii francezi au răspuns cu huiduieli și au rămas pe locurile lor, ducând la o rezoluție drastică, ad-hoc. 

La 3-2 în setul 4, pentru Djokovic, jucătorii au fost nevoiți să se întoarcă la vestiare, astfel încât fanii să plece acasă. 15 minute s-a stat, Nole a revenit, a avut ceva probleme cu “bătătorul de covoare” Berrettini, a scos un break și a închis meciul, 7-5. În timp ce sărbătorea fiecare punct din game-ul final, țipetele sale au răsunat peste 15.000 de locuri goale. 

Și Nole urla ca niciodată: “Idemoooooo”. Culmea, Djokovic striga către un loc anume, încercând cumva să demonstreze că tot el este și spectator și jucător, că încă mai poate, că la 34 de ani s-a săturat de câte ori a citit, doar în 2021, că returul și serviciul nu-i mai intră ca-n anii de glorie. 

Ce să mai demonstreze și-n 2021, să-i întrerupă seria lui Nadal de pe zgura pariziană? Să facă 30-28 la meciurile directe, pentru al 19-lea Grand Slam? 

Să arăte lumii că-ntr-o epocă dominată de “cel mai mare al tuturor timpurilor”, Roger, și “stângaciul care-ți liftează forehand-ul în lung de linie, cu un mental și o anduranță sisifice”, Rafa, Nole este abia al 3-lea, cu cel mai bun retur și un serviciu controlate robotic dintr-un laborator de pe altă planetă? Să ne mai gândim... 

Dar cu fanii ce-ați avut? 

Și-n timp ce autoritățile se luptau elegant, ca francezii, cu fanii din tribune, cu mesaje politicoase: “s’il vous plaît, rentrez chez vous”, imaginile Eurosport se opresc către un suporter care spune că el nu pleacă acasă, făcând semn că se leagă de scaun. 

De 15 minute au avut nevoie stewarzii și voluntarii pentru a-i convinge pe oameni să părăsească arena, timp în care le-a fost oprit și meciul, că poate-poate n-or sta pe “Philippe Chatrier” să facă live-uri de pe o arenă goală și să posteze: “fuck the system!”, “ete cum pierd porția de foie gras pe terenul vostru”, “de ce nu mai găsesc eclere la ora asta” sau “când s-o ridica gunoiul de pe strada mea?”. Scuze, asta era în București, ultima, nu avea treabă cu niciun arondisment din Paris. 

Asta cu spectatorii goniți aproape de finalul meciului dintre Djokovic și Berrettini mi-a amintit de o fază asemănătoare, din copilărie. Ne-au mințit la școală, în 1988, că ne duc la un western “ La vest de Rio Grande”, la cinema. Ne așezăm pe scaune, gălăgie până când începe filmul. 

Ce să vezi? Vreo 30 de minute de film de propagandă comunistă, cât de importanți suntem noi ca pionieri ai patriei, cu excavatoarele care săpau Tunelul Gibei și cu comuniștii care construiseră catenara de pe Bumbești-Livezeni, de fapt cum se construia socialismul. 

La finalul documentarului de propagandă apare pe scenă o “tovarășă” cu un coc de vreo 40 de centimetri și ne întreabă dacă mai vrem să vedem filmul. “Daaaaaaaaaaaaaa, cu caiboi și indieni”, așa le spuneam noi cowboy-ilor. 

Credeți c-am văzut “La vest de Rio Grande?”. Ne-au pus “O floare și doi grădinari!”. Un film indian, atât de prost, că noi râdeam de cum plângeau tovarășele învățătoare. 

Ne-au luat banii pe bilete, pe la jumătatea filmului ne-au dat afară din sala de cinema și ne-au scos și-n fața careului, să ne dea exemplu comandamentul disciplinar al școlii, notă scăzută la purtare și retragerea acelor grade de pionieri, dacă mai țineți minte. 

Erau niște chestii de culori albe, roșii, galbene și albastre, care semănau cu niște mingi băgate-n coșurile de gunoi. Cam așa au fost și fanii de aseară, au vrut să vadă tenis, le-au fost luați banii și au fost goniți și acasă. Pentru continuare, abonați-vă la Amazon Prime, cică ăsta era răspunsul sarcastic al organizatorilor.