OPINII  »  EDITORIAL

Să îngropăm gunoiul sub Craiova

Articol de - Publicat luni, 10 octombrie 2022 12:54 / Actualizat luni, 10 octombrie 2022 13:27

Cazul de agresiune sexuală în care a fost implicat Răzvan Popa s-a stins după câteva zile, în România, în vreme ce maltezii fac tot posibilul să scoată la iveală adevărul în cazul Devis Mangia.

Dacă te duci în Bănie și vorbești cu foștii fotbaliști ai Științei, toți îți vor spune același lucru: „știam că Mangia e gay! Și câți fotbaliști sau sportivi nu-s homosexuali și România, ca alte țări, nu face discriminare sexuală! Dar nimeni nu știa că-i agresor sexual!”. 

De la făcurăm, știurăm, dar nu văzurăm, doar auzirăm câte ceva, oltenii din jurul Universității îmi explică și de ce nimeni n-a scos un cuvânt în presa locală, cică n-ar fi dovezi. Sau nu voiau să se pună rău cu Rotaru. Și chiar dacă Răzvan Popa le-a spus colegilor, nimeni n-a făcut nimic, ba chiar se făceau miștouri ieftine în vestiar. 

Să îngropăm gunoiul sub Craiova
Răzvan Popa și mama lui, Alexandra (foto: Cristi Preda/GSP)

Singurul fotbalist curajos a fost Gardoș, care a avut o relație foarte aprinsă cu Mangia, l-a amendat, l-a trimis la echipa a doua și a insistat apoi ca fostul fundaș al naționalei să rămână tot la Craiova 2, că-i strică atmosfera în vestiar. Le e frică fotbaliștilor să vorbească? Dar presei din Bănie?

Nebunii la Golden House

Poveștile din fotbalul românesc au tot timpul un peștișor auriu, un Golden Blitz, un Golden Garden, iar în Craiova există hotelul Golden House. Acolo se întâlnesc mai toți oamenii din fotbal, iar Devis Mangia înnopta deseori. Și nu singur. 

La discuțiile de după meciuri, mai apărea câte un Enzo, Francesco, Antonio. Iar cameristele aduceau un pat rabatabil în cameră. Doar că noaptea era lungă, iar dimineața, tot cameristele vigilente observau că patul rabatabil nu fusese mișcat și nu avea nicio cută. De atunci s-a tras concluzia că Mangia este homosexual, că-i plac bărbații, că Francesco, Antonio și alții erau partenerii din pat, dar vorba olteanului: „nu e treaba măgarului de unde bea calul apă”. Se tot făceau glume în vestiarul Craiovei, că aveți grijă cum vă aplecați, vedeți la dușuri, clasicele poante. 

În vestiare era unul cu tranziția negativă

Sursa noastră, de mare încredere, fotbalist, cu literă mare, îmi povestește că toate au fost bune și frumoase, până când Mangia a fost prins în zona dușurilor cu un an alt domn: „Erau amândoi în zona dușurilor, unul îi făcea niște chestii lui Mangia, eu ți le spun, dar nu le poți povesti sau scrie în ziar”. Din clipa aceea, unii și-au pus întrebări dacă nu cumva ar fi cazul ca Mangia să zboare de la Craiova. 

Marcel Popescu, pe atunci președinte, când a solicitat niște recomandări la aducerea lui Mangia, cele din Italia au fost categorice: „Vedeți că are probleme grave, comportamente sexuale deviante!”. A recunoscut Urbano Lega fost preparator fizic al Universității, trecut și pe la FC Național. Lega i-a spus clar lui Marcel Popescu: „E antrenor bun, dar vezi că e cu probleme grave de tot!”. 

Educație zero și gunoi sub oraș

Conform datelor publicate de Uniunea Europeană, peste jumătate din populația României consideră că actul sexual fără consimțământ poate fi justificat „în anumite circumstanțe”. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de Ungaria și Bulgaria. 

În cazul lui Răzvan Popa, mulți din echipă credeau că exista o relație între el și antrenor, asta până când Mangia i-a pus mâna în gât în vestiar și a sărit să-l bată. Din păcate, nimeni n-a făcut nimic, la noi nu există spirit civic, educația sexuală în școli nu se predă și am ajuns chiar și-n fotbal la agresiuni sexuale. Nimeni nu face absolut nimic, se doarme, se trece cu vederea, iar în Craiova, tot ziariștii ăia experți fac glume pe seama minciunii lui Casillas că ar fi homosexual. 

Când vine vorba de empatie și înțelegere în cazul lui Răzvan Popa, presa din Craiova preia copy-paste de la București, iar oamenii iau în derâdere victimele și le mai și blamează. Că așa le place unora, să doarmă cu gunoiul sub oraș...

Citește și:
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Superliga
Ion Țiriac, răvășit la catafalcul lui Helmut Duckadam » Ce a mai putut să spună
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
Superliga
Gest special al lui Miodrag Belodedici lângă sicriul lui Helmut Duckadam, fostul lui coechipier
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena
Handbal
România - Serbia, pentru calificarea în grupa principală la EURO 2024 » Lupei, pe contraatac: fanii sunt în picioare! GSP transmite din Fonix Arena

Comentarii (8)
bozo76
bozo76  •  11 Octombrie 2022, 02:45

Mie mi-a placut articolul mai ales ca nu s-a rasturnat nimic de cand au aparut declaratiile mamei victimei. Si repet ce am mai zis. Unii sunt vinovati pentru ca au stiut si nu au indemnat victima sa dep7na declaratie la politie. Sa fie blestemati...

DonTrump
DonTrump  •  10 Octombrie 2022, 19:16

Comentariile de pina acum demonstreaza ideile din articol - un fotbalist tinar a fost agresat fizic/sexual dar nimanui nu-i pasa. Iar unul de aici zice ca nu sunt dovezi. Si va ma intrebati de ce un parlamentar german sustine ca Romania e Vstul Salbatic? N-ar trebui....

gigimarga2
gigimarga2  •  10 Octombrie 2022, 18:59
Postat de davidgrantham pe 10 Octombrie 2022, 18:20

Slab Drejane, ai fi vrut sa-l concedieze pe Mangia doar fiindca-i homosexual ? Care *** bre... articolul tau naste discriminare. Articolul tau este *** pe care nu-l vezi.

Stimate domn, vad ca te dă democratia si open mind-ul afara din casa. As vrea sa te vad cum ai fi reactionat daca fiul tau era in situatia lui Popa . Cu siguranta ca atunci ai fi avut pretentia ca Rotaru sa l concedieze pe Mangia . Sau daca erai tu cel caruia Mangia îi facea avansuri si șicane . Probabil ca i rupeai fâsul , nu ? Sau poate ca esti si tu ca Mangia ca parca prea îi ții partea . Nu crezi?

Vezi toate comentariile (8)
Comentează