Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat vineri, 05 noiembrie 2021 15:43 / Actualizat vineri, 05 noiembrie 2021 16:09
De regulă, nu mă înghesui să comentez opțiunile selecționerului în privința alcătuirii lotului. Zic că decizia îi aparține deoarece el răspunde, deși în cazul lui Mirel Rădoi socoteala nu prea se mai potrivește. Bănuiți de ce.
Întrucât, indiferent de rezultatele cu Islanda și Liechtenstein, acesta a anunțat că se va despărți de națională. Federalii și „tricolorii” vor să-l determine să se răzgândească și nu-i exclus să reușească. Numai că Rădoi încă oscilează. Cântărește.
Unele dintre deciziile lui mi se par însă, numai mie?, ciudate. Greu de susținut și, implicit, de justificat. Înaintea altora, chemarea lui Enes Sali, un puști de 15 ani, va împlini 16 abia pe 23 februarie 2022, care a prins în campionat doar 248 de minute.
Luându-le în calcul și pe cele 15 din finalul restanței de joi cu FCSB. Clar că, indiferent de cât de înzestrat e Enes, de cât promite el, actuala convocare trebuie considerată prematură. Forțată.
Ea are însă un sens, un schepsis. Cum jucătorul Farului, născut la Toronto din tată turc, posedă dublă cetățenie, română și canadiană, el e eligibil în momentul de față pentru 3 selecționate, a României, a Canadei și a Turciei. Ba e și dorit de fiecare. Or, dacă va fi introdus fie și câteva minute într-un meci oficial al României A, contra Liechtensteinului, de exemplu, ES ar pierde dreptul de joc pentru Canada și pentru Turcia.
Dacă această alegere poate fi înțeleasă, altele ne bagă în ceață. Precum cea a lui Dragoș Nedelcu, ajuns rezervă la Fortuna Dusseldorf, locul 11 în 2.Bundesliga! În ultimul timp, în lunile septembrie și octombrie, DN a jucat mai mult pentru națională (173 de minute) decât în formația de club (107). Unde a apărut mai des în linia de fund, stoper, nu în cea de mijloc, ca la Rădoi.
Deoarece România, spre a se califica la baraj, va fi obligată să câștige cu Islanda și cu Liechtenstein, ea va trebui să înscrie în duelurile din 11 și, respectiv, 14 noiembrie. Să dea goluri, cât mai multe goluri. Tocmai de aceea a surprins, chiar a deranjat, hotărârea selecționerului de a aduce la lot numai două vârfuri de meserie, pe George Pușcaș și pe Denis Alibec. Context în care a sărit din schemă „vulpoiul” Keșeru, recomandat călduros de prestațiile convingătoare din L1.
Evident că, asemenea suporterilor, Rădoi așteaptă goluri de la Andrei Ivan, atacantul Universității Craiova desemnat de GSP jucătorul lunii octombrie. OK, ne-am bucura ca Ivan să confirme și să marcheze. Altfel însă, să-mi fie cu iertare, e de întrebat ce caută Pușcaș și Alibec pe lista „tricolorilor” deși ambii sunt complet ieșiți din formă și traversează o pasă neagră parcă fără sfârșit?!
Iată, s-au scurs 215 zile de când Pușcaș n-a mai înscris pentru Reading, căzută pe locul 18 (din 24) în liga secundă engleză, 17 partide de secetă!
La fel și Alibec. Neacomodat la CFR, Denis e departe, la ani-lumină, de golgeterul pe care subsemnatul l-a propus la națională încă din mandatul lui Daum. Atunci merita, acum nu. Dovadă că Dan Petrescu s-a văzut nevoit să-l schimbe la pauza partidei de joi de la Alkmaar, iar Gazeta i-a pus nota 3! Cea mai mică acordată vreunuia dintre cei 31 de fotbaliști rulați în confruntarea de Conference League. În care Alibec a fost, din păcate, figurant, cel mai slab de pe teren.
Dacă Rădoi, opinie mai largă, s-a pripit cu Nedelcu, Pușcaș și Alibec, rămân coechipierii acestora și ei trebuie să ia 6 puncte din 6. Să sperăm că vor izbuti. Altă soluție nu există.