Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat duminica, 02 aprilie 2023 14:59 / Actualizat duminica, 02 aprilie 2023 15:05
După acest 1-1 din Giulești, Gabi Balint s-a exprimat la DigiSport că „Farul a pierdut două puncte!”. Deși afirmația e discutabilă, fostul internațional n-a vorbit chiar ca să se afle în treabă. A avut în vedere, între altele, că Farul a dominat autoritar repriza 1, că în ansamblu a jucat mai mult (62% posesie) și, mai ales, că și-a creat ocazii mai clare.
Conform calculului meu, raportul ocaziilor de gol a fost favorabil echipei lui Hagi cu 6-2, punând la socoteală și barele lui Alibec și Grameni, consemnate în decurs de numai 3 minute!
Interesant e că nu doar Mutu a apreciat egalul ca fiind corect, ci și Hagi. Acesta s-a declarat mulțumit de rezultat, unul considerat echitabil de majoritatea comentatorilor. Care au remarcat, spre lauda ambelor formații, ritmul și calitatea partidei. Ridicate.
Mai puțin vioaie decât în etapa anterioară de play-off, când a plecat neînvinsă din Gruia, Rapid a scăpat de câteva ori ca prin urechile acului. Norocoasă la barele amintite, ea a deschis scorul după ce Mutu l-a introdus inspirat pe nigerianul Fansho, marcatorul primului său gol în tricoul vișiniu.
Lui Mutu i-a mai ieșit o mutare: trecerea lui Onea, atenție la acest băiat!, din fundaș dreapta în mijlocaș stânga. Poziție în care Onea s-a dovedit o carte câștigătoare, cu atât mai utilă cu cât golgheterul Dugandzici s-a văzut rar spre deloc sâmbătă. Onea e, nu zic mai mult, un jucător interesant. De urmărit.
Am auzit reproșul adresat antrenorului giuleștean cum că n-a încercat să înghețe jocul la 1-0. Să-l refuze, să se retragă. Teoretic, era indicat, în ideea că scorul scuză mijloacele.
Concret însă, în atmosfera extraordinară din Grant, unde fanii împing echipa de la spate, aceștia te obligă să ataci și să oferi spectacol. Să nu uiți, recunoașteți definiția?, de farmecul vieții.
Ieșind cu fruntea sus dintr-un test foarte greu, în care a reușit să compenseze absențele lui T. Băluță, M. Popescu și D. Sîrbu, Farul a rămas lider și aspiră din ce în ce mai argumentat la titlu.
Refrenul „Luăm fiecare meci în parte și vrem să scoatem maximum din el” pare de domeniul trecutului pe Litoral. Unde se discută deschis, tot mai deschis, despre victoria finală. Ceea ce nu mai șochează pe nimeni, întrucât Farul chiar are față de campioană. E o formație echilibrată, decisă și cu mult har.
Cu toate astea, surprinzător și de neînțeles, Hagi continuă să fie contestat ca antrenor! Nu-i însă de mirare în condițiile în care unii internauți, probabil dintre cei ce nu l-au văzut niciodată pe teren, nu contenesc să-l conteste și ca jucător! Deși prestigioasa revistă britanică Four Four Two l-a inclus pe lista celor mai buni 100 de fotbaliști din istorie!
Sigur, nimeni și nicăieri nu se mai bucură azi de unanimitate. Totul și oricine stau sub semnul întrebării. Iar Gică are o problemă reală, în sensul în care tinerii crescuți de el și vânduți afară, adesea pe bani frumoși, n-au rupt gura târgului. Mai degrabă au dezamăgit.
Dar una-i una și alta-i alta. Faptul că Farul e lider în SuperLigă, iar sezonul se apropie de sfârșit, ar trebui să le închidă gura celor care, frustrați, ignoranți ori ambele, își imaginează că se pot trage de șireturi cu Gică Hagi, ba îl și arată cu degetul. Hagi merită respectul tuturor.