OPINII  »  EDITORIAL

Cu sufletul la gură

Articol de - Publicat miercuri, 29 martie 2023 15:11 / Actualizat miercuri, 29 martie 2023 15:13

Ce mare scofală c-am bătut Andorra și Belarus, era normal, uitați-vă la clasamentul FIFA?!, vor striga cârcotașii și va trebui să le dăm dreptate. Atât că, în conformitate cu aceeași ierarhie, era de așteptat ca Andorra s-o ia rău pe coajă la Pristina și uite că s-a terminat 1-1! Adevărată lovitură de teatru ce ne îndeamnă să privim cu alți ochi echipele respective. Și să admitem că i-am cam umflat pe kosovari și subestimat pe andorreni. Totodată, să prețuim mai tare succesul din Principat.

Deși obținute în fața unor adversari mai slab cotați, adică scontate, aceste victorii ale "tricolorilor" nu-s chiar de ici, de colo. De neglijat. Dimpotrivă, nu trebuie bagatelizate în condițiile în care, adunând 6 puncte din 6 posibile, naționala noastră și-a îndeplinit obiectivul asumat la startul cursei pentru Euro 2024.

În consecință, se cuvine să recunoaștem meritele lui Edi Iordănescu și ale elevilor săi. Sigur, contează că au învins pe nimeni și nu-i cazul să se împăuneze. Pe de altă parte însă, după o lungă perioadă de secetă, România a prestat în repriza 1 cu Belarus, vreo jumătate de oră, un fotbal de calitate, rafinat. În sfârșit, a oferit spectacol și a încântat.

După care însă, precum în Andorra la Vella, și la București a urmat o cădere. Acolo, băieții n-au reușit să profite de omul în plus și să marcheze a treia oară. Aici, s-au retras prematur. Coborând liniile, le-au permis bielorușilor să-și creeze o ocazie uriașă, ratată incredibil în minutul 75, ba și să înscrie golul de onoare în 86. Astfel, în loc să fi câștigat lejer, la scor, am învins la limită și cu emoții. Cu sufletul la gură.

Cu sufletul la gură

Dacă nu greșesc, ieșirea lui T. Băluță, accidentat în finalul reprizei, a constituit una dintre cauzele pasului înapoi. Ea a dus la pierderea controlului în zona de mijloc, unde niciunul dintre cei introduși ulterior, poate cu excepția lui Al. Dobre, n-a confirmat. Din păcate, nici Cicâldău, nici Oct. Popescu, nici M. Marin, nici Fl. Tănase n-au adus nimic nou. În loc să iuțească jocul și să-l simplifice, mai degrabă l-au băgat în ceață.

Tocmai de aceea, în paranteză fie spus, m-au mirat aprecierile elogioase la adresa lui Oct. Popescu, tânăr despre care și eu am o părere bună. În misiunea asta însă, atât cu Andorra, cât și cu Belarus, a trecut neobservat, anonim. E drept că a jucat puțin, 18 și, la București, 25 de minute, dar nu s-a văzut. Dovadă că a primit numai note de 5. Cine l-a remarcat fără justificare, de florile mărului, trebuie că și-a propus să-i cânte în strună lui Gigi Becali și să-i întărească speranța că-l va vinde pe o căruță de bani. Pe "Tavi" însă l-a mințit. Implicit i-a făcut un deserviciu.

Marți seara, cei mai în formă dintre "tricolori" au fost N. Stanciu, Alibec, Cr. Manea și, MVP-ul partidei în opinia mea, Burcă. Împreună cu R. Drăgușin, totuși cam naiv uneori, clujeanul pare să-l fi ajutat pe Iordănescu jr. să găsească perechea de fundași centrali pe care o căuta.

Cu aceste două întâlniri, "încălzirea" pentru Euro 2024 a luat sfârșit. În iunie, urmează deplasările de foc din Kosovo (16) și Elveția (19), ocazii cu care ne vom lămuri, mă autocitez, pe ce picior dansăm. Am început cu dreptul, să continuăm la fel! 

Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Comentarii (37)
torque07
torque07  •  30 Martie 2023, 09:40

"Au invins pe nimeni". Asta e maximul de grandomanie venite din cauza nostalgiei. Inainte sa spunem chestia asta nea Ovi in primul rand ar trebui sa ne uitam la cine suntem noi. Si nu ma refer la pozitia in clasamentul FIFA. Ci la ce jucatori avem la dispozitie. Nu avem absolut fundas stanga, un atacant de 32 de ani ce joaca intr-un campionat jalnic, jucatori din ligile inferioare din occident si din liga noastra ce e ceva gen liga Moldovei un fotbalist ce joaca in serie A la o echipa modesta si un fundas la sfarsit de cariera care-i mai mult accidentat. Asta-i tot. In al doilea rand uitati-va la rezultatele celorlalte echipe. La echipele adevarate. Danemarca, Italia, Spania, Austria, Franta...exceptand Portugalia si Suedia nu mai vedem scoruri de acum 30 de ani. Fotbalisti adevarati acolo nu Cicaldau, Stanciu sau Ratiu. Si ce au facut? Vedeti vreun 9-0? vreun 7-0? Dar ca de obicei noi suntem buricul pamantului. Mai bine ne-am bucura de astea 6 puncte ca nu se stie cand o sa mai legam 2 victorii.

1948
1948  •  29 Martie 2023, 20:13

Nea Ovid, daca belarusul ar juca in divizia a ar retrograda de pe ultimul loc, sunt f slabi. Si cu toate astea asa zisa echipa nationala a tremurat serios in ultimele 15 min.Jalnic

ionmaria010540
ionmaria010540  •  29 Martie 2023, 18:11

Va legati toti de Tavi Popescu de parca ailalti mai in varsta ar fi jucat bine. Dupa parerea mea nici Man n-a fost mai breaz.

Vezi toate comentariile (37)
Comentează