OPINII  »  EDITORIAL

Ne mințim singuri!

Articol de - Publicat vineri, 10 decembrie 2021 15:15 / Actualizat vineri, 10 decembrie 2021 18:33

Din mesajul de adio adresat de ex-selecționerul Mirel Rădoi „tricolorilor" după ce va fi stat pe banca naționalei 20 de meciuri, am reținut mai ales îndemnul „Nu lăsați pe nimeni să vă spună că n-aveți valoare!". Frumos și mobilizator, dar și adevărat? Chiar mai sunt fotbaliștii noștri pe val, mai au ei clasă, ori noi doar ne amăgim, iar Rădoi se înșală?

Nu vreau să zgândăr o rană mai veche sau să mă erijez în moralist, dar mă întreb, și vă întreb, dacă Mirel chiar e sincer, sau numai bravează, în clipa în care dă de înțeles că „tricolorii" ar putea obține mai mult decât au reușit sub comanda lui? 

Dacă da, atunci trebuie să-l considerăm principalul vinovat pentru ratarea tuturor obiectivelor. La fel cum, fără a dezvolta subiectul, n-ar strica să ne mirăm că, dispunând de asemenea valori, el a decis, din proprie inițiativă, să refuze prelungirea contractului cu FRF!

Personal, mă îndoiesc că fotbaliștii noștri chiar au calitatea, clasa, invocată de Rădoi. Aș putea găsi în acest sens, știți bine, o sumedenie de exemple. Mă voi limita însă la două, legate de cei desemnați jucătorii anului 2019 și 2020. La, cronologic, Ionuț Radu și Dennis Man.

Declinul acestora ilustrează impasul în care se află de ceva vreme fotbalul românesc, din ce în ce mai slab reprezentat pe plan internațional. Fără performanțe la nivel de club și de națională. Pierdut în spațiu, anonim.

Concret, ales Number One ca recompensă pentru excelenta comportare a lui și a echipei la CE Under 19, Ionuț Radu a ajuns rezervă de profesie, deși marea speranță a împlinit 24 de ani în luna mai. 

Titular în 2019 la Genoa, pe care a salvat-o de la retrogradare, Ionuț s-a întors la Inter, unde a și uitat de când nu mai apără! În sezonul 2020-2021, a prins doar un meci întreg și o repriză, substituindu-l pe slovenul Handanovici când Inter își asigurase titlul de campioană. Iar în actualul n-a intrat nici măcar un minut în 16 etape!

Ne mințim singuri!
Dennis Man a împlinit 23 de ani pe 26 august

La rându-i, când s-a transferat de la FCSB la Parma contra unei sume-record, s-a socotit că Dennis Man va sparge norii. Că va călca în Italia pe urmele lui Chivu și Mutu, ba că-i va și depăși. N-a spart. A picat cu formația emiliană în eșalonul secund, unde Parma, acum locul 15 din 20, se chinuie în zona retrogradării! 

Doamne ferește, cel mai bun fotbalist român din 2020 e la un pas de liga 3, ce vis urât!

Recentă, vestea că pe Dennis îl curtează Galatasaray i-a entuziasmat pe unii. Atât că fosta echipă a lui Hagi și Popescu e doar umbra celei victorioase de altădată. Ocupă abia locul 7 în Turcia, la 16 puncte în urma liderului Trabzon!

Aceste două exemple semnificative vin să contrazică convingerea lui Mirel Rădoi în valoarea fotbaliștilor români de azi. În opinia mea, cei care gândesc precum ex-selecționerul confundă talentul cu valoarea și, încurcând borcanele, se amăgesc. Se mint singuri. Din păcate, mă doare s-o recunosc, nu prea mai avem cu ce ne lăuda. Chiar n-avem. 

Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Comentarii (26)
sica.nevaccinatu
sica.nevaccinatu  •  12 Decembrie 2021, 14:29

lipsa de caracter la romani a fost evidentiata de multi domnitori de multi alti valorosi oameni din lume. cum s-a reusit cindva ca echipa corvinul sa fie atit de buna? ardeleni. sigur ca ardeleni iinca mai au ceva in adn-eul lor. au fost instruiti si de unguri si ide austrieci si au rezultat oameni de o mare calitate. au avut un avram. altii i-au avut pe eliade, cioran, vulcanescu , paulescu , codreanu, antonescu , nichifor crainic, gyr , mota , marin , pamfil seicaru care au murit pentru tara si dati uitarii si acuzati pe nedrept si impusi ca dusmani ai tarii pentru ca nationalismul nu este vazut cum l-a explicat e liade . alogenii conduc tara si o vor conduce. am ajuns vai de capul nostru pentru ca pozitia de capra a guvernantilor si a intereselor lor nu au nimic in comun cu iubirea acestei tari a acestui popor. spun toate astea pentru ca si iorga afirma ca "valahii au gena slaba." da o avem si nu ducem la bun sfirsit nimic. vindem tot si altii tradeaza. chiar nu vedeti ca au plecat din tara 5 mil de conationali si continua sa plece? cartile nu cele ale lui eliade sau cioran se publica ci cartile scrise de nutu camataru de emisiunile devastatoare de divertisment cu cei care nu muncesc dar ... se stie ce ofera pentru a primi un job. si in fotbal la fel. plin de eroi care refuza echipa nationala. profitori, mercantilici pentru ca ideea de tara este perimata. si romanii sint poate singurul popor care nu-si invata istoria adevarata. si atunci de unde sa ai ca

cita
cita  •  12 Decembrie 2021, 13:56

Transhumanta e ceva normal si ciclic pentru ciobani si *** lor. Vremea roirilor succesive cu turmele spre alte meleguri s-a dus de mult. Le convine sa stea acum in Carpati, e mult mai profitabil, inclusiv pentru celebrul cioban la care faceti referire.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dodo001
dodo001  •  12 Decembrie 2021, 10:07
Postat de cita pe 11 Decembrie 2021, 22:31

Perfect! Nu-mi rămâne decât să vă provoc să ghiciți cuvântul pentru ca sunteți oameni inteligenți! Am toată încrederea:)

Vezi de cioban, ca isi ia mioarele si pleaca.

Vezi toate comentariile (26)
Comentează