Alte știri din fotbal
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
0
Schimbare: unde vor sta ultrașii Rapidului la meciul cu Petrolul
0
FC Argeș, 7 meciuri consecutive fără înfrângere » Cum arată clasamentul din Liga 2 acum
0
MM Stoica a intervenit în subiectul alegerilor prezidențiale „Am o problemă”
2
Știri din fotbal internațional
FCSB - Olympiakos, etapa #5 de Europa League » Miile de fani greci au ajuns la porțile Arenei Naționale
26
Europa League, runda 5: 8 meciuri se joacă ACUM
0
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
0
Mutu confirmă cele două oferte: „Mi-ar plăcea! O să iau o decizie”
1
Lifestyle
Mădălina Ghenea a arătat cum se menține în formă: „Am urmărit un băiat timp de 20 de minute făcând aceleași mișcări. A suferit alături de mine”
5
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
200
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
1
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
7
Investigând puțin care ar fi sursa acestei neînțelegeri, vizavi de înțelesul strict juridic pe care cuvântul “tribunal” îl are în limba română ( https://dexonline.ro/definitie/tribunal/definitii ), trebuie să apelăm la definiția acestuia în limba engleză. Și, surpriză, conform American Heritage Dictionary de exemplu ( https://www.ahdictionary.com/word/search.html?q=tribunal ), a doua definiție pentru “tribunal” este: “2. A committee or board appointed to adjudicate in a particular matter.”, ceea ce în limba română ar însemna “2. Un comitet sau un consiliu desemnat să judece într-o anumită problemă.” Așadar, toate lucrurile își găsesc până la urmă explicația, dacă avem suficientă răbdare să o căutăm, înainte de a ne inflama cu totul gratuit. Însă pentru a căuta, trebuie mai întâi să privim cu scepticism lucrurile care par a fi clare încă de la început.
Pentru că tot vorbeam de lucrurile încă nespuse, e interesant de arătat că "Sport Resolutions" nu e nicidecum un 'tribunal independent' așa cum s-a tot vehiculat. O căutare simplă pe site-ul lor ( https://www.sportresolutions.com/about/sport-resolutions ) arată că e doar o organizație care oferă servicii de mediere și arbitraj în materie de sport. Între altele, serviciile pe care această ONG le oferă sunt utile în principal în disputele dintre sportivii care contestă acuzațiile sau deciziile forurilor sportive de resort, formulate la adresa lor, ca o etapă _premergătoare_ (!) atacării acestora în justiție. Refuzul acceptării procedurii de arbitraj arată, în general, o intenție de a ascunde adevărul privitor la activitatea sportivului în cauză și este de natură să afecteze grav credibilitatea sportivului respectiv și chiar succesul în orice demers juridic ulterior. Atât de simplu și totuși atât de greșit înțeles.
Cât privește comunicarea în privat, eu îmi exprim acordul către redacția GSP de a vă comunica dumneavoastră adresa mea de e-mail, în măsura în care și dumnealor ar avea disponibilitatea sau/și posibilitatea să facă, în mod excepțional, astfel de oficii pentru propriii cititori. Altminteri, însă, nici eu nu știu cum altfel se poate proceda.
Spunând toate acestea, sper să compensez întrucâtva neîncrederea pe care am semănat-o cu privire la lipsa virtuților TAS, fără însă a putea trece cu vederea imensul deserviciu pe care această ‘independență’ (atât față de organizațiile sportive naționale și internaționale care îl susțin, cât și față de toate celelalte sisteme de drept care își declină în favoarea sa toate competențele în materie de sport) îl produce. Chiar și instanțele naționale de drept au o problemă în a judeca asupra unor domenii extrem de specializate (administrație și economie, medicină, știință și religie etc.), dar de care depind în mod nemijlocit viețile noastre, trebuind să recurgă în aceste cazuri la aportul unor experți de la care nu pot însă desprinde mai mult decât niște date concrete, lăsând astfel înțelesuri adânci să le scape. Cu atât mai mult însă suferă aceste tribunale sportive de neînțelegerea funciară a acestor domenii atât de tehnicizate, încât se poate întâmpla destul de des ca recursul la simplificare și esențializare să devină fatal cauzei judecate. Dacă magistrații judecători și procurori au deja exercițiul înlăturării propriilor parti-pris-uri de pe masa sălii de ședință, experții sunt adesea prea pătrunși de propria lor misiune și prea îngrijorați de a nu fi contraziși ori chiar doborâți de contra-experți încât greșesc prin a nu oferi judecătorului chiar toate elementele necesare unei decizii întemeiate pe adevăr.
Tocmai de aceea suntem datori să ascultăm omul supus judecății nu doar cu urechea și cu o minte deschisă, ci și cu sufletul – o treabă pe care judecătorii înșiși nu o pot face decât arareori. Am fi probabil surprinși să aflăm cât de multe condamnări au fost pronunțate fie în lipsă, fie în condițiile în care acuzatul fie nu a știut sau nu a putut să se apere, fie pur și simplu nu a (mai) vrut. Poate că folosesc eu excesiv exagerarea ca figură de stil, ceea ce înțeleg că poate fi înșelător sau chiar supărător câteodată, însă adevărul e că nu știu cum s-ar putea face altfel – lucrurilor nespuse nu poți să le spui pe nume, ori noi trăim într-un noian de lucruri care n-au fost niciodată spuse. TAS chiar este o creație umană uimitoare, o invenție juridică remarcabilă care a creat un domeniu de drept (internațional – dacă e să fim cinstiți) cu totul nou, acolo unde nici nu era nimic, nici nu s-ar fi potrivit altceva. De aceasta a și supraviețuit și s-a putut dezvolta – pentru că dreptul intern al statelor a fost foarte bucuros să scape de un domeniu de jurisdicție pe care nu-l puteau stăpâni. Însă relația dintre dreptul intern și cel internațional n-a fost niciodată una fără asperități și deci nici lipsită de erori.
Elocința și cultura nu fac doi bani în lipsa iubirii de adevăr, iar adevărul nu se lasă niciodată închis între două coperți, fie ele și ale unui dosar bine judecat. Dacă ar fi altfel, Dumnezeu ar fi doar prizonierul Bibliei și nu spiritul ascuns _între_ paginile ei. Așadar, nu cred că acestea sunt motivele care mă fac vrednic de respect, ci mai degrabă pentru că asemeni dumneavoastră, cred și eu în autoritatea lucrului judecat și nu sunt în nicun fel adeptul teoriilor conspiraționiste. Tocmai de aceea trebuie să vă spun că închisoarea n-a fost niciodată proba (sau dovada) vinovăției celui închis, ci e doar o simplă pedeapsă, mai mult sau mai puțin meritată. Profesioniștii dreptului știu asta, pentru că ei sunt puși să măsoare vinovăția cu dimensiunea faptei, pentru că altceva n-au la îndemână, tot așa după cum medicii sunt nevoiți să judece boala numai prin raportare la conceptul – complet neîncadrabil – de ‘sănătate’. Există, prin urmare destui oameni de neînlocuit (cărora totuși alții le iau mereu locul), iar erorile judiciare există numai ca să ne reamintească, din când în când, că de fapt orice judecată omenească e nedreaptă.
D le N, vreau sa va spun ca eu dorm pe urechea pe care scrie,, autoritatea lucrului judecat'', iar dvs alegeti sa dormiti pe urechea, pe care scrie,, conspiratie universala", impotriva d nei in cauza. Referitor la ce isi asuma d na H, va reamintesc ca si puscariile sunt pline de oameni nevinovati, iar cimitirele de oameni de neinlocuit! Aleg sa ma opresc aici, pt ca nu doresc sa continui o disputa, care nu duce nicaieri, nu inainte de a va reitera respectul meu, pt elocinta si cultura! PS. Mi ar place sa va cunosc personal si sa a scriu in privat, dar nu stiu cum sa procedez.
Nu știu dacă nu a făcut-o pentru că oricum știa că e vinovat și că nu ar fi avut nicio șansă la TAS (după muntele de dovezi acumulat împotriva sa și, mai ales, în condițiile în care exista deja un șir lung de martori scoși la iveală de aceste procese publice purtate în sistemul juridic de drept american), sau pentru că pur și simplu adresarea către un tribunal sportiv (și dintr-o terță țară) nu avea cum să mai răstoarne datele unui proces civil de mare greutate, purtat în complicatul sistem juridic al SUA. După un asemenea nivel de expunere publică, un proces secret (de genul celor practicate de tribunalele sportive) nu și-ar mai fi avut oricum rostul.
(Continui... Nu prea înțeleg ce rost mai are limitarea numărului de semne per comentariu, de vreme ce oricum nu sunt prea mulți care au multe de spus și nici nu mai trăim în era când spațiul de stocare era peste măsură de costisitor - chit că nu din cauza textului crește numărul de GB! ) De asemenea, Armstrong a mai compărut ulterior și în fața unei curți din statul Texas, încercând să acrediteze ideea că a fost suspendat pe nedrept de către USADA, fiind în acest context iarăși procurori și de o curte care nu era un tribunal sportiv (și cu atât mai puțin 'independent'-nu știu de ce se crede că a fi juridic independent e ceva bun, pentru că nu este!). Curtea nu i-a dat dreptate lui Armstrong, însă nici USADA nu a rămas complet neșifonată după acest proces (fiind suspectată că a avut un interes să tergiverseze investigarea acestui caz, la fel ca și UCI). Inutil să mai adaug că Armstrong nici nu a mai contestat această decizie la TAS!
Dacă pretindeți că instanțele de judecată au întotdeauna dreptate, atunci putem să mergem toți liniștiți la culcare. Însă, chiar și așa, greșiți fundamental. Așa-zisul 'tribunal' "Sport Resolutions" (zis și 'independent' - ce-0 mai fi însemnând și asta, în afară de independența sa față de sistemul judiciar tradițional, statal și internațional) nu e o instanță de judecată decât cu numele. Statutul acestor tribunale sportive e foarte neclar și foarte șubred din punct de vedere juridic. Nu are valoare legală mai mare decât judecata unui Stabor, chit că spre deosebire de judecata la șatră acesta are un statut, un scop și o formă de organizare acceptată larg acceptată și operează totuși cu documente înregistrate, oricare ar fi suportul acestora. Însă juridic sunt în aer. Nici TAS nu e mai breaz. În al doilea rând, greșiți și pentru că alegeți să ignorați complet și fără nicio bază că Simona Halep se consideră nevinovată sub aspectul intenției de dopaj, pe când Șarapova a recunoscut consumul intenționat de meldonium chiar dinainte de a fi fost interzis, iar pe Armstrong îl suspectaseră toți de dopaj cu mulți ani înainte de a fi fost, într-un final, dovedit. Dar dacă doriți să vă culcați pe-o ureche, mă rog, nu rămâne nimic altceva de comentat.
Conectează-te la contul tău pentru a adăuga comentarii.