OPINII  »  GAZ METAN - CFR CLUJ 1-2

S-a întors norocul!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat duminica, 13 februarie 2022 14:55 / Actualizat duminica, 13 februarie 2022 14:56

Părea că va fi un duel fără istoric, CFR venind să-și scoată pârleala, să se răzbune pe Gaz Metan pentru toate frustrările din acest an. Pentru patru egaluri consecutive ce-au ajuns să-i amenințe poziția de lider. Misiunea nici nu se anunța dintre cele mai dificile în fața unui Mediaș aflat în buza prăpastiei. 

Tocmai depunctată din pricina unor datorii, cu fotbaliști neplătiți de 4-5 luni și cu un antrenor, Ilie Poenaru, pregătit și el să părăsească puntea.

Colac peste pupăză, Gazul a trebuit să renunțe și la fundașul central Yuri, brazilianul semnând cu CFR chiar în ziua întâlnirii directe! Inițiată de FCSB, metoda (bănuiți la ce mă refer) a făcut și face prozeliți, din păcate. „Practici murdare”, a reclamat Poenaru. El a spus, el a auzit. Ursul merge mai departe.

Până la pauză, s-a respectat la literă scenariul de mai sus. CFR și-a fixat adversarul în jumătatea lui de teren, l-a presat și, după două bare ale lui Omrani, a deschis scorul prin Petrila. Se vedea și din avion că oaspeții, mai valoroși și mai deciși, vor câștiga. Singurele întrebări erau cât vor insista ei și la ce diferență vor învinge?

Surprinzător însă, odată cu repriza secundă parcă a început alt meci! După 45 de minute de suferință, Gazul a dovedit că are ceea ce nimeni nu-și imagina că i-a rămas. Moral. Încredere în sine. Ca atare, nu numai că a egalat, dar ar fi putut și să conducă pe tabelă! Atât că mai întâi Chamed și apoi Lixandru, ocazie imensă!, au ratat din poziții excelente.

Asta în timp ce, în pofida schimbărilor operate de Dan Petrescu, CFR devenise de nerecunoscut. Moale, fără vlagă și fără busolă. Pierdută în spațiu.

Cum partida se îndrepta spre un 1-1 mai degrabă echitabil, deoarece echipele își împărțiseră reprizele, căutam titlul cel mai potrivit și mai expresiv, oscilând între „Campioana în genunchi” și „Clujul în derută”. Atunci însă, în minutul 90+4, când nici măcar fanii „feroviarilor” nu mai sperau, nou introdusul Neguț (inspirația lui Petrescu!) a strecurat mingea în poartă și i-a adus formației din Gruia primul succes din 2022.

S-a întors norocul!
Dan Petrescu. Foto: Imago

Meritat, nemeritat, ce mai contează?! După ce a cedat recent patru puncte pe final de meciuri, inclusiv în derby-ul cu FCSB, campioana a salvat două in extremis la Mediaș, în prelungiri. Grație lor, își păstrează distanța față de principala urmăritoare.

Se poate zice, chiar se poate, că norocul s-a întors cu fața spre CFR. Va trebui să ne lămurim însă și până când? Dacă victoria cu șansă de sâmbătă le va readuce lui Deac et Comp. siguranța de altădată. Calmul. Detașarea. În ideea că e rău să ai puțini jucători la dispoziție, dar nu-i o bucurie nici să ai, cazul „Bursucului”, prea mulți! Îți va fi greu să-i împaci pe toți, foarte greu.

Îndrăznesc să afirm că, dincolo de această victorie chinuită de la Mediaș, campioana are o problemă. Jocul său nu convinge, scârțâie. De acord că ea a susținut un număr mare de meciuri în ultimele două sezoane, 94 (52+42), cu 20 peste FCSB (45+29, socotindu-l și pe cel cu Chindia), însă doar oboseala să fie de vină pentru niște evoluții din ce în ce mai palide?

Să nu ne grăbim cu concluziile! Urmează să vedem în săptămânile viitoare în ce măsură CFR s-a descătușat. Dacă a depășit sau nu ce-am numit blocaj. În clipa respectivă, ne vom putea pronunța mai ușor și cu privire la lupta pentru titlu. 

Citește și:
Domino cu antrenori: Dorinel Munteanu s-a înțeles cu altă echipă din România
Liga 2
Domino cu antrenori: Dorinel Munteanu s-a înțeles cu altă echipă din România
Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
Superliga
Lovitura zilei a fost dată de liderul campionatului » A semnat până în 2026
Ce l-a tulburat pe Boloni în România: „Am vrut să pășesc pe acolo pe unde tatei i s-a făcut rău, dar n-am mai văzut decât buruieni și gunoi”
Superliga
Ce l-a tulburat pe Boloni în România: „Am vrut să pășesc pe acolo pe unde tatei i s-a făcut rău, dar n-am mai văzut decât buruieni și gunoi”

Comentarii (30)
dodo001
dodo001  •  14 Februarie 2022, 15:35
Postat de wearethechampions pe 13 Februarie 2022, 15:47

Da totusi, intreb si eu pentru un prieten, cand fecesebe egaleaza la ultima faza in prelungiri, cand clona cealalta din Craiova egaleaza la ultima faza din prelungiri, e mai meritat?

vezi, asta face diferenta intre presa bucuresteana si o presa regionala. Nu te poti astepta la altceva. Iti dai seama ca si ei, ziaristii, asteapta de mult timp sa ia o echipa din Bucuresti titlul. Se intampla asta de vreo 7 ani si sunt dornici chiar daca acest Gigi Becali nu ar merita sustinerea lor.

dodo001
dodo001  •  14 Februarie 2022, 15:26
Postat de cita pe 13 Februarie 2022, 18:05

Rapidul se zbate, joaca frumos si spectaculos, au stadion nou si suporteri inimosi. Un patron cu experienta in afacerile moderne corporatiste. Sunt fratiori cu CFR Cluj si au in comun Caile Ferate Romane. Dar parca si lor le lipseste ceva ca sa ajungem la vremurile normale din fotbalul romanesc. Vedeti postul meu anterior. Echpele celebre si care au suporteri si stadioane noi sau modernizate e musai sa revina in L1 TOATE. Targu Jiu de ce e bre in Divizia B cand au un stadion impecabil si suporteri inimosi in patria lui Brancusi? Locul lor nu e acolo. Nici Steaua nu sta bine in B, chair daca dublura lor privata, FCSB, e totusi in carti in L1 si ameninta CFR Cluj la titlu.

Rapid e o echipa frumoasa cu suporteri inimosi. Patronul lor atat isi permite, probabil e mai sanatos asa. Mi-ar placea sa fie si Rapid in Play Off, din pacate pentru ei vor juca etapa viitoare cu CFR, care nu isi mai permite sa piarda vreun punct. Plus de asta ei trebuie sa razbune infrangerea din tur, cand desi au dominat tot meciul, au fost prinsi de doua ori pe contraatac. In ceea ce priveste echipa din Tg Jiu, ce traditie au ei? Probabil te-ai referit la Corvinul Hunedoara, Poli Timisoara, Poli Iasi, U Cluj, Petrolul. N-am nimic cu Tg Jiu, chiar i-am sustinut si m-am bucurat la acel gol a lui Eric cu Fiorentina cand au jucat pe Cluj Arena, dar parca e prea mult sa fie considerati o echipa de traditie.

torinezul
torinezul  •  14 Februarie 2022, 10:28
Postat de birdibel pe 13 Februarie 2022, 19:19

Unul - probabil 38 de ani, postează din pivnița din casa parintilor din a căror pensie traieste- îl injura pe dl. Ioanitoaia ca a învățat gazetărie in perioada comunista. Nu e vina lui, s-a născut când s-a născut. Îl asigur ca presa sportiva din România de azi ar beneficia enorm dacă confrații mai tineri ai lui Ioanitoaia ar fi învățat si ei meserie așa cum a învățat-o directorul Gazetei.

Nu ar fi rau sa inveti ceva de la dl.Ioanitioaia. "dacă confrații" !!!????

Vezi toate comentariile (30)
Comentează