OPINII  »  EDITORIAL OVIDIU IOANIȚOAIA

Scoși din ofsaid

Articol de - Publicat marti, 04 iulie 2023 15:32 / Actualizat marti, 04 iulie 2023 15:38

Zilele trecute, International Football Association Board, forul ce se prezintă drept "gardianul regulilor jocului", a anunțat trei schimbări în materie. Ele urmează să fie experimentate, testate, în competițiile de tineret din Italia, Olanda și Suedia înainte de a deveni, dacă se va aprecia că-s utile, obligatorii pentru toate campionatele patronate de FIFA.

Două dintre ele, prelungirea reprizelor cu timpul consumat pentru sărbătorirea golurilor și interdicția ca portarii să pună presiune pe executanții loviturilor de la 11 metri, să-i șicaneze, nu par să modifice cine știe ce. Arbitrii țin și acum contabilitatea minutelor irosite după marcarea unui gol și îi grăbesc pe fotbaliști să reia jocul. Iar goalkeperii ce riscă în plus? În situațiile în care vor exagera, vor fi pedepsiți cu un cartonaș galben și atât! Greu de imaginat însă, puțin probabil, ca "recidivistul" să fie și eliminat.

Al treilea amendament e însă foarte important. În ideea în care propunerea atribuită francezului Arsene Wenger, din 2019 director de dezvoltare globală la FIFA după ce a manageriat-o 22 de ani pe Arsenal Londra, denunță actuala regulă a ofsaidului. O aruncă în aer.

În sensul în care, ca să fie fluierat afară din joc, un jucător trebuie să se afle în spatele ultimului adversar cu întreg corpul (entire body). Nu doar cu o parte a lui, cu un umăr ori cu un picior cum se judecă astăzi. Când până și un vârf de gheată, un bombeu, e interpretat ca ofsaid, fără îndoială că ați văzut asemenea secvențe analizate de VAR și sancționate.

Scoși din ofsaid
Jucătorul din imagine NU ar fi în ofsaid, conform noii reguli

Pe marginea acestei schimbări, etichetată de unii "revoluționară", site-ul britanic (din Manchester) Sport Bible, "una dintre cele mai mari comunități de suporteri din lume", găzduiește o amplă dezbatere. Ca să n-o numesc polemică. Rezumând, ea a ajuns la concluzia că regula lui Wenger trebuie considerată benefică. Salutară, venită la fix. În măsura în care cea în vigoare e socotită îngrozitoare (awful rule), înlocuitoarea ei ar simplifica lucrurile și le-ar lumina. Ar fi și e nevoie de ea. Maximă.

Conform interpretării majoritare, va fi stimulat atacul, înscrierea de cât mai multe goluri, prin aceea că nu vor mai fi oprite atâtea și atâtea faze captivante. Altfel spus, vor crește șansele ca meciurile să nu se mai încheie cu 1-0 ori 2-1, ci cu 3-2 sau 4-3. Ca atare, e de așteptat să se ridice nivelul spectacolului, iar publicul să fie pe deplin mulțumit de ce i se oferă.

Adevărat că mai sunt, răzleți, unii care strâmbă din nas. Normal, nu mai există azi unanimitate nicăieri. Scepticii pretind că modificarea în discuție nu-i echidistantă. Că ea servește faza ofensivă, nu neagă nimeni asta, dar o complică pe cea defensivă, întrucât îi silește pe fundași să urmărească traiectoria balonului și, în paralel, deplasarea atacanților din marcaj. Le îngreunează viața apărătorilor.

De acord, cam așa e. Atât că în orice situație și în orice domeniu ca să câștige unul, trebuie să piardă celălalt, nu? Personal, mă alătur adepților noii reguli a ofsaidului. Dumneavoastră?

Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (43)
sassuionut
sassuionut  •  08 Iulie 2023, 23:15

Sunt de acord.

bimbi79
bimbi79  •  06 Iulie 2023, 11:01

Daniele, patriarhule esti bine, mai traiesti ? Am observat ca lumea te ignora. Am zis, ca macar io sa te mai bag in seama.

bimbi79
bimbi79  •  06 Iulie 2023, 10:37

Nu te mai baga nimeni in seama ? Hai ca ma risc io. Ai dormit bine... Daniele ?

Vezi toate comentariile (43)
Comentează