OPINII  »  EDITORIAL

Am fost bucuros de revolta fanilor de la United

Articol de - Publicat vineri, 23 aprilie 2021 09:11 / Actualizat vineri, 23 aprilie 2021 09:23

... iar prietenul meu, ”cormoranul”, a acceptat scuzele președintelui lui Liverpool.

Nu mi-aduc aminte - și fără memorie nu putem judeca nimic - de când nu au mai fost prezente în vocabularul fotbalului mondial cuvinte și noțiuni ca puciștii, secesioniștii, atentatorii, ca în recentul conflict dintre UEFA și cele 12 cluburi care au pus la cale Super Liga Europei.

Prim-ministru conservator fără bancheri?

Am fost bucuros de revolta fanilor de la United
Boris Johnson (foto: Guliver/Getty Images)

Puciștii țin de războaiele civile, de revoluții și contrarevoluții, de loviturile de stat. Cum au ajuns ele în limbajul fotbalistic al lumii, al prim-ministrului englez gata să explice că fotbalul, în Anglia, ține de artă și "nu poate să devină jucăria bancherilor, strânși într-un veritabil cartel"? Un prim-ministru britanic conservator să pună la stâlpul infamiei bancherii? Poate un prim-ministru englez să acționeze fără bancheri? I-am dat dreptate lui Gosens de la Atalanta: banii, banii, banii explică toate contradicțiile, banii pe care "nemernicii..." nu pot "să-i bage în fund", cum propunea fotbalistul italian, căci cine l-ar mai plăti? Fără asemenea contraziceri nu putem înțelege nimic.

Sunt fanii ușă la Catedrala Westminster?

Au învins fanii - fanii ca noi, aceștia care punem mai presus de orice Premier League și mulțimile sale, dar și aici trebuie să vedem lucrurile (adică oamenii) în desfășurarea lor contradictorie: de atâtea ori, aceiași fani care, ca și Prințul William, pot spune că Super Liga asta "lovește în jocul pe care-l iubim", mulți dintre fanii aceștia idealizați azi au fost în conflict violent cu poliția și justiția pentru probleme complicate ca rasismul, xenofobia. Nici ei - fanii aceștia "supuși ai Majestății Sale", cum li se zice în general - nu-s ușă la Catedrala Westminster. Și aici trebuie lucrat cu Da și cu Nu - încât, desigur, am ținut cu ai mei, cu cei cărora să le spunem conservatori fără șovăială ai acestei Premier League. Am fost de partea clară și decisă a lui Pep și Klopp, de partea lui De Bruyne și Lineker, de partea lui Rashford și Milner.

Binefăcătoarele scuze

Am mers până la a mă bucura de revolta fanilor, la noi, la United. Alaltăieri noapte, am vorbit îndelung cu prietenul meu, "cormoranul", care nu mi se ascundea: era foarte mulțumit pentru că scuzele primite de la proprietarul lui Liverpool ajunseseră și la el, acceptându-i-le, ca un gentleman: "Vreau să-mi prezint scuzele tuturor fanilor lui Liverpool pentru problemele pe care le-am creat în ultimele 48 de ore. Eu sunt singurul vinovat! Le cer scuze și lui Klopp, și jucătorilor. Ei nu aveau nicio responsabilitate și au suferit, ceea ce doare cel mai mult".

Un președinte de club care știe ce doare cel mai mult e mai mult (mas, celebrul mas spaniol) decât un președinte de club, poate fi și un președinte de țară. 

Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Comentarii (6)
dragan
dragan  •  28 Aprilie 2021, 13:22

comentariul postat aici de to-aia, in 23 aprilie 2021, e, pentru mine si pentru cei ca mine, profund vulgar si jignitor: nu-i poti scrie unui jurnalist si scriitor de talia d-voastra, ca isi cistiga existenta dind din coada! intr-o tara cu 20 de milioane de locuitori, o singura persoana- doamna Maia Morgenstern- a inteles ca singura avere care-ti ramine, intr-o viata de om si dupa ea- e NUMELE! asta e saptamina in care ma gindesc, mereu, la o alta Doamna a Romaniei: doamna Elisabeta Rizea! spunea doamna Rizea: trei zile daca mai traiesc, dar sa stiu ca s-a limpezit lumea! tradus, pentru zilele noastre: astept ziua cind un ziarist sau un colaborator al Gazetei Sporturilor va fi condamnat la trei ani de inchisoare, cu executate, pentru defaimare! Romania de dupa acest eveniment, va (mai) avea o sansa! la lumina! ma stiti de-o viata, domnule Cosasu: eu nu renunt niciodata! o luam de la capat, de miine, cu siguranta doamnei Scarlet - si a noastra- ca SI MIINE E O ZI!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dragan
dragan  •  24 Aprilie 2021, 15:25

n-am intervenit, domnule Cosasu, la postarea ***, si n-o voi face nici in viitor- stiu ca va puteti apara si singur in fata acestor insulte si defaimari! asa cum stiu ca ati preferat, mereu si mereu, sa tratati aceste insulte cu o indiferenta care stiu ca nu va caracterizeaza! din punctul meu de vedere, ati gresit- asa cum- procedind ca d-voastra- au gresit si altii: Nadia, Hagi, Nastase, Neagu, Tiriac,Halep, etc si etc! indiferenta celor care trebuiau sa-si apere numele si renumele in fata acestei invazii de lipsa de bun-simt, ne-a adus in imposibilitatea de-a ne apara propriul nostru nume! nu te amesteca in troaca porcilor ca te maninca astia, cu fulgi cu tot? din pacate, Maestre, troaca asta e cit Romania si d-voastra, toti cei din linia intii a valorilor, n-ati facut nimic pentru noi, cei din spatele d-voastra ca valoare dar si ca disponibilitate umana! nu toti vrem sa plecam din Romania, dar se pare ca presa- ciinele de paza democrat-e partasa unei extinctii generale- uneori din prostie, dar cele mai multe ori din reflex salivar! n-aveti nicio scuza- nici ca scriitor, nici ca ziarist si nici ca prieten-trebuia sa va ginditi, daca nu la mindria si drepturile d-voastra, atunci macar la faptul ca nu va apartineti chiar in totalitate: sinteti, ca si cei enumerati mai sus, un exemplu! de data asta si aici, ne-ati lasat singuri!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

306690510866540
Lulu Sulescu  •  24 Aprilie 2021, 00:44

Sanatate multa ,Maestre!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează