„Nu uita că-s ploieșteancă!”

Fiindcă până joia viitoare, nu se poate pronostica nimic serios printre confuziile scorurilor din primul tur al play-off-ului Conferinței, prefer să-mi reamintesc de finala Cupei României din urmă cu 27 de ani (iunie 1995) cu celebrul Petrolul - Rapid 3-1. Poate prindem un zâmbet pasager:

„... Deci cam așa ar arăta azi la noi un meci nearanjat, cam ca finala Cupei României în noaptea de Sânziene, în care nimeni nu știa nici în min. 121 cine va învinge. Fără a fi colosală, cum titrau ziarele care ne cred analfabeți, fără a fi „ceva nemaivăzut”, partida a avut un merit mare și trist: n-a dat nicio clipă impresia de trânteală din partea ambelor părți.

Miză sinceră

Nu-i puțin lucru. S-a strigat șlagărul „Hoții!, Hoții!”, fără mare indignare, nu abundent, nu cu multă convingere. Băieții s-au dăruit, nu se poate spune că nu. La urma urmei, câte echipe de-ale noastre au o experiență bogată în privința meciurilor după care trebuie să strângi jucătorii de pe iarbă frânți și secerați de emoții, furie și trudă? 

Meci de miză sinceră, finala asta - la fel de cinstit vorbind - n-a răspuns clar celebrei și plicticoasei cerințe „Să învingă cel mai bun”, cunoscută până și de prim-ministru. A învins cel ceva mai serios, cel ceva mai modest, ceva mai tenace.

Voluptatea de a sfida

A învins, să zicem, cel ceva mai slab ca valoare pe hârtie, dar mai tare pe picioare și chiar la cap, la mental. A pupat Cupa cel ceva mai amărât - cam cum ar fi fost Rapidul dacă ar fi trecut vreodată de Inter Milano. 

Nu avem de ce ne necăji, nu e o nedreptate strigătoare la cer... Cel mai simpatic și mai atașant în jocul Petrolului a fost însă un anume sentiment național, bucureștean și ploieștean: voluptatea de a sfida favoritul. Ploieștenii au avut ceva din echipa aceea națională pe care toată lumea, acum un an pe vremea asta, o dăduse fără șansă în fața Columbiei.

Știm bine sentimentul ăsta! Ce-o să facă Petrolul cu el în Europa nu discutăm. Ca bucureștean, mă bucur că la Ploiești lumea a așteptat Cupa cu torțe, până în zori. Fotbalul nostru, cum e, cum nu e, mai are nevoie de asemenea imagini curat euromondiale”.

După o săptămână, pe 3 iulie 1995 adăugam:

„Lăsați-mă azi în pace cu infinit de stupida problemă dacă Lupu și alți miei rapizi «au vândut» finala Petrolului! - e o tâmpenie care vine din incapacitatea de a gândi normal după o înfrângere. 

Lăsați-mă cu gândirea asta neagră, totul e de vânzare, totul e blat, totul e rahat, totul e politică!; lăsați-mă și cu politica în pace că dacă i-aș fi ascultat pe toți din jurul meu, toată Opoziția noastră dragă ar fi trebuit să alerge la Ploiești și să le dea premii, diplome și spectacole de gală pentru ce faptă antiguvernamentală au realizat Săpăligă și ai lui. Dar ce le-au dat miliardarii Opoziției, cu ce s-au ales băieții?

Un blat pentru o tortă bună

Prefectul, omul Guvernului, i-a dat fiecăruia medalia «5 ani de Revoluție», asta ce dovedește? Că sunt de-ai noștri, conform strigătului de neuitat din D'ale carnavalului: «Nu uita că-s ploieșteancă!». 

Dacă vreți să aranjați azi un blat, faceți un blat bun pentru o tortă bună, aduceți și o sticlă de șampanie, turnați, da!, turnați în pahare, pentru că azi-noapte, pe 3 spre 4 iulie, se face exact 1 an de la adevărat mărețul meci în care România a învins Argentina cu 3-2 și s-a calificat printre primele 8 ale lumii și-am ieșit cu toții în stradă, nebuni de bucurie, fără să vrem vreo medalie sau vreun apartament. Hagi zice că a fost cel mai frumos meci din viața lui”.

P.S. la zi, în august 2022. Gazeta a publicat analiza lui Dan Udrea la meciul România - Anglia 3-2 de la Euro 2000. După cum reiese pe baza indicilor InStat, a fost un meci al României mai bun decât cel cu Argentina. 

Confratele Udrea sper că va recunoaște o absență în analiză: lipsa unui chenar special pentru istoricul penalty din min. 89, la 2-2, marcat exemplar, cu un curaj nebun, de Ionel Ganea, abia intrat pe teren. Punem de-o controversă între România - Argentina 1994 și România - Anglia 2000?