OPINII  »  EURO 2020

Plângăcioșii Neymar și Vialli

Editorial Radu Cosașu
Editorial Radu Cosașu

Articol de - Publicat vineri, 16 iulie 2021 10:02 / Actualizat sambata, 17 iulie 2021 16:54

Eveniment de dimensiune universală - cu implicarea Reginei Elisabeta a Angliei, a primului ei ministru, inclusiv a Gazpromului, sponsorul competiției dominând reclamele de pe Wembley-ul finalei -, Euro ne-a mai oferit, dincolo de fotbalul său, încă o imagine esențială despre speța noastră care produce goalkeeperi și goleadori.

Euro 2020 a fost - până la ultima imagine a bătăliei de la porțile stadionului - un montaj permanent a două realități contrastante la orice meci; de o parte lacrimogenii - emotivii care mai cred în lacrimile lor, mai pe românește, să nu ne ferim, pișicioșii - și, de cealaltă, cei răi, opuși lor, cei care-și urlă emoțiile, bat și se bat, bătăușii disprețuind pișicioșii.

Se pare - nu s-a numărat - că răii sunt mai numeroși decât bunii. Lăcrimoșii nu au nume bun. Sunt fie ipocriți, fie proști. Proști de buni. Azi, cine nu e rău e zero.

Totuși, din acest montaj paralel cu golurile și delirul lor, nu au lipsit niciodată scenele de duioșie dintre fotbaliști. Nu știu ce impact au avut, duioșia umană nefiind o valoare cotată la Bursă.

Plângăcioșii Neymar și Vialli
Messi l-a consolat pe Neymar după finala Copei America. Foto: Imago

Supraevaluatul Neymar

Două fotografii au făcut înconjurul lumii odată cu decibelii tribunelor isterizate de gol. Una este plânsul lui Neymar pe umărul lui Messi, după victoria istorică a Argentinei la Rio de Janeiro, care mi-a consolidat sentimentul sud-american al ființei mele fotbalistice.

La noi s-a scris imediat sub foto cu un accent disprețuitor "Neymar e un plângăcios!". De ce? Se aflase ce-i spusese lui Messi? Dacă îl ruga, cu ochii în lacrimi, să vină la PSG? Dacă-i șoptea valoarea contractului? De ce să nu fi vorbit de bani, ar fi fost urât?

Nu sunt fan Neymar, cred că e supraevaluat, dar a fi plângăcios nu i-ar scădea din geniul fotbalistic și mândria de a fi un fotbalist brazilian care-și felicită adversarul argentinian. Poate că asta făcea: îl felicita pe Messi! De ce nu ne trece asta prin minte?

Plângăcioșii Neymar și Vialli
Mancini și Vialli au sărbătorit în lacrimi succesul Italiei la Euro 2020. Foto: Imago

Oare ce își spuneau Vialli și Mancini?

O a doua imagine de circulație mondială a fost plânsul lui Vialli pe umărul lui Mancini în acele minute de după izbânda lor de la Londra. Nimeni nu a făcut mișto de prelunga îmbrățișare viallistă, dominată de ceafa intens cutată a lui Gianluca. Ce-i spunea? Mor s-o știu...

Eu am dat apă la șoareci - vestită expresie daco-romană - pentru sobrietatea cu care Mancini încerca să-și stăpânească lacrimogenia. Am impresia plăcută că nici Mancini nu și-a putut stăpâni lacrimile.

Eram, bun înțeles, un pișicios de sentimental. Nu m-am simțit umilit. Dimpotrivă: am mai avut ochi să-l observ pe Harry Kane apropiindu-se de Chiellini să-l felicite, să-l îmbrățișeze. Ferice de cei buni și inteligenți! - calitate rară azi, în această lume în care ne învârtim printre contraste, contracte și, mai ales, contacte.

Și-mi vine în minte, acum, în final, fuga lui Arlauskis după Chipciu, din poarta lui pe juma de teren, să-l prindă pe Alex ca să-l îmbrățișeze, pentru golul din min. 118.

Sigur că nu va face ocolul lumii, e tot ce va rămâne din acel meci, fuga de nebun a lui Arla să-l felicite, Alex, euforic, nelăsându-se prins. Și eu am încercat să mă țin tare. Ca o stâncă. Stânca Gibraltarului. Ce îmi veni? Cică i-au dat 5 goluri uneia din Luxemburg. De unde? Din Luxemburg! Hai, hai, fără gânduri negre, și ele rele!

Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Comentarii (14)
dragan
dragan  •  21 Iulie 2021, 18:51

pina miine: ai scris cu propria-ti tastatura: NU AM AUZIT CE I-A STRIGAT GALERIA DINAMOVISTA! inainte de a scrie despre efecte afla care e cauza lor- intreaba geambasule, ca d-aia esti jurnalist si intreba in trei surse daca vrei sa fii un jurnalist adevarat! sau crezi ca DDB-istii astia (doar doi B- badea si borcea!) sint ingerasi pogoriti din curcubee? reactia DINAMOVISTULUI Tamas a fost exemplara- Gabi are umor si e un baiat inteligent! si da, la nivelul fotbalistic zugravit in Romania e un fel de Giorgio Chiellini- o va demonstra! cit priveste preorasenescul Voluntari nu-mi fac griji- nici Buzaul tau nu e chiar o metropola! cam asta se intimpla cind uiti de unde ai plecat- crede-ma, la tine asta devine o obsesie! mai vorbim!

dragan
dragan  •  21 Iulie 2021, 17:57

geambasule! in cazul in care domnul Gabi Tamas te va trata, usor-amnezic, cu indiferenta-i minimalist-proverbiala (citez: sa vina Barcelona!), pot sa te dispretuiesc eu in locul domniei-sale? miine, pe la prinz- fireste, fara mitraliera si lasind babele in pacea lor asurzitoare? promit sa-ti (gopo)desenez ce nu pricepi si SA NE RIDEM doar de tine!

dragan
dragan  •  20 Iulie 2021, 17:44

la doua ginduri nepieptanate merge si unul alb- ati observat, domnule Cosasu, ca cei care au apucat sa bea un vin la masa lui Fanus Neagu au ajuns tristi si alcoolici? eu- ramasul in vie, sa vad care-i treaba cu graurii si cu dropia fugita-n vecini- n-am apucat nicio dimineata cu el! asta erata, Maestre- nu cratima aia cu care m-ati omorit opt ani si restul zile: stati linistit, daca ajung la Ierusalim nu voi muri de foame nici in ebraica!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează