Anul ruschi

2021 a fost an olimpic. Sună ca un banc prost. Sună ca dracu'.

Cam cum ar suna ca Nadia să fi reinventat gimnastica nu în '76, ci în '77, anul cutremurului, sau ca Jocurile cele mai de succes postdecembriste să fi avut loc nu în 2000, ci în '99, anul mineriadei care era să răstoarne statul.

Anul ăsta ne-am târât în necunoscut, ceea ce probabil că vom face mare parte şi în următorul. După spaima lui 2020, cu cortinele lui trase peste tot, anul ăsta a fost un tunel nesfârşit al neprevăzutului, ca un joc video în care nu tu joci, ci eşti jucat.

Împuşcat, spulberat, sfâşiat oricât te-ai feri şi te-ai întări. Ca într-un joc video multe drame au fost virtuale, dar mintea noastră şi şira spinării s-au crispat de atâtea ori că suntem plin de vânătăi invizibile care dor de mori. Cu 2021 în cârcă mergem mai departe, cine ştie unde.

Viitorul ca un banc bun

Anul a făcut două fete fericite, Ancuţa şi Simona, două prinţese simpatice şi rumene, aducând a miezul a ce-o mai fi rămas din comunitatea asta a noastră vorbitoare (aproximativ) de aceeaşi limbă. Două tipe de aur care au viaţa ca în poveşti.

În rest, un ocean de lacrimi, speranţe şi secătuieli. Sportul a continuat să mulgă statul român, de la fotbal până la handbal trecând prin proiectele faraonice a nu ştiu câte stadioane şi tot felul de alte întreprinderi de drenat fonduri, dovadă că în timp de război se fac cele mai bune afaceri – şi pandemia e un război.

Ana Maria Popescu s-a certat şi s-a împăcat cu ea însăşi şi cu ministrul Novak.

Mergem mai departe cu cel mai mare buget al sportului (mai mulţi bani, yummy!) şi cu minunata iniţiativă numită „Liga de Aur”, care ar trebui să ne aducă 10 medalii la Paris, nu se zice câte de aur şi nu se ştie exact care sunt sporturile care vor intra în acest club select (de fiecare dată când trebuie să le înşiruie pe toate ministrul e deturnat de ceva).

Nu-i nimic. Mai e până în 2024. Până atunci e 2022. Sună simpatic, doi zero doi doi. Sună ca un banc bun.

Înapoi în vremurile de aur

Am trecut printr-un an cam ruschi, unul în care Rusia şi China au învins sportul. Istoria se repetă şi cei mai tupeişti au câştig de cauză pentru ca „viaţa să meargă înainte”.

Viaţa globală, nu viaţa unuia sau altuia, ori chiar a etnii întregi încarcerate, sau a sute de dizidenţi, viaţa ascunsă a lui Peng Shuai, cu atât mai bine ascunsă după ce Thomas Bach, acest Samaranch de modă nouă, a verificat personal („Verific personal!”, a zis Ştefan Mihăilescu-Brăila în „Secretul lui Bachus”) că e bine, sănătoasă.

A verificat cam cum sunt verificate la noi certificatele verzi. „Şi ce să-i fac?!”, mi-a replicat ţâfnoasă o domnişoară la intrarea într-un mall când i-am arătat un imberb trecând fluierând pe lângă ea cu mâinile în buzunare.

Samaranch, fost şef CIO, a dat la schimb cu împăcarea globală dintre SUA şi URSS, în '88, liber la pastile. Acum e liber la orice.

2021, anul ăsta strâmb, nerotund, va rămâne în sport ca anul predării complete în faţa tabelelor cu profit & loss.

În '80 lumea civilizată nu a fost la Moscova pentru că sovieticii intraseră în Afganistan. Acum vor merge cu toţii încolonaţi la Jocurile de iarnă de la Beijing, peste câteva săptămâni, în ciuda rapoartelor devastatoare despre soarta uigurilor şi a sugrumării Hong Kong. E un pas înainte pe calea propăşirii, cum ar fi zis nea Supremu'.

Hai, că mai vine unul!

De aici încolo va fi mult mai bine. Handbalul va triumfa, mai ales că a re-semnat cu CSM Bucureşti Cristina Neagu, „cea mai bună jucătoare a lumii” (citat din comunicatul clublului).

David Popovici e aşteptat de noi toţi să răstoarne bazinele (ce contează ce aşteptări au el şi antrenorul?), la fotbal o să avem un selecţioner şi viaţa o să fie roz.

Ştiţi ce e cel mai bine când trăieşti pe aici? O vorbă de un fatalism inoxidabil: „Important e să fim sănătoşi!”. Da, fraţilor. Restul e bonus. Un bonus la suprapreţ, dar deh, ăstea sunt vremurile. Totul se scumpeşte. Aşa că să fiţi cât mai scumpi în anul ce vine!