Bulibăşeala

Alex Bourceanu zice că eram nervos, dar şi el e nervos. Eu eram nervos, zice Alex, pentru că "fotbaliştii nu vor educaţie". Dacă am generalizat, în focul dezbaterii, îmi cer scuze. Generalizarea e o tâmpenie. Alex, în schimb, e nervos pentru că a făcut o şcoală de antrenori care nu mai e recunoscută de FRF.

Lui Alex, ca şi multora dintre noi, i-a venit mintea cea din urmă cam târziu. Pentru că s-a bazat, cum facem mulţi, pe cuvântul unui om din FRF care l-a îndrumat către o şcoală care azi nu mai e bună. Şi, probabil, s-a încrezut în cei de la acea şcoală, care nu i-au spus că ei nu mai au protocol cu FRF. De ce nu mai au?, e o întrebare din seria bună de întrebări al căror răspuns ne luminează asupra ţării în care avem buletin. În fine, carte de identitate. Iar în identitatea noastră, dragi compatrioţi, stă la loc de cinste bulibăşeala.

A fost odată ca niciodată

În trecut o şcoală era bună, azi nu mai e şi atunci cei care au făcut-o carevasăzică că n-au şcoală. Logic, nu? În trecut, s-au putut lua licenţe UEFA fără carnet de antrenor, acum nu se mai poate. În trecut, tehnicienii străini nu erau deranjaţi cu întrebări despre sacrosanctul carnet, de curând Bergodi & Comp. simt nişte ochi aţintiţi asupra lor şi dorm noaptea cu sughiţuri aşteptând o bătaie cu bocancii în uşă. "Deschideţi, Poliţia Carnetelor!". Îl şi văd pe Cristiano ascunzându-se în dulap, ca un amant prins cu soţia altuia...

Cine are n-are, cine n-are are

Nu cu mult în urmă, chiar federaţia a angajat un selecţioner, Rădoi, fără celebrul carnet, dar, nene, a fost neiertătoare la o adică! După ce a realizat una dintre cele mai mari performanţe ale fotbalului nostru, semifinalele Euro de tineret, Rădoi a fost luat la rost şi alungat cu câini pentru că nu avea patalamaua, nu? Nu? Nu?!!! N-a fost aşa? Cum, n-a fost aşa?! Ha, ha, sigur că nu! L-au luat în braţe şi l-au ridicat în slăvi. Ba l-au şi pus antrenor al naţionalei mari, tot fără carnet. Dar cu toate licenţele. Cum ar veni, doctor docent fără facultate. Ca-n «Suits». Doar că ăla e un serial TV, o ficţiune, ar fi trebui ca la final, pe generic, să scrie: "Nu încercaţi aşa ceva în viaţa reală !».

A, dar nu e totul. Edi Iordănescu a vrut să-l ia secund pe, cucu!, Pinitiliiiiiii! Fără carnet, fără A, fără B, fără Pro, fără nimic, da’ nimic, nimic! Fraţilor, era gol ca-n ziua în care s-a născut, dar ei toţi îl vedeau în haine împărăteşti. A zis el nu, mulţumesc, că altfel eram de râsul planetei. Bine, oricum am fi, dacă ne-ar băga cineva în seamă.

Ori, ori

Rezumatul ordaliei pe care o trăim apropo de învăţământul din fotbal se poate rezuma aşa: oamenii sunt nervoşi că acum li se cere ceea ce trebuia să li se ceară demult. Cum e posibil ca batalioane întregi de români să nu fi urmat parcursul firesc al învăţământului acestei profesii e o maaaaaaare întrebare pentru conducerea federaţiei şi conducerile Şcolii de antrenori a FRF. Ce-aţi păzit, oameni buni? Aţi fost habarnişti sau aţi călcat legea cu bună ştiinţă? Căci din acestă dilemă nu ştiu cum veţi ieşi. Bine, o să ieşiţi prin tăcere. Vorba aia, tăcerea e de taur.

A fost odată ca întotdeauna

Ei, şi ajungem la muşteriii clasici. Uitaţi, nu mai generalizez, dar zic aşa: unii foşti fotbalişti care vor să devină antrenori sunt exact ca şmecherii care depăşesc pe linie continuă o coloană oprită sau care se bagă în faţă la coada de la telecabină. Da, unii n-au chef să înveţe. Da, Cristiano, fotbalul nu e fizică atomică, e un joc, OK, va bene, dar în vreme ce fizicienii de la CREC lucrează cu entităţi netrăitoare, antrenorii conduc oameni. Oameni cu tendoane, ambiţii, muşchi, psihic, demoni, talent.

Chiar pot fi lăsaţi pe mâna oricui? Atât de proşti putem fi, atât de primitivi? Căci, în esenţă, despre asta e vorba, despre educaţie. Şi despre ocolirea legilor, sport naţional. Majoritatea grăitorilor prin media despre asta au urlat, în esenţă, zilele astea, despre: de ce e nevoie, domne, de atâta şcoală?

Pe bune, noi ne auzim ce spunem?!