Cumetrii cu scop lucrativ

Nu pare real. Pare un banc. Nicio mirare în Republica lui Bulă. Sau e ca într-un film cu de Funès, când în mijlocul petrecerii se scoală Bourvil de la masă şi vrea să îi tragă o palmă unuia, dar în graba mişcării îi varsă paharul de vin roşu consoartei în poală. 

Aşa cu auto-denunţul lui Gigi Becali despre cum trebuia finul Pandele să o lase mai moale în meciul în care FCSB avea nevoie de victorie ca să se bată în luptă dreaptă cu CFR pentru titlu.

Un ținător de lumânare, ceva

În trecere i-a ras una şi lui Hagi, povestind cum el, Gigi, fin în cazul acela, i-a înlesnit naşului Gică rămânerea în Liga Întâi acum 9 ani. Şi de atunci ce mai nuntă! Nu vi se pare că sunt cam multe cumetrii în fotbalul românesc? Nu te poţi întoarce în stânga sau în dreapta fără să dai peste un fin, un naş, un ţinător de lumânare, orice. 

Ar trebui să ai o schemă de perete ca la Interpol ca să afli cine cu cine se află în ce relaţie pentru a da de firul invizibil şi indivizibil al legăturilor de sânge, de tămâie sau de şpriţ. 

Care, evident, ar trebui să se deconteze în acte de "omenie", aşa cum pretinde Becali că a făcut în cazul lui Hagi. Adică în meciuri "fine", în "năşii" de drumul mare.

A juca sau a nu juca

Ar fi greşit să credem că patronul echipei din Berceni e singurul cu o astfel de concepţie şi că doar el se dedă la asemenea acte perfect fireşti în viziunea sa, în care familia e mai presus de orice, după cum ştim din toate filmele bune. Această vastă reţea de nepoţii acoperă tot fotbalul şi e pusă la treabă continuu, ca o mică industrie care duduie în surdină şi produce subteran. 

E bine să fii copilul, nepotul, cumnatul, naşul, finul, cuscrul, nora, ginerele cuiva care e nepotul, cumnatul, naşul, finul, cuscrul, nora, ginerele altcuiva, care şi acela, la rându-i e... în fine, v-aţi prins. E greu să nu serveşti cu un favor pe cineva care are un astfel de rang în raport cu Cineva.

Închiderea siciliană

În discuţii publice, în faţa camerelor de filmare, se aud de când lumea în loc de "Domnule preşedinte de club", "Domnule antrenor de echipă" apelativele "Naşuleee!", "Finuleee!" şi tot felul de alte declinări pe aceeaşi temă. 

Nu toate, evident, duc la blaturi ... pardon, omenii... dar toate creează o plasă care îi ţine pe toţi prizonieri benevoli în acelaşi sac din care e greu să ieşi, şi încă mai greu să progresezi. Becali a exprimat public ceea alţii cred şi fac în tăcere: că dacă ai jucat la nunta cuiva e mai greu să joi împotriva lui altcândva. Sau dacă eşti nevoit să joci şi să îl baţi, trebuie să te gândeşti musai cum să-l recompensezi. 

Faptul că naşul de la FCSB s-a stricat acum cu finul de la Voluntari nu trebuie luat ca o închidere siciliană. Se vor împăca. Şi vor mai fi ocazii. Oportunităţi. Hai, bre, că de-aia suntem oameni!...

Despre alegeri libere

E de-a dreptul nostim felul în care Hagi şi cei apropiaţi lui au reacţionat la spusele, de fapt respusele lui Becali, căci el a mai afirmat şi în trecut cum l-a ajutat pe naşul său din acestă speţă să evite retrogradarea. Toţi au sărit de trei coţi că patronul Farului n-a făcut nimic, n-a ştiut nimic. Păi, a zis denunţătorul că partea favorizată a avut cunoştinţă de aşa ceva? 

Nu, Becali a vorbit doar de propriile acţiuni, nicio clipă nu a afirmat că Gică ar fi fost la curent cu toată tărăşenia. Atunci de ce o astfel de "ridicare de scuturi"? Simplu, pentru că în cumetrii ţi se întîmplă lucruri bune şi fără să le ceri neapărat. Şi tragi consecinţele. Dacă Maradona ar fi refuzat să accepte, la Napoli, maşina furată tot de cei care i-o înapoiau, acest dar otrăvit, poate că încă mai trăia.

Ok, e posibil să-l fi prins vremurile la o votcă cu Putin, dar măcar era în viaţă. Această viaţă care e făcută din alegeri. Ca acelea de a accepta să fii naşul sau finul cuiva. Aşa se termină toate fimele bune. Fin.