Giugiuleşti

Acest proiect şi cel al Craiovei Mititelu sunt primele venite din neant care reuşesc, e izbânda unor echipe desfiinţate, trăind de la un proces la altul. Dar Rapid, prin rătăcirile lui, e o adevărată corabie a nebunilor câteodată frumoşi. 

Singurul lucru limpede aici e spiritul. Ăsta supravieţuieşte şi dacă dai cu napalm, e singurul bun absolut, aşa cum e şi la Dinamo, doar că acolo există atâtea neclarităţi despre identitate şi patronat încât îţi vine să spui că mai bine ar lua-o şi ei de la zero.

Pe locul mortului

Vorba lui Daniel Niculae, când pleci spălat, călcat, ras şi frezat, parcă şi pasul ţi-e mai sprinten. În toate aceste cazuri, Rapid, Dinamo, Steaua, Craiova, Timişoara, este despre echipe istorice ai căror suporteri se străduiesc să regăsească pasiunea devenită obiect al posesiunii unora şi altora. 

Patroni, instituţii, politicieni au luat spiritul acestor echipe în maşinile lor luxoase şi l-au pus pe locul mortului. Rapid n-a făcut excepţie. Colecţia figurilor oscilând între penal şi ridicol care i-au stat lângă stemă sunt petele încă vizibile pe hainele noi ale împăratului.

A doua zi după petrecere

Lucescu Sr. s-a simţit ca în "Corul sclavilor evrei" din Nabucco de Verdi. Cei duşi în robie se vor elibera şi vor domni. Rapidiştii s-au văzut mereu ca o categorie asuprită, un fenomen marginalizat de "puteri", dar puternic în oameni. 

Au avut mereu nevoie de acestă paradigmă pentru a întreţine o mânie de peluză, motor al rapidismului. Întrebarea e dacă după "eliberare" cei care au crezut mereu că sunt singuri împotriva tuturor vor reuşi să reintre în categoria "asupritorilor", aşa cum mereu au fost consideraţi cei ajunşi. Vor vrea să fie campioni pentru ca mai apoi să se spună, ca despre oricare învingători, că au fost ajutaţi să câştige? 

Vor dori să mai ajungă sus ca mai apoi să fie stuchiţi de cei de jos, cum fac ei azi cu cei de deasupra? Fireşte că vor dori, e în legea firii. 

Doar că pentru asta nu e de ajuns să vrea. Trebuie să şi poată. Până acum a fost complicat. De acum va fi complicat la puterea 33 (nicio aluzie la "masonul" Cristescu, un personaj din colecţia de neuitat a Giuleştiului).

Farmecul pieţii

Nimic nu e simplu la Rapid. Există, am tot văzut în ultimii ani, un apetit neobosit al autoflagelării, al conflictelor interne. Farmecul vieţii s-a transformat nu o dată în farmecul pieţii, un loc în care datul la gioale pe sub birouri şi prin emisiuni părea a fi o a doua natură a clubului. 

Dar proiectul a mers mai departe şi după varii poticneli, iată-l în elită! Mai multe căi i se deschid, greşeala ar fi să confunde managementul cu pasionariatul.

Rătăciri la orizont

Deja patronul Angelescu a arătat a şef de trib din Liga Întâi. Îl vrea mult pe Alex Ioniţă. Unu: poate că preşedintele sau antrenorul ar trebui să-l vrea mai mult. Doi: Ioniţă, după multe dezamăgiri fotbalistice, după nu ştiu câte şanse irosite, e şi suspendat pentru dopaj până în toamnă. 

Uman, poţi înţelege demersul. Tehnic, tactic şi logic, mai puţin. Cu un antrenor care strânge vestiarul şi ni se face simpatic prin debitul de poezii din autori mai mari sau mai mici, cu o pleiadă de binevoitori împrejur, evident dezinteresaţi, cu transferuri făcute cu sufleţelul, s-ar putea ca Rapid să fie carne moale pentru cinicii din prima ligă. Care erau s-o pape pe Dinamo şi abia aşteaptă ca alţi naivi să le cadă sub dinţi.

Bunele lacrimi

Entuziasmul e bun, dar cine îl ia drept rege e nebun. A nu se uita cum a ajuns acest club la cele mai mari performanţe de după '89! Ce echipă au adunat Copos şi Mircea Lucescu în 1999 şi cu cine a ajuns Răzvan Lucescu până în "sferturile" Cupei UEFA! 

Luaţi acele echipe şi comparaţi-le cu cea de azi ca să înţelegeţi ce drum e de parcurs. Şi cât bănet e de curs. Rapid nu a promovat ca să fie drumul cu oameni, nu poate fi un Voluntari sau Chiajna, formaţii fără trecut, zbătându-se, din hatârul unor primari, să existe. 

Rapid va trebui să-şi acomodeze esenţa profundă cu nevoia de succes, să îşi inventeze o politică, să conteze. Altfel, vor curge iar lacrimi. Şi nu de fericire. Chiar dacă, şi asta e o bucurie, cele de luni au udat un pic rădăcina fotbalului.