)
Articol de Radu Naum - Publicat joi, 12 mai 2022 11:40 / Actualizat joi, 12 mai 2022 14:08
Vin notele de plată. Sunt astronomice, deşi noi tot cu burta goală. Şi nu e doar despre bani. E despre una dintre marile delapidări sentimentale ale acestei ţări: sportul
Căpătăm ce merităm. La hochei, la handbal, la orice. Povestea cu Naţionala pucului în gură e exemplară. Vedem limpede ce creşte când laşi de izbelişte un loc, vin alţii şi îţi fac treaba.
Degeaba fierb urmaşii lui Avrămuţ, asta e ţara pe care ne-am aşezat-o: ţara şmecherilor, ţara părăsirilor, ţara proiectelor neterminate, ţara în care marea majoritate a căilor ferate datează de pe vremea lui Carol I. Păi, bine, nea ăsta de Hohenzollern, nu puteai să ne faci şi nişte autostrăzi, ce era aşa greu?!
Etnicii maghiari şi-au făcut o ţară în ţară, o ţară a sportului sprijinită de ţara limbii şi culturii lor, care le-a făcut mai multe patinoare în vreme ce ţara cea mare nu e în stare să facă unul. Unul singur! O grindă n-am fost în stare să punem, domnule Grindeanu! Asta nu vi se pare "infam"?
Haideţi să nu ne mai prefacem!
Identitatea sportivă puternică a conlocuitorilor din Harghita şi Covasna se sprijină trainic pe absenţa unor proiecte naţionale în aceste zone. Sigur că politicul lor şi al nostru e părtaş. Gargara e ca Europa, nu are frontiere.
Complicităţile, interesele, laşităţile, trădările, toată această mocirlă care lasă în paragină hălci enorme de patrie, de la sport la educaţie şi infrastructură, asta e infamă, domnule vicepremier!
Imnul Ţinutului Secuiesc e un cântec identitar şi atât. Credeţi că soldatul Istvan de la infanterie se bucura când era pus să cânte în armată "Treceţi batalioane române Carpaţii", şi mai cu foc, da?
Fiecare să îmbrace tricoul pe care-l dorește
Rămâne povestea cu prezenţa sub tricolor, ăsta al nostru. Am îndoieli că prietenii Balasz, Zsombor, Szilard sau Zoltan au o mare tragere de inimă în a reprezenta România. De aceea n-ar fi rău ca farsa asta să ia sfârşit şi fiecare să îmbrace tricoul pe care îl doreşte.
Iar România să aibă hochei de asemenea dacă doreşte. Deocamdată, arată că nu. Decent ar fi să nu ne mai păcălim. Din păcate, mi-e teamă că asta ne-a intrat în sânge. De-aia ne tot facem sânge rău.
Noi mai băgăm o fisă, ele mai trag o dată
Seninătatea cu care colectivul CSM Bucureşti, secţia de handbal fete, a întâmpinat încă o ratare a calificării în Final Four e şocantă. În principiu, ideea e că "asta e, mergem mai departe". Serios? Pe banii cui?
Cum adică, Adi Bonaparte, "ca să ajungi la o mare victorie trebuie să treci prin înfrângeri usturătoare (sau cam aşa ceva, cică e un panseu al lui Napoleon)? Păi, cam de câte înfrângeri e nevoie şi de câte zeci de milioane de euro din banii contribuabililor? Şi Împăratul când o fi zis asta? Sper că nu după Waterloo! Nu, adevărata întrebare e cât mai continuă gluma asta nesărată şi costisitoare?
Minunata lume veche
CSM este echivalentul lui PSG în fotbal. Este finanţată gârlă tot din bani publici, adună vedete mondiale cu lopata fără o idee coerentă despre cum se încheagă o echipă, iar performanţele sunt tot pe acolo.
Da, echipa care reprezintă Primăria Bucureşti a câştigat o dată Liga Campionilor. Va câştiga şi PSG, nu vă temeţi, dar pentru ambele preţul este enorm. Deosebirea e că la qatarezi bugetul e asigurat de hidrocarburi.
La CSM, pe post de hidrocarburi suntem noi, cetăţenii. Noi alimentăm arderea în gol a acestei echipe care are trei portari dintre cei mai buni din lume şi e eliminată de o formaţie fără extremă dreapta! CSM este echipa care a topit cei mai mulţi bani cu cele mai mici performanţe.
Gyor, adevărata ei rivală, are 5 Ligi şi o finală în 8 ani! Pentru CSM au trecut deja patru sezoane de când nu s-a mai apropiat de trofeu. În curând se face cincinalul. Nu-i nimic, timpul trece, superleafa merge! Unele ziceri nu mor niciodată pe aceste minunate meleaguri. Cum spuneam, căpătăm ce merităm. În formă continuată.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
