Manualul micului blatist

Nu există blaturi! Pardon. Nu mai există blaturi. De fapt, nu există acum blaturi, în chiar momentul ăsta. Au fost, da, şi vor mai fi, OK. Dar acum, nu! Adică am fost hoţi şi vom mai fi, dar nu acum. Acum suntem perfecţi. În acest moment stelar al fiinţării noastre, orice referire la vreun soi de aranjament între două echipe, între echipe şi arbitri, între echipe şi jucători adverşi este pur şi simplu o porcărie fără margini, o insultă adusă fotbalului imaculat din România.

Cu mantă

De ce? Pentru că aşa spun, fără excepţie, toţi cei bănuiţi a juca strâmb. Cei care au de suferit de pe urma blaturilor nu zic nici ei pe faţă că aşa şi pe dincolo, ci vorbesc cu mantă despre meciuri trucate. Dar când le intră în ochi lampa suspiciunii publice, devin orbi. Într-un viitor oarecare se găsesc unii să recunoască mizeriile, cum se întâmplă azi cu cele trecute, dar atunci, nu-i aşa?, va fi un alt prezent, şi el curat ca lacrima. Bun revenit în minunata lume veche!

Mantra purităţii şi păcătoşii de noi

"Cum să aranjezi meciuri, cum adică, vă închipuiţi că intră cineva în vestiarul echipei şi le spune jucătorilor să o lase mai moale?!". Nu, nu ne închipuim. Suntem proşti, dar nici chiar aşa. Dar cu puţină apă ne putem şterge praful din ochi pentru ca apoi să ne punem imaginaţia şi mai ales informaţiile la treabă. Să vedem cum se poate face un blat.

Modalitatea „Păi, n-ar fi păcat?"

Jucătorilor nu li se spune direct că o echipă adversă trebuie ajutată, ci li se induce ideea prin discuţii de genul "Ar fi păcat ca formaţia asta să retrogradeze" sau, la capătul celălalt al clasamentului, "Ăştia chiar că ar merita să ia titlul". Fotbaliştii, în ciuda a ceea ce cred mulţi, au o inteligenţă contextuală bine antrenată. Nu trebuie să le dai mură-n gură. Pun cap la cap informaţiile care vin de la cine trebuie şi înţeleg de unde bate vântul. Că tot suntem tari la verbe şi proverbe.

Modalitatea „E momentul să răsuflăm un pic"

Vine o zi în care oricine simte nevoia să se oprească din goană şi să îşi tragă sufletul. Să îşi mai odihnească jucători de bază, să ridice piciorul de pe acceleraţie. Sigur, asta s-ar putea întâmpla oricând. Dar, ce să vezi?, se întâmplă fix într-un meci cu o anumită echipă căreia îi arde buza după puncte. Fatalitate.

Modalitatea „Nu ne mai duceţi cu preţul"

Un jucător are o cotă estimată public la 100 de lei, să zicem. Sau ăsta e preţul pe care vrea să îl dea un cumpărător. Dar ar putea să dea mai mult, în schimbul unor favoruri. Totul are o logică financiară fără cusur: dacă mă clasez mai bine, iau bani mai mulţi din drepturi TV, deci pot plusa la o adică pentru achiziţia unui fotbalist. Moralitatea nu intră în tabelele P&L.

Modalitatea "Toţi oamenii preşedintelui"

Încă o dată: nu trebuie să intri în vestiar şi să îndemni la blat. O poţi face în privat, abordând câţiva dintre jucători, pe care îi ştii bine şi care ţi-au mai servit în trecut. E o tactică veche. Dar nu tot ce-i vechi e şi depăşit. De exemplu, mingea e tot rotundă. Proverbe, deh.

Modalitatea "Impresarul comun"

Vagoanele de jucători străini şi români care sunt aduşi în Liga 1 şi mutaţi de la o formaţie la alta sunt girate de câţiva agenţi. Ei cunosc oameni peste tot, fac afaceri cu toate cluburile, iar unele le pot prezenta oportunităţi de business interesante. Foarte interesante. Iar fotbaliştii le pot fi mai loiali lor decât echipelor la care se află vremelnic. Impresarii le găsesc contracte chiar atunci când burta le-a crescut ca la gravide şi se mişcă precum un lemurian.

Modalitatea "Fluier, fluieraşul meu"

Nu trebuie mare tactică. Trebuie ori să ştii pe cineva sus-pus, ori să-i cunoşti pe cei cărora câştigul clasic nu le ajunge nici pe o măsea, sau nici pentru o fundaţie de vilă, aşa cum se întâmplă cu unii doctori, poliţişti, judecători. După cum vedem, DNA a lăsat-o mai moale cu fotbalul. I-a speriat puţin pe stimabili, dar acum are alte treburi. Păi, de ce să nu se fi întors şi ăştilalţi la ale lor?!

Acest exerciţiu de imaginaţie nu este, vă închipuiţi, exhaustiv. Sunt aşteptate completări şi adăugiri.