Razna

Pluteşte un aer de gelozie mai ceva ca în Othello. Fotbalistul e acuzat că a trădat. Pe cine, ce? Pe toţi şi tot. Iubirea unei urbe, prietenia părintească a unui patron, speranţele unui club.

Şi pentru cine ? Pentru FCSB, pentru Gigi şi hăhăitul lui. Dar drama e mai mare decât simpla trădare. Băluţă a trădat nu pentru o mie de ţechini, nici pentru 30 de arginţi, nici măcar pentru o punguţă cu doi bani. A trădat pentru nimic. A trădat deşi avea aceeaşi ofertă de la Craiova. A trădat deci gratis.

Iar asta e de neiertat. A fi tentat de ochiul dracului e, în fotbal, de înţeles. A fi tentat de altul e jignitor. Pentru Craiova, Băluţă nu mai există. Dar ar fi existat cu adevărat dacă nu ar fi "trădat"?

Mai lipsea o statuie

Mihai Rotaru a afirmat, nu cu aceste cuvinte, dar ele asta însumează, că i-ar fi pus echipa la picioare. Ar fi schimbat sistemul de joc pentru el – şi asta a spus-o acţionarul principal, atenţie!, nu antrenorul –, i-ar fi dat cel mai mare salariu al vestiarului (care s-ar fi bucurat tare, bănuiesc, la aflarea veştii), ar fi adus alţi jucători în funcţie de acest transfer.

"Bine că nu i-au dat şi jumătate din oraş", a şoptit cineva după emisiunea de la DigiSport în care omul cu decizia a etalat toată acestă poveste halucinantă. Totul pentru Băluţă, totul pentru victorie! Şi el, nefericitul, ce-a făcut? S-a aruncat în braţele tocătorului de fotbalişti. O ofensă.

Tentaţia mâinii câştigătoare

Craiova nu înţelege de ce a trădat Băluţă. Rotaru spune că nu i-a dat niciun motiv, dar asta nu înseamnă că nu are unul. Să participe într-o cupă europeană, de exemplu. Cu FCSB poate, cu Craiova nu!

Apoi, la FCSB rişti să fi tamponat de "sus" când nu joci bine, dar dacă reuşeşti eşti în pericol de a-ţi fi mărit salariul. O fi şi pentru că, de ani de zile deja, Universitatea Craiova termină departe de titlu, pe când FCSB, chiar dacă a devenit de pomină cu felul în care ratează constant locul 1, cel puţin îl ratează de puţin.

Ca la ruletă, ai mereu senzaţia că de data viitoare, gata, se sparge ghinionul! Dar poate că e şi altceva. Ceva pe care Băluţă nu l-a putut spune în faţă. Pentru că, poate, e o chestiune atât de delicată încât preferi să o îngropi şi să fugi.

Un joc de copii

Craiova i-ar fi dat acelaşi bonus de instalare ca FCSB, dar i-ar fi păstrat jumătate din el ca gaj în cazul unor momente de pierdere a raţiunii şi a banilor. Din grijă pentru el, e explicaţia. Băluţă ar fi deci un copil căruia nu-i poţi da pe mână toate că le face praf.

În paginile acestei publicaţii s-a scris că Băluţă ar avea o problemă cu jocurile de noroc, dar şi că ar fi făcut terapie, ceea ce le-ar fi explicat celor din Bănie. Dar iată că asta nu a contat. Jumătate acum, jumătate după, i s-a spus. Adică încredere zero. Or, de ce ai veni într-un loc care nu are încredere în tine? Cum ai putea să le explici viitorilor angajatori că nu poţi fi tratat ca un minor, mai rău, ca un om fără discernământ?

În felul ăsta, Băluţă şi-ar fi reîntâlnit demonii, cei pe care vrea să îi uite, cei care îi poate îi dau mereu târcoale. Ar fi fost un caz de punere sub observaţie, de tutelă, inacceptabilă pentru un matur.

Atracţia despărţirii

"Noi îl ştim şi cu bune, şi cu rele. Au fost colegi care au pierdut nopţile după el pentru a-l ajuta" a fost pledoaria lui Rotaru.

Ei, tocmai asta nu mai voia să audă Băluţă, aşa cum tocmai cu asta nu mai voia să se confrunte clubul! În momentul în care s-a pus problema viciului său, totul a căzut. Oamenii pot muri, dar vor să o facă pe mâna lor, norocoasă sau nu. În această afacere se poate spune că, în definitiv, Craiova a murit de grija altuia.