Şcoalele vieţii

Plouă cu jucători străini în Superligă. E un desant demn de Normandia ’44. Vin din Georgia şi din Kosovo, din Africa sau Estonia, de pe oriunde există cineva fără echipă sau care a făcut vreo mărgică în vreun campionat obscur. E un fapt revigorant pentru fotbalul nostru proaspăt calificat la Euro. 

La următoarele turnee finale ne prezentăm cu străini. Le dăm cetăţenie, le stoarcem vorbe dulci despre fete şi sarmale, îi învăţăm să îngaime imnul şi hai cu ei la luptă ! Aşa va fi desăvârşit fotbalul de fotoliu. Ei cu băşica, noi cu berica.

Ai carte, n-ai parte

Din când în când mai răsar şi dintre cei crescuţi din pământul ăsta. Unul despre care se tot vorbeşte e Rareş Pop, tânărul de la Arad. Bun la fotbal, foarte bun la şcoală. Aici, problemă. 

După cum a spus un clasic în viaţă, un fotbalist n-are nevoie de şcoală, trebuie doar să-i stea capul la fotbal. Sigur, dacă-l are.

Fotbalul care nu se învaţă pe de rost

Dar cum să-l ai fără educaţie ? Poate e şi vina şcolii aşa cum am moştenit-o. Oamenii mai simpli se sperie de ea. Ăia ne-olimpici. Aceia care se dau cu capul de profesori puri şi duri. Sau nedăruiţi. 

Dar "a avea şcoală" nu înseamnă doar să rezolvi ecuații de gradul trei sau să ştii toate catenele. Ori Legea lui Ohm. O ştiţi, eşti ohm cu mine, sunt ohm cu tine. Prin alte părţi vezi şi auzi fotbalişti pe care nu îi bănuieşti de studii superioare, dar în discursul şi comportamentul cărora intuieşti baza trainică a unei educaţii adaptate elevului, nu sistemului.

Şi asta îi ajută inclusiv în a înţelege un vestiar, a relaţiona, a scana comportamentul unui adversar. Serveşte în a câştiga jocuri psihologice care sunt, de multe ori, mai importante ca jocul în sine. Pentru asta nu trebuie să fii Rareş Pop, să ai note mari şi să vrei să faci, cum zis în GSP un apropiat al lui, două facultăţi. Trebuie doar să nu rămâi chiar lemn Tănase. Cu scuze pentru Tase.

Ce vor?

Dar dacă eşti totuşi Rareş Pop, ce faci ? Cică Rednic nu îl mai are la inimă pentru că dă prea mult pe la şcoală. Asta nu cred. Nu-mi vine să cred. Rednic, indiferent de limba lui despicată, de strâmbele sau maşinaţiunile presărate de-a lungul carierei, e un tip inteligent. 

E tipul celui care nu intră într-un muzeu ca să se zgâiască la ramele aurite ale tablourilor. Să-l frâneze pe Rareş în ce priveşte şcoala ar fi complet nepotrivit. Şcoala îţi mănâncă timp, da, dar îţi dă viitor! 

Adesea antrenorii au de tras de pe urma caracterelor jucătorilor. Păi, să se hotărască. Şi să se întrebe de ce vor mai degrabă străini. Nu cumva pentru că ăia, chiar cu limite fotbalistice, s-au construit şi în afara terenurilor astfel încât să compenseze prin voinţă şi inteligenţă trădarea piciorului ?

Dincolo de reclamă

Rareş, zice iar apropiatul, ghici ciupercă cine-i dacă nu impresarul?, ar alege Rapid în dauna FCSB, pentru stabilitate. Şi pentru absenţa lui Gigi, completez. Pentru perspectivă. Ete, scârţ! Păi, nu de la Becali se pleacă pe bani mulţi ? Păi, ia să vedem. Staţi, nu săriţi cu Man şi Moruţan! 

Man a făcut tuşa multă vreme, apoi a prins regula U21 şi abia după 3 ani şi jumătate a plecat la Parma, unde abia acum a început să se impună. Moruţan a stat şi el trei ani înainte să treacă la Galatasaray. Ambele transferuri sunt succese mai mult de agent decât de jucător. 

Au fost ultimele "tunuri". În rest : Florinel Coman împlineşte pe 1 ianuarie cei 7 ani de palat, Olaru sărbătoreşte trei ierni pline de atâtea sinusoide că până de curând constante erau doar sudălmile surprinse de indecentele camere de luat vederi. Oct. Popescu, Miculescu, Haruţ, Radaslavescu, Vlad sunt în cel mai bun caz eterne speranţe, dacă nu cauze pierdute. De ce nu reuşesc ei ? Cum ar zice un vecin de gazetă, e secretul lui Polichinelle. Nu asta e calea adevărată.

Ceea ce ar fi de demonstrat

Jucătorul de la UTA e o pepită, dar am avut multe şi s-au dovedit a fi calcar fărâmicios. E prototipul tânărului talentat despre care experienţa ultimilor zeci de ani ne spune că mai degrabă se va pierde decât că va face mare carieră. Şi nu doar din vina lui. Rareş, precum alţii ca el, are ghinionul de a fiinţa într-un mediu care nu vrea să ai şcoală, dar nici nu îţi dă vreo mare educaţie profesională. 

Trebuie să te descurci. E o cursă cu obstacole. Pop e încă o miză a întregului fotbal românesc, care, paradoxal, se va strădui din răsputeri să-l caseze, cum a făcut cu alţii. Ne uităm la el cu un amestec de curiozitate şi milă. Milă pentru noi. Rareş va trebui să fie mai deştept decât toţi. Şi să demonstreze că şi în ţara asta un fotbalist nu-i condamnat să fie prost.