OPINII  »  BANI PUBLICI ÎN SPORT

Banii publici: lene, nesimțire, bătaie de joc

Editorial Remus Răureanu
Editorial Remus Răureanu

Articol de - Publicat miercuri, 25 octombrie 2023 19:43 / Actualizat miercuri, 25 octombrie 2023 19:45

Fără bani publici, unele sporturi ar dispărea. Cu bani publici foarte mulți, sporturile intră într-un soi de hibernare de lux, una în care ele nu trebuie să-și drămuiască resursele fiindcă ele există și tot mai vin.

Când ai bani de la primării, de la consilii județene și de la ministere ce rost are să te mai zbați ca să atragi sponsori, audiență, să obții performanțe și să fii important în competiții? Tu ai perfuzia cu fonduri publice agățată și din ea se scurg banii încontinuu, e de ajuns să stai liniștit.

Constantin Din, președintele Federației de Handbal, a insistat într-un interviu din gsp că este esențial ca statul să aloce în continuare bani pentru sport, altfel unele dintre discipline ar dispărea.

Tocmai handbalul e un paradox, între lăfăiala de acum și dispariție, așa cum îi descrie soarta șeful acestui sport. Un salariu de zece mii de euro lunar e unul normal în handbal. Sunt plătite astfel de sume inclusiv în orașe de provincie care stau să cadă. Primăriile nu sunt capabile să-și refacă localitățile încât ele să arate decent, dar le e la îndemână să angajeze jucătoare străine pe care le atrag concurând cu Ungaria, cu Danemarca.

Banii publici: lene, nesimțire, bătaie de joc
Constantin Din, președintele FR Handbal

Zece mii de euro lunar câștigă o handbalistă bună. Una foarte bună, extrem de bună, așa cum este Neagu, încasează cu mult mai mulți bani. Cristina ia douăzeci și trei de mii de euro lunar la CSM, un club pe care-l ține în picioare Primăria București. 

Cu banii publici la discreție, CSM n-a fost preocupat nici să atragă fonduri private, nici să-și aducă vreun conducător priceput. Manager e Vlad Enăchescu, un fost comentator mediocru al meciurilor de fotbal și manager care a închis vreo două, trei televiziuni.

Clubul are și sponsori, doar că nu dă doi bani pe ei fiindcă doi bani valorează contribuția lor din moment ce grosul bugetului îl asigură Primăria.

Reprezentanți ai unui astfel de sponsor au mers în urmă cu un timp să filmeze niște reclame cu jucătoarele. "Străinele, mai ales Omoregie și Zaadi, erau foarte cooperante, deschise și relaxate. Pe româncele din lot le teroriza Neagu", povestesc oameni care au participat la filmări.

Sponsorii pe care Neagu îi umilea, "uitați-vă la ăsta cum dă din mâini, zici că e de la circulație!", au așteptat o intervenție a antrenorului Adi Vasile. "El stătea pe o bancă, pe margine, și se prefăcea că scria ceva ca să nu fie implicat. Îi era frică de Neagu, prefera să nu aibă de-a face cu evenimentul".

Messi din fotbal a câștigat bani cu mult mai mulți, doar că Leo a vândut bilete, tricouri, drepturi TV, publicitate. Messi din handbal nu vinde mai nimic. Câtă vreme e racordat la conducta de la primărie poate să-și mai și bată joc de potențialii cumpărători.

Citește și:
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Superliga
FCSB se va antrena într-o bază-SF de 50 de milioane de euro » NASA pentru sportivi, facilități de Champions League! Imagini din interior
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Nationala
Ce a pățit Stelea când a dormit în aceeași cameră cu Rică Răducanu: „Să vă spun ce făcea noaptea”
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”
Superliga
Începe construcția celui mai nou stadion din România: „Am semnat contractul”

Comentarii (87)
Nimbu
Nimbu  •  02 Noiembrie 2023, 09:54

Remusica, vorbesti pe langa taticule... esti departe de realitate si ne demonstrezi inca odata ca nivelul jurnalistic al noii generatii e si mai jos decat aia dinainte-a ta. Macar Naum o arde mai pe filosofie, Tolontan e as pe date si e data driven, Udrea are totusi niste valente de a se pozitiona foarte neutru si obiectiv, tu esti pe langa rau...Lansezi afirmatii fara sustinere, vorbesti asa, dupa ureche si scrii la fel. Mai aprofundeaza putin meseria asta si nu ti-o lua in cap ca ai ajuns pe la niste televiziuni si sa scrii intr-un ziar ca ai talent, dar ca si cluburile alea de care vorbesti pe aici, esti cam lenes....

mzm1
mzm1  •  30 Octombrie 2023, 20:11

Este indiscutabil că finanțarea unor sporturi de către stat este necesară, dar numai cu un control strict și eficient al modului cum se cheltuiesc banii respectivi. Pentru că, de cele mai multe ori, banii de la buget sunt deturnați, prin diverse inginerii, către alți „beneficiari”! Din păcate nici dl. Tolontan și nici dl. Răureanu, în articolele lor, nu ating această problemă a sifonării banilor destinnați sportivilor, către alte destinații. De exemplu, a analizat cineva vreodată de ce a fost nevoie ca primăria Chiajna să aibă echipă de fotbal și stadion propriu (de zeci de milioane de euro!!). La fel Voluntari și Clinceni!! Mă întreb, oare la aceste trei primării, ca să mă refer doar la ele, prima necesitate a comunelor respective era finanțare unei echipe de fotbal și construirea stadionului de fotbal, când la jocurile lor de„acasă” vin doar câteva zeci de spectatori??!! Aveau cetățenii acestor comune nevoie stringentă de așa ceva? Sau primarii și consiliile locale erau cei interesați să manevreze cât mai mulți bani publici pentru a-i... sifona? Repet, niciun ziarist nu atacă această problemă! De ce? A încercat ceva Maria Andrieș, acum câțiva ani, dar cam vag și prea delicat!

barony
barony  •  28 Octombrie 2023, 23:54

Daca era vreun articol al domnului Ursescu sau al domnului Huțu înțelegeam sa îl bage lumea în seamă. Dar pe domnul Remus Raureanu nu l-am întâlnit prin sălile de handbal. Nu înțelege fenomenul. Nici nu am ce sa ii explic, nu am cu cine. Nu știe cine e Cristina Neagu și tot ce a făcut ea pentru România. Dar mă surprinde atacul *** la adresa unui coleg de breaslă, Vlad Enăchescu. Înțeleg că este multa invidie in lumea presei, este normală, dar este prima oara când văd un astfel de atac. Clar e scris la ordin și este păcat că se șterge pe jos cu unitatea lumii presei împotriva imixtiunii comercialului. Sau politicului.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (87)
Comentează