OPINII  »  RAPID

Începe campionatul, Rapid!

Editorial Remus Răureanu
Editorial Remus Răureanu

Articol de - Publicat sambata, 08 iulie 2023 17:59 / Actualizat sambata, 08 iulie 2023 18:21

Giuleștenii se comportă de parcă petrecerile de centenar nu s-ar mai termina. Conducerea îl respinge pe Șumudică și nu explică deloc de ce nu este el potrivit. Suporterii pregătesc proteste, ceea ce nu e surprinzător într-un club în care ceea ce se vede nu este neapărat real.

Rapidiștii au sărbătorit o sută de ani și apoi au ajuns să se comporte ca și cum centenarul n-ar fi existat. Conducerea "intrată în era corporatistă", așa cum a descris-o Cristian Geambașu, ignoră o istorie care nu poate fi prezentată convingător în ședințe, nu are cum să fie disecată în departamente și este inexplicabilă, de-a dreptul.

De ce să fii rapidist? Pentru trei titluri de campion? Cum să râzi de "Țălnar, Dudu și Orac" când ai tăi, "Țâră, Goanță și cu Gheară", erau inexistenți în fotbal în comparație cu dinamoviștii care o băteau cu 3-0 pe deținătoarea Cupei Campionilor Europeni, Hamburg? Și de ce să nu fii stelist dacă i-ai prins pe Lăcătuș, pe Ilie Dumitrescu sau măcar pe Dică?

E cert că rapidiștii există, cumva, și și-au împământenit simbolismul care-i ghidează, unul cu mult mai bogat decât le este vitrina cu trofee.

Cel mai nou simbol la care apelează ei: în anul centenarului, antrenorul trebuie să fie Șumudică, nu un străin, fiindcă doar Șumudică le poate aduce norocul și succesul. Pentru îndeplinirea acestui plan, șefii galeriei amenință, analizează, critică. Sunt luați de-a valma oameni aflați în club și oameni care s-ar putea să fie.

Începe campionatul, Rapid!
Marius Șumudică e dorit de suporteri înapoi la Rapid

Cum arată persoanele reale în toată agitația aceasta?

Dan Șucu - A aplaudat din tribună atmosfera formidabilă din Giulești, aceea care l-a atras să investească în fotbal. Momentul de acum și comportamentul suporterilor sunt părți din club, e de presupus că Șucu a știut, atunci când s-a implicat, că nu avea de-a face cu Progresul sau cu Sportul Studențesc. E rău să se implice suporterii în deciziile importante? La Rapid e un dat, e ceva ce se întâmplă și poți să investești, așa cum a procedat Șucu, sau să stai deoparte, să alegi un club cuminte.

Daniel Niculae - Îi cere demisia "Bocciu", liderul suporterilor. Niculae a participat la refondarea clubului după ce jucase pentru Rapid și ca junior, și ca senior. Șucu l-a descris la un moment dat ca pe un om "cinstit", ceea ce i se părea și lui ceva rar, deci nu l-ar da la o parte, în niciun caz.

El, Șucu, Angelescu au ratat ocazia de a comunica deschis și clar despre negocierea lui Mutu cu Neftci Baku, despre căutarea unui alt antrenor. Acționarii sunt niște corporatiști rigizi? Nico nu este, el ar fi trebuit să anticipeze taifunul care a măturat în zilele acestea o mare parte din ceea ce el și colegii lui creaseră.

Marius Șumudică - Niciodată nu a fost atât de interesat să fie antrenorul Rapidului. El e încadrat perfect în simbolismul care-i face pe unii oameni să fie rapidiști, nu steliști, nu dinamoviști, el creează un spectacol și din clipe care altora li s-ar părea triste.

Nu există vreun competitor cu un CV mai bun, nu există vreun antrenor care să adere atât de puternic la magia pe care suporterii se bazează în lipsa unui istoric concret și puternic, așa cum au Steaua și Dinamo.

Adrian Mutu - E blamat fiindcă a ales o ofertă foarte bună, de la Neftci Baku, și fiindcă nu a avut încrederea că ar putea lupta pentru titlu cu lotul de acum. Îl jignesc inclusiv foști fotbaliști aflați și ei în unele momente în situația de a alege între a le fi bine și a le fi rău.

Mutu a ales binele așa cum îl vede el, nu a crezut că Rapidul i-ar oferi ocazia de a fi campion. Și câștigă de patru ori mai mulți bani, un criteriu imposibil de ignorat.

Cristiano Bergodi - Italianul e nevinovat, el s-a trezit ofertat și implicat într-un război civil în care Niculae nu-l vrea pe Șumudică, dar îl simpatizează, numai că pe Șumi nu-l vrea Șucu, deși el nici măcar nu-l cunoaște, și nu e încântat nici acționarul minoritar Angelescu.

Șucu, Angelescu, Niculae ar fi avut două soluții pentru stingerea scandalului:

  • Să-l fi angajat pe Șumudică și să-l fi lăsat să producă rezultate foarte bune sau să se compromită. Succesul ar fi fost în avantajul întregului club, eșecul lui Șumi i-ar fi lăsat pe el și pe suporteri fără arme, i-ar fi compromis.
  • Să-l fi refuzat pe Șumudică și să fi explicat foarte clar de ce el nu este un antrenor potrivit, de ce CV-ul, sentimentele, vârsta nu contează.
Citește și:
Jandarmeria, comunicat cu nici 3 ore înainte de România - Kosovo » Ce au găsit forțele de ordine: „Au fost depuse la camera de obiecte interzise”
Nationala
Jandarmeria, comunicat cu nici 3 ore înainte de România - Kosovo » Ce au găsit forțele de ordine: „Au fost depuse la camera de obiecte interzise”
Irina Baianț, emoționată de rolul pe care îl are la România - Kosovo: „Am repetat de 300 de ori!”
Nationala
Irina Baianț, emoționată de rolul pe care îl are la România - Kosovo: „Am repetat de 300 de ori!”
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale
Box
Așa arată arena de 1,85 miliarde $ în care se vor bate Mike Tyson și Jake Paul » Imagini colosale

Comentarii (43)
Onu0809
Onu0809  •  11 Iulie 2023, 23:26
Postat de anti.cioban pe 09 Iulie 2023, 09:40

Un titlu cu o echipa minuscula de provincie inseamna ENORM. La fel eliminarea DE DOUA ORI, in doua sezoane consecutive a lui West Ham de catre Astra. Sunt imagini pe net cu fanii lui West Ham intervievati la finalul returului din a doua "dubla" cu Astra, oamenii plangeau de ciuda, nici nu puteau pronunta numele orasului de unde era echipa care ii eliminase :)) Performantele lui Sumi cu Astra sunt imense, nu a mai reusit nimeni asa ceva cu o echipa mica de provincie. "Performantele" ciobanului tau dateaza din epoca in care nu-si pierduse complet busola pe la Poarta Alba si lasa niste antrenori decenti (Protasov, Olaroiu samd) sa-si faca treaba. Cand a inceput el sa antreneze a fost zecesebit de Silkeborg, eliminat de atacantul din Bahrein ( bhahahahahah) al celor de la Liberec etc etc etc.

Acum unde îl mai recomanzi pe geniul geniilor, crăișorul munților, OMUl din Gradina maicii domnului, exemplu de exemplu de profesionalism ( cuvânt fără miez pe aicea) ? Recomand Unirea Urziceni, Astra Giurgiu, 2 craiova, 2 poli, 2 steaua, 3-4 dinamo, 2 brasov sau chiar la csc 1601 tăierea capului lui Mihai Viteazul Șelimbăr.

godot
godot  •  09 Iulie 2023, 18:53

Nu l-au vrut că e o panaramă de om și un circar, scurt. Ca antrenor a avut unele rezultate, dar e mult marketing în imaginea sa. E antrenor de atmosferă, care preferă jucători bătrâni și îi lasă să joace ce știu, simte bine jocul, dar face antrenamente depășite, nu te învață nimic, e limitat tactic și nu apreciază tinerii, cu care nici nu știe să lucreze. Vrăjeala lui e din filmul vechi Rapid, nu din ăla nou.

mafa
mafa  •  09 Iulie 2023, 12:05

"Prietene" dupa cum vad esti o cifra !!..o cifra care nu inseamna nimic...mai bine taci, oricum si cand taci arati a prost.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează