Alli fără noroc

Dele Alli l-a primit cum se cuvine când ai un oaspete pofticios. Cu alcool, somnifere și somn depresiv. Amintirile au început să revină și să se așeze pe tron: o mamă alcoolică, un tată fugar, un prieten al mamei care l-a „întrebuințat” sexual. La 7 ani, fumatul. La 8, traficul de droguri. La 11, un vecin, la un pas să-l ucidă. Apoi, la 12 ani, fotbalul ca miracol.

Mai întâi, prin familia unui coleg de la juniorii lui MK Dons. Nu l-au adoptat cu acte, dar l-au crescut și l-au adus înapoi din locul întunecat în care se ghemuise. Apoi, Tottenham.

Care e opinia ta?

Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.

Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.

Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără cont

În 2015, a venit debutul, urmat de o ascensiune nebună. În patru ani, de 37 de ori la națională, o semifinală de Cupă Mondială și o finală de Liga Campionilor. Din 2019 ascensiunea a frânat brusc, refuzând să devină destin. 

Alli a început să coboare. A plecat la Everton, care s-a grăbit să îl împrumute lui Beșiktaș, care l-a ocrotit un timp. Până la internarea pentru dezintoxicare.

Somniferele și alcoolul domneau.

Dele Alli s-a trezit acum câteva săptămâni. E iar la Everton. Terapeuții și-au făcut treaba. Alli înțelege acum ce și-a făcut. Un interviu cu Gary Neville a deschis ochii celor ce-l crezuseră un golan scăpătat. Pentru câte a trăit, Alli nu e un ratat. E un mare performer.

Ca el, un popor de copii fără noroc. Atâția băieți cu mingea la picior și viața la pământ. Născuți în locul greșit, folosiți de mici și aruncați ca un carton gol. Toți acei copii pe care fotbalul îi preia deja răniți. Cei mai mulți dispar, câțiva se luptă, și mai puțini răzbesc. Niciunul teafăr.