)
Articol de Traian Ungureanu - Publicat joi, 12 ianuarie 2023 15:46 / Actualizat joi, 12 ianuarie 2023 15:51
Istoria trece prin fotbaliști într-un fel anume. Adesea, rezultatul e un personaj atipic - un explorator multi-național care contrazice regulă după regulă. Două dintre aceste figuri au dispărut recent la distanță de mai puțin de o lună: Sinisa Mihailovici și Gianluca Vialli. Ce foială sportiv-enciclopedică în fiecare!
Cazul Mihailovici: naționalist sârb din mamă croată, împământenit italian, maestru inegalabil al loviturilor libere, venerat de la un cap la altul al Serie A, teatral în viață și reținut în mărturisiri. În 1992, cel mai bun prieten, un croat, i-a fugărit familia și i-a ars casa. În 2000, Mihailovici l-a reîntâlnit la Zagreb și l-a iertat. Trebuia. A doua zi, Iugoslavia întâlnea Croația în calificările Euro 2000 și vechiul prieten-dușman venise să ceară pace.
Mihailovici a purtat în el un fel de a fi modern în care a fost loc și pentru patriotism, mai bine zis pentru o pasiune națională care l-a împins să celebreze figura sângerosului Arkan. Aceeași pendulare e de găsit în deschiderea care l-a făcut compatibil cu golanii ("parioli") lui Lazio și cu tribuna selectă a lui Milan. A știut că are cancer și a continuat să antreneze Bologna. A murit ca un hajduk internațional. Străin, sârbo-italian, mereu curios și încântat de viață.
Cazul Vialli e alt șir de deschideri care bat sociologia și regulile naționale. Împotriva tradiției, viitorul vârf îndrăgostit de voleuri s-a născut într-o familie bogată. Castello di Belgioso are 60 de camere și nu e locul din care copiii pleacă spre fotbal. La 9 ani, Gianluca a știut că va fi fotbalist. A debutat la Cremonese. Căuta pe cineva. Un frate care i-ar putea prelungi adolescența. L-a găsit când a ajuns la Sampdoria. Pentru următorii 40 de ani, Roberto Mancini i-a fost frate de fotbal și viață. Li s-a spus I Gemmeli di Gol pentru că marcau în neștire și împreună. Om de lume, cultivat, în largul lui pe orice stadion și în orice salon, Vialli s-a legat de Mancini, un om mai de jos și mai calculat, pentru că a împărțit cu el inteligența.
Nu abstracția, ci priceperea de a găsi peste tot, inclusiv în fotbal, un desen subtil și rafinat. A plecat la Chelsea fără să știe o boabă englezește. A descoperit Londra, a sfârșit prin a vorbi o engleză aleasă și a rămas acolo pentru a crește o familie englezească. Acum doi ani, adus de Mancini la națională, a fost unul din regizorii titlului european câștigat de Italia la Londra. A știut că are cancer, dar nu și-a făcut speranțe goale. A murit ca un condottiere renascentist. Străin, italo-englez, mereu curios și încântat de viață.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
