Moartea în trei puncte

Așa cum ați observat, profilul lui Neil Warnock e desenat din cifre și clișee. La un loc: o fabricație statistică și mediatică. Dacă punem și 1603 meciuri în toate Ligile engleze, avem tabloul complet. Și, cu asta, bye-bye Neil!

Imaginea nu e numai nedreaptă. E insulta care slăbește fotbalul și întărește tot ce e fals în jurul lui. Căci Warnock e un om rar, în fotbal și în viața care ia lecții de la acest joc. 

Un antiintelectual de geniu, dotat cu un bun-simț strivitor. Filosofia lui Warnock a fost mereu brutală și onestă. 

În fotbal, te bați și vrei. Altfel, pierzi și ești pierdut. Kick and run, tackle-uri de fisurat clădiri și blesteme în spume la pauză? Fie! Cu scule puține și de silex, Warnock a arătat că poți lua echipe modeste și demola cu ele orice. 

Dar asta cere supunere și curaj. Așa se înțelege din lista în care Warnock descrie cele mai rele lucruri din fotbal.

Mai întâi: jucătorii cu căști uriașe pe cap la coborârea din autobuz. Apoi: refuzul de a da autografe. Când era un țânc, Warnock a așteptat în ploaie un jucător al lui Sheffield United. Era idolul lui. Idolul nici nu s-a uitat la el și puștiul a plâns în hohote. N-a uitat asta toată viața. 

Și încă: orice echipă e de bătut și oricine te bate dacă nu înțelegi asta. În sfârșit: cei mai proști antrenori iau note în timpul meciului. Chiar nu poți ține minte până la pauză? Sau îți faci lista de cumpărături?

Warnock n-a câștigat nimic notabil, dar cariera lui se încheie cu o victorie enormă: încrederea. Sute de jucători au învățat-o de la el și au uitat, astfel, că sunt mediocri și că trebuie să se teamă de vedete. E simplu. În formula lui Warnock: „Vrei să iei 3 puncte? Trebuie să mori pentru ele!”. În orginal: You must fucking die!

TRU (Londra)