Comentarii (30)
rumunek
rumunek  •  12 Mai 2023, 19:58

Stănescu avea parteneriate cu firme private, avea sponsorizări și oferea astfel nu doar salarii, dar și niște beneficii sportivilor. Cam ca prin corporații. Plus organiza tot timpul câte ceva pentru suporteri. Acum trebuie chiar să te intereseze, să sapi netul, ca să afli când juca echipa acasă, cam așa și la hochei, revenit după ani de pribegie, pe undeva prin mijlocul țării, la Otopeni pe patinoarul lui Țiriac. Site-ul clubului e o tragedie, singura cale cunoscută de oamenii armatei fiind profilul de facebook. Handbalul e dispărut, și ăla fusese trimis pe la Chiajna, când managerul Cian își începea calificarea la locul de muncă, între meciuri și antrenamente, la 40 de ani. Clubul cu probabil cel mai mare buget asigurat de stat nu e în stare să-și facă o sală multisport sau un patinoar. Ne tot aruncă praf în ochi cu bazinul, deja cu probleme pe la acoperiș, și cu stadionul dăruit de CNI. Ca și alte locuri de muncă la stat, CSA e doar un sac fără fund, unde vin niște unii cu spate să ia niște bani, oferind in schimb nimic, câteodată nici prezența. De asta nu are viitor o astfel de construcție mamut, ci Secțiile trebuie să fie organizate profesionist, cu parteneriate cu entități private, cel mai bine cu know-how în sport și business. Dar atunci cum vom mai pune team-manageri care cunosc impresari, semnează contracte de 5 mii, din care 2 se întorc și împart între cei 2? Sugestiv e si faptul că antrenorul principal de anul trecut al Stelei a plecat asistent la Dinamo.

lupu68
lupu68  •  12 Mai 2023, 19:54

Bravo, Tudore! Intotdeauna ai fist oe subiect. Imi pare sincer rau de o echipa pe care eu am sustinut-o din suflet, asa cum am facut cu toate echipele de la jocuri sportive ale CSA, fiind chiar si "patron la Steaua" in vremea in care acest program s-a derulat, cu sprijinul financiar al fanilor ros-albastri. Daca mai vorbim si de altele, te iei cu mainile de cap. O eventuala participare in cupele europene a echipei de handbal, mandria clubului, depinde acum de un fir de ata. Si asa mai departe. In ceea ce priveste fotbalul, pozitia mea de suporter stelist cu vechime de jumatate de secol ramane clara: Steaua e numai una si ea este FCSB! Nu voi fi niciodata alaturi de o clona stupida care, culmea, mai e promovata si de acest colonel Talpan, agramat, infatuat, plin de el, egocentric si megaloman (asa cum ati aratat si voi la GSP, in destule articole).

observator_federal
observator_federal  •  12 Mai 2023, 18:44

Oare presa sportivă s-ar scandaliza dacă Ministerul Apărării Naționale ar dedica (din "banii noștri, ai tuturor" adică) fonduri de protocol pentru ajutorarea unor cazuri speciale din rândul jurnaliștilor, ori chiar de sprijinire a publicațiilor cu tematică sportivă care au serioase dificultăți (sau măcar necesități cotidiene) materiale? Întrebare retorică - pentru că e clar că până la urmă tot patronii cu suflet mare sunt singurii capabili de acte de caritate, de mecenat în folosul celor care, sacrificându-și liniștea și idealurile meschine ale unei vieți obișnuite, anoste, își pun în joc întreaga inteligență și energie creatoare în slujba țelurilor nobile ale gazetăriei sportive!! Lucru evident, se vede cu ochiul liber!

observator_federal
observator_federal  •  12 Mai 2023, 18:43

Oare presa sportivă s-ar scandaliza dacă Ministerul Apărării Naționale ar dedica (din "banii noștri, ai tuturor" adică) fonduri de protocol pentru ajutorarea unor cazuri speciale din rândul jurnaliștilor, ori chiar de sprijinire a publicațiilor cu tematică sportivă care au serioase dificultăți (sau măcar necesități cotidiene) materiale? Întrebare retorică - pentru că e clar că până la urmă tot patronii cu suflet mare sunt singurii capabili de acte de caritate, de mecenat în folosul celor care, sacrificându-și liniștea și idealurile meschine ale unei vieți obișnuite, anoste, își pun în joc întreaga inteligență și energie creatoare în slujba țelurilor nobile ale gazetăriei sportive!! Lucru evident, se vede cu ochiul liber!

oscarduarte
oscarduarte  •  12 Mai 2023, 18:19
Postat de Cormiz pe 12 Mai 2023, 12:45

*** Juridic, FCSB, înființată in2003 nu este și nu poate fi Steaua, cum vor unii. Punct și de la capăt. Talpan, cu toate exagerările lui sioricat este de detestat de unii, are dreptate. Ingineriile domnului Becali se cam opresc aici.

Juridic, moral, istoric, logic cum vreo sa o iei Steaua nu a retrogradat niciodată și nici nu s-a desființat ori falimentat, a fost privatizata pentru ca asa cerea legea. Deci logic, cum de poate ca o echipa înființată în 2017 din liga a 4 a sa aibă vreo pretenție sa fie o echipa care nu a retrogradat și nici desființat vreodată și activează neîncetat în liga 1?

tristan
tristan  •  12 Mai 2023, 15:19
Postat de arapacisagain pe 12 Mai 2023, 13:03

Bai sovieticule, nu cenzura comentariile care nu-ti sunt pe plac! Rusine, ba!

ce faina e replica asta.."ba sovieticule":)))

planetfun
planetfun  •  12 Mai 2023, 14:36
Postat de oase92 pe 12 Mai 2023, 12:49

Și toate astea din cauza faptului că nu l-au făcut pe Talpan general și nu i-au dat comanda clubului. Dădea statul în judecată pentru alocarea unor fonduri insuficiente pentru CSA Steaua, aducea ca argumente valoarea brandului, se isteriza un pic prin media și ....succesul era garantat. Chiar așa, să nu recompensezi oamenii de valoare? De-aia a ajuns țara asta cum e!

Ce brand, ce valoare ? Ce viseaza astia ?

19sevilla86
19sevilla86  •  12 Mai 2023, 14:05

Încă o analiza pertinenta a anomaliei unice in UE: cazarmi sportive de sorginte sovietica, CSA și CS Dinamo implicate in sportul profesionist! Nimic, absolut nimic nu poate justifica, la 34 ani de la revoluție, ca România sa rămână unica țara din lumea liberă in care mai exista inventiile impuse de bolșevici in tarile ocupate, CSA și CS Dinamo, sinecuri prin care se irosesc anual peste 50 mil euro. Cine trebuie sa rezolve rapid dezmățul pe bani publici la CSA este DNA și Curtea de Conturi, pt ca este imposibil de justificat înființarea unei echipe de fotbal in 2017, fără obiectiv de performanta, care a înghițit pana acum peste 10 mil euro din bugetul apărării, din banii noștri. Dacă mai adăugăm și pagubele generate de neinchirierea stadionului rezulta un vast material de lucru pt DNA și Curtea de Conturi, pt ca la corpul de control al MApN nu ne putem aștepta la nimic, CSA fiind sinecura ministerului! A fost pierdut D Popovici, a fost desfiintata secția de ciclism, a retrogradat baschetul, nu se mai obține nimic la handbal, volei, rugby, baschetul a fost îngropat, totul pt menținerea aberației fotbalistice 2017 și a salariilor nesimțite de 4-5 mii euro încasate de cei aciuați la loc călduț pe lângă echipa fără obiective! Abuz in serviciu cât cuprinde, aberant, absurd, unic in lume, posibil exclusiv in Romanica!

AmunRa
AmunRa  •  12 Mai 2023, 13:34

Respect, domnule Samuila. Un "merit sa fiu general" de o comedie absurda impreuna cu 400-500 de persoane cu fractura de logica tin ostatic un stadion, neaga orice lege a fair playului si meritului sportiv prin prezenta intr-un playoff in care 5 echipe au un scop, a 6-a jucand nu se stie pentru ce motiv. CSA Talpan, o echipa cu o istorie de 6 ani, nu este, nu a fost si nu va fi niciodata Steaua. Doar o cazarma bolsevica ce trebuie sa fie desfiintata cat mai repede.

radumatei
radumatei  •  12 Mai 2023, 13:24
Postat de danielo pe 12 Mai 2023, 12:57

Interesant cum cei de la gsp în rubrica de opinii atacă tot timpul Steaua.Un scurt istoric: la început era o fătucă care scria vrute și nevrute la adresa stelei, a dispărut.Apoi nea Ioanițoaia bagă regulat câte un material despre Steaua.A urmat dragul de Remus apoi Buzărin și absolut firesc părerea lui Samuilă.

E clar, e o conspiratie! Saaau, poate ca tot mai multi oameni de sport isi dau seama ca ce se intampla la CSA e o aberatie si ca bugetul Apararii nu ar trebui sa mearga catre o echipa profesionista de fotbal, mai ales in conditiile in care avem un razboi la granita.

  • 1
  • 2
  • 3
Comentează