Un asasin acaparează Mondialul

Prima: Congresul FIFA nu a votat, cum a făcut-o timp de 100 de ani, gazda / gazdele turneelor finale ale Campionatelor Mondiale din 2030 și 2034, ci pur și simplu a aclamat, așa cum i s-a ordonat, prin aplauze la înălțimea ochilor, puțin lateral, să se vadă fața, după modelul oferit de președinte, deciziile anunțate de Infantino.

Asta după ce șeful le-a cerut să aprobe, tot prin aclamații, că aceasta, nu arhaicul vot, este procedura cea mai democratică de a alege viitoarele gazde ale CM. După ce ecranele au aplaudat, Infantino s-a întors spre dreapta, către cei 8 „controlori-observatori” (scrutineers) pe care tot el îi alesese, i-a întrebat „totul OK?” și, ascultători, scrutinatorii au ridicat ambele degete mari în sus. Mă gândesc că nici măcar Ceaușescu nu le spunea tovarășilor când să ovaționeze; era o chestie, o știe toată lumea, spontană...

A doua: Cu o dezinvoltură care i-ar fi făcut geloși pe toți condamnații din gașca lui Sepp Blatter, amicul Gianni a deschis plicuri lungi de un metru pe care erau scrise numele celor 6 țări din 3 continente care vor organiza CM 2030. Uruguay, Argentina și Paraguay vor găzdui câte un meci, marcând centenarul primei Cupe Mondiale desfășurată în Uruguay, după care Maroc, Portugalia și Spania vor fi organizatorii oficiali ai CM.

În acel moment ecranele se vor fi întrebat, fără să deschidă gura, de ce Gianni, dacă a înghesuit CM în 6 țări, nu a dat câte un meci și celorlalte 3 continente, Asia, Oceania și Antarctica, pentru a ferici toată lumea. America de Nord nu putea avea pretenții, SUA, Mexicul și Canada vor organiza CM 2026.

Și acum vine porcăria cea mare. În continuarea scenariului, sau a înscenării, Infantino a produs un alt plic din care a scos un carton pe care era scris un singur nume: Arabia Saudită. Acest leagăn etern al democrației și al fotbalului va fi prima țară care va găzdui singură, în 2034, un turneu final al CM cu 48 de echipe. Dacă ecranele au aplaudat nu știm, nu prea s-a văzut, dar Infantino ne-a încredințat că alegerea a fost primită cu aclamații. „Minunat”, a exclamat tartorul de la pupitru, „Votul Congresului a fost răspicat și clar!”. Niciun ecran n-a protestat, „care vot, bre?”.

Desigur, doar răutăcioșii văd în această alegere o similaritate cu acordarea Jocurilor Olimpice din 1936 lui Hitler. FIFA și-a dat cu stângul în dreptul la intrarea în al doilea secol de World Cup. N-au trecut nici doi ani de la CM din Qatar, prima cupă mondială cumpărată cu bani peșin.

Și n-au trecut decât 6 ani de când Jamal Khashoggi, un ziarist saudit critic la adresa regimului prințului moștenitor Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al țării, a fost făcut carne tocată sau s-a evaporat pur și simplu, în clădirea consulatului saudit din Istanbul. Lumea a uitat repede sau nu-i pasă.

Este adevărat, au existat semne certe în ultimii ani că MBS vrea să modernizeze regatul considerat odinioară cel mai conservativ, mai opresiv și represiv în lumea arabă și să schimbe percepția întregii lumi despre Arabia Saudită. Reformele economice și sociale interne și promovarea unui islamism moderat în relațiile externe sunt semne de progres, dar nu e cazul încă să ne pupăm pe gură.

În strategia pe termen lung a spălării imaginii, sportul joacă un rol cheie. Cu rezerve financiare aproape nelimitate – Fondul Public de Investiții, un sac fără fund, bate la un trilion de dolari – Arabia Saudită a pornit o ofensivă fără precedent de a cumpăra sportul mondial. Cârcotașii l-au numit sportswashing, adică folosirea sportului pentru spălarea păcatelor, dar aici scopul e mult mai mare decât simpla penitență.

Au început cu golful, cheltuind 2 miliarde de dolari în câteva luni cu un nou tur internațional, LIV Golf. I-au oferit un alt miliard lui Tiger Woods, aproape infirm, și au primit un „sictir” politicos, dar au aruncat alte sute de milioane pe Phil Mickelson (o epavă), Dustin Johnson, Jon Rahm și alte nume mari.

Un an mai târziu le-a căzut în poală, contra 200 de milioane pe an, șomerul Cristiano Ronaldo. L-au momit pe Messi cu o sumă obscenă, un miliard și jumătate pentru trei ani, dar acesta a preferat America. În vara următoare au cheltuit alt miliard pe jucători ca Neymar, Benzema, Kanté, Mané, Mahrez, etc., marea majoritate aduși la cele patru mari echipe tradiționale (Al Hilal, Al Ittihad, Al Nassr, Al Ahli), trecute în administrația PIF.

Adăugați contracte majore în sporturi de mare vizibilitate ca F1, tenis, box, și veți înțelege că MBS nu se joacă. Iar dacă nimeni nu a simțit în aprilie, când Aramco, compania națională petrolieră a Arabiei Saudite, a devenit cel mai mare sponsor al FIFA, 100 de milioane de dolari pe an, că miroase a München 1938, acum, după aclamațiile lui Infantino de săptămâna trecută, fotbalul se află în situația Poloniei la 1 septembrie 1939. Curat murdar, coane Gianni!