OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

„Salutări de la un zidar!”

Editorial Cătălin Oprișan
Editorial Cătălin Oprișan

Articol de - Publicat sambata, 07 ianuarie 2023 03:01 / Actualizat sambata, 07 ianuarie 2023 09:29

Supărat că nu a putut participa la o regată pe Tamisa, Jack Kelly Sr., tatăl faimoasei Prințese Grace de Monaco, a mers la două ediții de Jocuri Olimpice și a cucerit trei medalii de aur.

Adunase în el furie cam câtă apă curgea într-un secol pe râul Schuylkill, unde învățase tainele vâslitului, încă de la opt ani. Familie mare, cu 10 copilași, imigranți irlandezi. Dorise a se înscrie la Henley Royal Regatta, pe Tamisa, la faimosul regal, pentru a participa la Diamond Challenge Sculls, cursă ce plecase la drum din 1844, dar fusese respins.

Explicația, puerilă. „Sunteți angajat, adică muncitor cu acte, iar aici e loc numai pentru amatori”, sunase respingerea oficială. Unii merseseră chiar mai departe, spunând că el, John Brendan "Jack" Kelly Sr., primise interdicția chiar de la Regele George al V-lea, la "rugămințile" lui Jack Beresford, adversarul său.

„Salutări de la un zidar!”
Grace Kelly, alături de tatăl și de fratele său

Americanul se supărase tare. Era de șase ori campion al Statelor Unite. Într-un an și puțin, la simplu, terminase primul în 126 de concursuri. Fusese combatant în Primul Război Mondial, aici, ca amator, câștigase 12 meciuri de box.

La întoarcere, se băgase și la fotbal american, pentru Holmesburg, la cei 1,89 metri ai săi fugea de mânca pământul, era considerat cel mai în formă sportiv de peste Atlantic și ei, cu două zile înainte de plecarea spre Albion, îi trimiseseră un singur rând: „Participare respinsă. Vom reveni cu detalii”?

Mai multe ziare din Philadelphia scriseseră, atunci, că tânărul de 30 de ani spusese doar atât: „Să vedeți ce o să vă arate angajatul la Anvers!”. La un moment dat, lumea se speriase: se antrena câte 16 ore pe zi și, pentru că orele nu-i ajungeau, își ridicase propria instalație de „nocturnă”, ca să nu stea după razele solare.

„Salutări de la un zidar!”
Unul dintre cei mai mari canotori din toate timpurile, imortalizat în 1920, pe râul Schuylkill, unde a învățat totul

10 candidați din 10 țări

Urmau Jocurile Olimpice, dar canotajul era prevăzut pentru Willebroeck Canal din Bruxelles. Firesc, Jack Beresford terminase primul la Diamond Challenge, se anunța un duel de vis. 10 participanți, din 10 țări diferite. Fiecare și-a câștigat "sfertul", apoi, semifinalele.

Știam că aveam o înțelegere cu voi, pentru ca toți sportivii din Statele Unite să primească intrarea la Diamond. Cu 48 de ore înainte de plecare, mi-au spus că Războiul schimbase regulile. Ce legătură avea urgia cu canotajul? Atunci m-am enervat tare și am jurat că o să mă răzbun la Anvers, unde, pe cuvânt, nu aveam de gând să vin!
Jack Kelly, într-o scrisoare către Beresford, în 1950

Duminică, 29 august, Jack a plecat mai bine. A condus până când s-a intrat pe ultima sută de metri. Doar ei doi, cei mai buni din lume, cu oamenii țipând din bărci ori de pe maluri. Kelly a învins, timp mai bun cu o secundă. Dar n-a avut nici măcar o clipire de bucurie.

În jumătate de oră începea proba de dublu, unde era calificat, de asemenea, în finală, alături de vărul său, Paul Costello. I-au învins pe francezi și pe italieni și, în 33 de minute, a făcut rost de două medalii de aur. Zice-se că imediat după, i-a trimis Regelui George al V-lea șapca sa de competiție, însoțită de textul: "Salutări de la un zidar!".

Nu s-a oprit aici. A mers și la Paris, patru ani mai târziu. Cursă grea, la dublu, dar victorie finală și primul atlet din lume cu trei titluri olimpice la canotaj.

„Salutări de la un zidar!”
Statuia ridicată în memoria sa, chiar pe malul râului pe care se antrena

Socrul lui Rainier al III-lea

S-a retras. A legat o strânsă prietenie cu Beresford, un sportiv imens, cu medalii la cinci ediții de Jocuri Olimpice, și a transformat compania de construcții unde era angajat într-una dintre cele mai tari de pe pământ american.

S-a căsătorit cu Margaret, pe care o curta de ceva vreme. Juniorul a fost, și el, medaliat olimpic, iar Grace Patricia, faimoasa actriță, avea să devină Prințesa Grace de Monaco, după căsătoria cu Rainier al III-lea. 

* Surse: "Olympedia", The Kingswood Press

Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Comentarii (6)
paolo12
paolo12  •  08 Ianuarie 2023, 04:30

Nu e nimic de înjurat p-aici, fcsb ori vreo știre despre cioban. E car ca nu sunt comentarii. Articol foarte bun, Cătăline!

BindenDanDat
BindenDanDat  •  08 Ianuarie 2023, 01:42
Postat de bimbi79 pe 07 Ianuarie 2023, 09:54

Salut "zidarea" sau altfel spus "ala care scrie pt nimeni". Chiar nu te deranjeaza ca tu constant un numar infim, ca sa nu zic zero, de cititori ? Oare cine te tine in brate ?

Nu il tine nimeni in brațe. Lumea nu intrā pentru ca de ce sā citești (întotdeauna) o traducere, când poți citi originalul...? La multi ani. Că, deh.

nune
nune  •  07 Ianuarie 2023, 18:08
Postat de bimbi79 pe 07 Ianuarie 2023, 09:54

Salut "zidarea" sau altfel spus "ala care scrie pt nimeni". Chiar nu te deranjeaza ca tu constant un numar infim, ca sa nu zic zero, de cititori ? Oare cine te tine in brate ?

Salutari de la un alt cititor al lui Oprisan. Fratzica, daca lumea nu se inghesuie la comentarii si injuraturi, ca in alta parte, nu inseamna ca Oprisan nu e citit si apreciat. E unul dintre cei mai talentati jurnalisti care scriu despre sport.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează