Articol de Andrei Niculescu - Publicat luni, 22 martie 2021 17:33 / Actualizat luni, 22 martie 2021 17:33
Probabil că fiecare dintre noi am simțit la un moment dat dorința de a ne întoarce-n timp. Cred că tare ar vrea asta și Ronald Koeman. Să dea timpul înapoi și să aibă posibilitatea să joace iar anumite meciuri. Nu cu mult, doar până în decembrie, înainte de meciul cu Juventus. Sau măcar înainte de turul cu PSG.
Dar, știm bine și o știe și el, nu se poate. Ce-a fost a fost, cum s-ar zice. Urmărind însă Barcelona duminică seară, devorând pe Real Sociedad în același timp cu reprezentația PSG-ului la Lyon, sunt convins că mulți acum se gândesc cum ar fi dacă abia acum ar trebui să se joace prima manșă a "optimilor" Ligii.
Că fotbalul e o stare de spirit, o știm, că e schimbător, iar știm, cu toate astea tot e un pic greu de înțeles cum o echipă ca Barcelona, pentru care la un moment dat cuvântul coșmar părea cea mai bună caracterizare a sezonului, s-a schimbat atât de brusc și vizibil la față, descoperind chiar posibilitatea de a face eventul.
Păstrând proporțiile, un antrenor e ca un doctor. Operațiile lui reușite se bazează pe cele nereușite, asta dacă a știut să învețe din acele eșecuri și dacă e dornic să se reinventeze. Ronald Koeman a tot încercat de când "operează" la Barcelona, a mai ratat din intervenții, a mai pierdut din pacienți, acum pare să fi găsit metodologia potrivită în această formulă cu 3 "centrali" care aduce un plus de siguranță în defensivă, îi transformă complet pe cei doi fundași laterali, îl eliberează pe Busquets și-i dă lui Messi mai mult spațiu de manevră. Iar pe termen lung îi oferă lui Messi acele planuri de viitor pe care și le dorește.
Barcelona poate face eventul, poate lua doar Cupa, dar în același timp poate rămâne și cu mâna goală, căci fotbalul, am spus mai sus, nu e o știință exactă și nu oferă certitudini. Ce rămâne însă e perspectiva, senzația că poate urma ceva bun. Și nu e puțin.
Momentul deciziilor brutale
Evident, destui vor spune că Sociedad nu e PSG. Și au mare dreptate. Iar tot ceea ce se petrece pe axa Paris-Londra e încă o dovadă că anumite hotărâri, chiar brutale, trebuie luate. Pochettino a transformat PSG-ul într-o echipă pragmatică, în vreme ce Tuchel, gonit de pe "Parc des Princes", a aterizat pe "Stamford Bridge" și a schimbat starea de spirit a lui Chelsea. PSG și-a regăsit scaunul de lider în Ligue 1 și nu cred că pe la Munchen e atât de multă liniște în perspectiva "dublei" ce vine. Sigur, nici Lyon nu e Bayern, dar "chirurgul" Pochettino vine după o serie de operații reușite, l-a recuperat pe Neymar și are acum o liniște amestecată cu încrederea ce nu sună deloc rău.
Cred că și pe la Juventus întoarcerea în timp ar fi utilă. În timpul lui Allegri, îndepărtat pentru că echipa, se zicea, joacă urât, deși câștiga trofee. Acum nu mai joacă nimic și nu prea mai câștigă nimic. Din păcate pentru el, Pirlo nu e un chirurg, e încă un rezident care nu se poate baza decât pe ceea ce a învățat de la profesorii pe care i-a avut. Poate că ar fi momentul prielnic pentru el să spună stop și să-și pună pe cap o pălărie adecvată experienței pe care o are. Cea a "Bătrânei Doamne" îi e un pic cam mare. Decizia e dureroasă și ar însemna și din partea conducerii o asumare a unor erori. Privind înapoi cu mânie înseamnă uneori și această asumare. Iar Allegri, apropo, e liber.
P.S. În mijlocul acestor discuții despre experiență și cazuistică, Borussia Mönchengladbach îl ia antrenor pentru sezonul viitor pe Xabi Alonso. Bundesliga însă e altceva, iar într-un campionat cu Bayern nimeni nu-i cere lui Xabi Alonso să ia titlul.