Articol de Oana Duşmănescu - Publicat miercuri, 22 ianuarie 2025 10:45 / Actualizat miercuri, 22 ianuarie 2025 16:54
Abuzul e de vreo sută de ori mai dezgustător și mai paralizant atunci când agresorul e femeie și victima la fel. E important ca vocile celor nedreptățite să se unească - vezi mărturiile fostelor componente de la lotul olimpic de gimnastică ritmică.
Cantitatea de empatie din lume pare să scadă pe zi ce trece, iar zilele în care cei care au un pic mai multă putere (fără mare importanță, dar cu o aroganță copleșitoare) și și-o exercită cu un cinism vecin cu sadismul nu sunt deloc îngropate în trecutul trist.
Irina Deleanu, președintă la FRGR, și Maria Gârbă, antrenoare, sunt acuzate de fostele sportive de abuz - sub toate formele acestuia. Înjurături, ciupituri, umilințe, jigniri, îmbrânceli, tras de păr. Ca retrăirea unei perpetue clase a șasea în prezența unor bullies amenințători.
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contDe data aceasta, factorii intimidanți erau identici cu persoanele de la care gimnastele ar fi trebuit să învețe cel mai mult. Nu doar gimnastică ritmică, o disciplină a eleganței, a echilibrului, a coordonării și a spiritului de echipă. Ci și respect reciproc, blândețe, altruism și înțelegere.
Oare câte povești de genul acesta nu au fost, de fapt, expuse?
Femeile-agresor în sport, din poziție de putere, nu sunt deloc puține - am mai auzit povești horror mai ales din zona gimnasticii artistice, dar nu numai. Și probabil că astfel de istorii care dau fiori oamenilor care aleg să-și trăiască viața fără să-și lovească sau să-și înjure semenii sunt mult mai numeroase în secret.
Femeile-victimă sunt însă copleșitor mai multe, iar faptul că fostele gimnaste au crescut acum, nu mai sunt niște copile înspăimântate, care au crescut greșit cu ideea că, pentru a face performanță, trebuie să fii preș, și au ales să spună lumii întregi ce se întâmplă uneori în culisele sportului este un lucru bun în amărăciunea lui profundă.
Mai există, în această poveste încâlcită, pe care sper s-o descâlcească, într-un fel sau altul, psihologii, un alt tip de femei. Femeile-mamă, care sunt importante în astfel de ecuații.
Acestea ar trebui să fie mereu în alertă și să-și asculte copiii când povestesc despre comportamente abuzive din partea profesorilor sau antrenorilor. De cele mai multe ori, copiii au dreptate.
Dar când și părinții te lasă baltă, probabil simți că ai făcut ceva greșit și meriți toate relele pământului. Te resemnezi, te transformi, în mintea ta, în calificativele pe care ți le aruncă adultul care ține în mâini soarta ta sportivă sau educațională.
Platforma ARADS, acolo unde fostele sportive au vorbit despre tratamentul primit la lot, e un exemplu curajos și crud de dezvăluire a unor povești pe care nu mulți au inima să le spună. E un fel de #metoo, doar că presupușii agresori nu sunt bărbați, așa cum sună, de obicei, clișeul.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
