)
Articol de Luminița Paul - Publicat luni, 14 aprilie 2025 19:59 / Actualizat luni, 14 aprilie 2025 20:09
Mario Vargas Llosa, prolificul și multi-premiatul scriitor peruan, s-a stins din viață la 89 de ani, lăsându-ne o moștenire universală de cărți, cuvinte, senzații, contradicții și mirări. Cea a ultimului mare romancier din boom-ul sud-american.
Odată cu dispariția lui Mario Vargas Llosa s-a închis o lume. S-a stins becul veiozei la care citeam noaptea târziu, acum mai bine de două decenii, cu ochii măriți parcă pentru a nu pierde niciun cuvânt, Conversație la Catedrala. Nu era prima, ci cea care m-a absorbit definitiv în spațiul amplu în care a scris, a trăit, a creat, a gândit, a iubit și a provocat scriitorul peruan. Mai târziu, am plâns spre finalul Sărbătorii Țapului și am revizitat Londra prin ochii și prin Rătăcirile fetei nesăbuite.
Mulți am vizitat acest univers aparte. Întreb în stânga, în dreapta: Ce v-a plăcut mai mult? „În primul rând cartierul Miraflores, mi se pare o denumire incredibilă. Rătăcirile fetei nesăbuite pentru atmosferă și Conversație la Catedrala pentru greutate”, răspunde colega Roxana Fleșeru. Pentru Oana Dușmănescu, prima e Războiul sfâșitului lumii, iar „nesăbuita m-a surprins”. Narcis Drejan a început cu Sărbătoarea Țapului.
Lasă-ne un comentariu după ce citești acest articol.
Fii parte din comunitatea noastră ca să poți posta comentarii și să accesezi multe alte beneficii.
Intră în cont ca să poți comenta Continuă fără contCitesc postări. Apare în enumerarea preferatelor „Mătușa Julia și condeierul”, pe care altcineva se gândea să o pună la gunoi fiindcă nu merită ținută în bibliotecă. E și aceasta o părere, nu trăim în vremuri ale unanimităților, dimpotrivă. Apoi Orașul și câinii, Casa verde. Lituma în Anzi, Povestașul sau mai apropiatele în timp Visul celtului ori Eroul discret.
Llosa și accesul către o altfel de literatură
Și ce legătură au toate acestea cu sportul, dincolo de admirația sa pentru echipa Universitario de Deportes? Sau cu presa?
Llosa – curios, îl semnalăm mereu după al doilea nume de familie, cel al mamei, poate pentru că Vargas e prea comun – și ceea ce a creat au însemnat șansa de a explora o altfel de literatură în vremurile în care scriitura, limbajul, modul de a ordona un eveniment încă te puteau diferenția în textele scrise zi cu zi.
Nu era lumea magică a lui Garcia Marquez, ci cea tristă, apăsată de experiențele proprii neobișnuite care i-au marcat adolescența, apoi amuzantă, apoi erotică, de asemenea angajată politic într-un drum care l-a purtat de la stânga la dreapta de-a lungul anilor în care a trăit deziluzii și revelații.
„„Minciunile literaturii devin adevăruri prin noi, cititorii”
„Minciunile literaturii devin adevăruri prin noi, cititorii transformați, contaminați de dorințe și, din cauza ficțiunii, în conflict permanent cu realitatea mediocră”, semnala în discursul rostit la acceptarea Premiului Nobel, în 2010.
Lectura, adăuga, inoculează spiritului uman rebeliunea: „De aceea trebuie să continuăm să visăm, să citim și să scriem, cel mai eficient mod pe care l-am găsit pentru a ne atenua condiția noastră perisabilă, pentru a învinge decăderea timpului și pentru a face imposibilul posibil”.
În decembrie 2023, la două luni după ce publicase ultima sa creație, „Vă dedic tăcerea mea”, se despărțea și de editorialele bilunare pe care semna din 1990 în El Pais. Mostre ale unei curiozități intelectuale inepuizabile și al unei conexiuni permanente cu actualitatea. Este, până la urmă, și asta moștenirea lăsată altei lumi, cea contemporană, în continuă transformare. Care se mișcă la viteze neînchipuite, care ridiculizează răbdarea și ridică în slăvi imediatul.
Câtă vreme însă ne vom aminti și îl vom (re)descoperi pe Vargas Llosa, vom fi mai bogați. Indiferent în ce domeniu lucrăm sau cu ce echipă ținem. Și poate dacă înșurubăm mai bine becul veiozei, va lumina în continuare, ca amintirea pură și surprinzătoare a unei descoperiri.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
