Articol de Ionuţ Coman - Publicat luni, 27 ianuarie 2020 15:52
La începutul anului 2008, o puștoaică timidă din Constanța visa cu ochii deschiși să participe pentru prima oară la Jocurile Olimpice. Abia intrată în Top 100 mondial, Eliza Samara avea nevoie de o minune pentru a merge la Beijing.
O minune care a venit chiar în ziua în care împlinea 19 ani. "Am mers la turneul de calificare fără să mi se dea prea multe șanse. Nu eram bine cotată, ocupam locul 90 mondial, și am jucat împotriva unor adversare mult mai bine clasate decât mine. Și am reușit să câștig 9 meciuri în două zile și să obțin calificarea chiar de ziua mea", povestește nostalgic Eliza.
12 ani mai târziu, constănțeanca se pregătește pentru a patra participare olimpică. Tokyo este deja pe harta competițiilor din 2020, după ce echipa României a obținut calificarea, la turneul desfășurat săptămâna trecută la Gondomar, în Portugalia. "Îmi doresc enorm ca a patra oară să fie cu noroc și să vin acasă cu o medalie. Cea mai importantă este echipa, acolo sunt cele mai mari șanse", spune multipla campioană europeană.
Pasiune la nivel înalt
Ajunsă la 30 de ani, Eliza are deja un palmares impresionant. Un drum presărat cu succese, dar și cu sacrificii în viața personală din cauza programului aglomerat. "Pasiunea este acolo, a rămas la fel de puternică, chiar dacă uneori spun că gata, m-am săturat. Mai ales atunci când sunt foarte obosită. Stau o zi sau două și simt că-mi lipsește tenisul de masă, să aud mingea. Și mă duc la antrenament. Trebuie să faci totul cu cap, să știi când ai timp pentru viața personală. Să-ți planifici totul. Câteodată, când am weekend-ul liber, îmi propun să ies în oraș. Vine seara, mă pun în pat și dorm, iar a doua zi mă trezesc așa odihnită... Între 20 și 28 de ani este perioada când trebuie să tragi cel mai tare, nu prea ai timp de tine. După aceea, lucrurile se mai schimbă. Acum, când simt că sunt obosită, îmi iau liber, pentru că îmi cere corpul să mă odihnesc. Nu mai am 20 de ani, să pot să joc toate turneele", mărturisește liderul echipei tricolore.
Și totuși, dorința de a juca la cel mai înalt nivel o face să îmbrace tricoul a trei echipe de club. În țară, este legitimată la CSA Steaua, unde a ales să meargă după ani buni petrecuți la clubul din orașul natal, CS Farul. În Polonia, evoluează pentru KTS Enea Siarka Tarnobrzeg, cu care a cucerit anul trecut Liga Campionilor. În Japonia, se bate pentru trofeul puternicei T League cu Top Otome Pingpongs Nagoya.
Mii de kilometri în avion
Extrem de solicitată, Eliza se împarte între competițiile unde reprezintă România și cele de la echipele de club. Drumurile o duc de multe ori pe continente diferite, astfel că mare parte din timp și-l petrece în aeroporturi și avioane. "Nici nu mai știu câți kilometri am făcut în 2019, dar o să dau câteva exemple despre deplasările mele. În septembrie, am participat în China la Mondialele de simplu. În octombrie, am zburat de două ori în Japonia, unde joc la echipa de club, apoi încă o dată la Cupa Mondială. În decembrie, am mai fost de două ori în Japonia. Nu mai pun deplasările în Polonia și alte concursuri prin Europa. Și de Crăciun tot pe drum am fost. Nu este tocmai roz, uneori simți nevoia să fie cineva care să aibă grijă de tine. Să nu mai porți tu grija bagajelor, la ce oră este avionul sau boardingul. În Japonia plec singură, în Polonia la fel, abia acolo mă întâlnesc cu fetele. Încerc să-mi fac singură treburile care țin de mine, pentru că le fac bine și știu exact cum trebuie făcute.
Dar îmi ia din odihnă și din timpul meu liber. În loc să mă gândesc la altceva, stau cu gândul cum să aleg cel mai bun orar. Este obositor. Chiar am zis la un moment dat că nu mai merg în Japonia, că este prea mult. Dar când ai o asemenea oportunitate și te vrea un club din Asia, din Japonia, o țară de top din tenisul de masă, nu poți să refuzi. Te întâlnești mai rar cu astfel de șansă. Dar din 2020 mi-am propus să-mi las mai mult timp mie", explică sportiva.
Dorul de o zi normală
De multe ori, își dorește să "evadeze" din programul de sportiv și să aibă o zi normală. "Dacă aș sta acasă, ar fi în weekend. O duminică în casă, cu familia. Să nu sune alarma la 7 și jumătate, așa cum se întâmplă în fiecare zi, să nu fiu nevoită să merg la antrenament. O zi în care să nu fac nimic, efectiv să stau! Se întâmplă atât de rar să am o astfel de zi. De obicei, când sunt acasă și am câteva ore libere, nu știu cum să le împart, să-mi fac treburile. Lipsind mult, sunt lucruri care depind numai de mine și nu mă poate ajuta familia. Viața nu este numai sport, sunt și alte priorități. Ajungând la o anumită vârstă, trebuie să ai grijă și de alte capitole ale vieții", dezvăluie Eliza, care este sigură de locul unde se simte cel mai bine: "Acasă, la Constanța, nu mă văd locuind în altă parte. Nu stau mult acasă, dar când vin o fac cu mare drag. Am încercat să locuiesc în București, dar nu este de mine. Vreau acasă, cu prietenii mei, cu familia mea, cu locurile mele! Chiar dacă iarna este posomorâtă, la Constanța mă simt cel mai bine și mă reîncarc".
"Visez să reprezint România în Liga Campionilor"
- Eliza, ce simți când privești înapoi, după toți acești ani petrecuți la nivel înalt?
- Când sunt singură în deplasări, prin avioane, prin aeroport, îmi amintesc cu melancolie cum era în urmă cu aproape un deceniu. Nu aveam niciun pic de presiune pe mine, jucam tot ce prindeam, nici nu conta adversarul. Acum, ajungând la un anumit nivel și statut, lumea mă vede altfel. Toți vor să mă învingă, să afle totul despre mine, cum mă antrenez, ce fel de viață duc ca să mă pot menține la acest nivel.
- Cum te-ai descrie în acest moment?
- Multă lume îmi zice că sunt mult prea modestă. Eu cred că sunt un om normal, care încă mai aspiră la rezultate. Chiar dacă am stat foarte mult departe de părinți, încă de la vârste fragede, domnul Filimon a știut să mă țină în frâu, cu picioarele pe pământ. Mă simt ciudat când sunt primită ca un star, ceea ce se întâmplă de obicei în Asia, unde sunt foarte cunoscută. Mi s-a întâmplat să mă recunoască lumea, să-mi ceară să facem poze. Totul este diferit în Asia, este o nebunie! Sigur, este și o senzație plăcută, dar aș prefera de multe ori să rămân mai în umbră. Lumea să nu mă știe, să joc și să-mi câștig meciurile.
"Cea mai bună prietenă? Dana!"
- Care este cea mai bună prietenă din lumea tenisului de masă?
- Dana Dodean. Ne știm de când eram mici, am crescut împreună. Dintre jucătoarele străine? Pot să zic că Viktoria Pavlovici din Belarus. Este și ca jucătoare un model, și ca femeie, și în sală, și în afară sălii. Dă dovadă de modestie, respect și mă înțeleg foarte bine cu ea. De altfel, este singura cu care țin legătura și vorbim la două-trei zile. Ne scriem doar ca să vedem ce facem, nu stăm de vorbă ore întregi. Am jucat cu ea la echipele de club, patru ani de zile la Fenerbahce și de alți trei suntem coechipiere în Polonia.
- Dar cu celelalte jucătoare din circuit cum te împaci?
- Încerc să mă înțeleg bine cu toată lumea. La concursuri, când nu sunt fetele din lotul României și nu ne putem ajuta una pe alta, apelez la jucătoare străine pentru antrenamente. Având o relație bună cu ele și în afara sălii de joc, automat îmi este mult mai ușor să găsesc partenere de antrenament. Nu sunt o persoană rea, să țin ranchiună după o înfrângere. M-ai bătut, a doua zi te sun să ne antrenăm. Tocmai de aceea cred că încă sunt sus.
"Joc de plăcere!"
- Ai câștigat de două ori Liga Campionilor. Ți-ai dori să faci asta și cu un club din România?
- Mi-aș dori să joc în România, să nu mai călătoresc atât și să joc pentru un club din altă țară. Să reprezint România în Liga Campionilor este visul meu. Asta și-ar dori fiecare sportiv român, să fie acasă. Dar este mai greu, pentru că sunt niște condiții greu de îndeplinit, în primul rând financiare. În Polonia, jucăm într-un sătuc, cu o sală micuță, dar sunt foarte mulți sponsori. De ceva vreme, tenisul de masă este promovat și în România, lumea deja ne știe. Este un început și sperăm ca pe viitor să fie și mai bine văzut.
- A patra oară la Jocurile Olimpice. Urmează Paris 2024?
- Deocamdată, doar Tokyo, nu știu ce va fi mai departe.
- Te-ai gândit la momentul retragerii?
- Joc de plăcere, îmi place atmosfera, emoțiile de la meci, spiritul de echipă. Cred că mi-ar lipsi foarte mult. Este ca un drog, este greu să renunți. Nici nu vreau să mă gândesc acum la retragere.
"Mai nou, mi-am instalat, în sfârșit, Netflix și mă uit la filme când sunt în avion foarte multe ore. Încerc să-mi omor timpul, mă ajută să mă adaptez la fusul orar"
"Pot să zic că am o liniște financiară după atâția ani, sunt mulțumită. Nu sunt lacomă, chiar dacă se poate și mai bine"
"Ce mănânc când merg în Asia? Sushi, în general, și supele lor, dar încerc să fie cât mai clasic, să știu ce mănânc. Nu risc, mai ales dacă am meci"
18 medalii europenea cucerit Elizabeta Samara în carieră, dintre care șapte sunt de aur, șase de argint și cinci de bronz
Cea mai amuzantă amintire
"Sunt foarte multe amintiri, dar una ne amuză pe toți și ne amintim mereu de ea. Eram la prima ediție a Campionatului Mondial de juniori, în Chile. Noi știam că jucăm sferturi de finală la o anumită oră, dar organizatorii au făcut o schimbare. Eram în cameră, cu Iulia Necula, Dana Dodean și Alexandra Chirametli, alături de antrenorul Viorel Filimon, vizionam un meci al adversarelor, echipa Franței. Și ne-au sunat că într-un sfert de oră începe meciul. Valvârtej, înnebunite, nici nu mai știm cum am ajuns. În lift, ne-am întâlnit cu antrenorul și masorul de la echipa de băieți a francezilor și încercau să ne întârzie. Am urcat toți într-un taxi, ne țineam în brațe, am alergat până în sală. Am intrat neîncălzite la masă și am bătut cu 3-0".
Vacanțe la soare
Chiar dacă a ajuns în multe țări de pe glob, Eliza nu a avut prea des ocazia de a intra în pielea turistului. "Mi-aș dori să merg în vacanță în Aruba. Îmi place foarte mult să stau la soare, nu să vizitez. Când am fost în Bali, am făcut greșeala să merg pe la obiectivele turistice în loc să stau pe plajă. Nu regret, dar dacă aș merge din nou, m-aș odihni, pentru că știu câtă muncă mă așteaptă. Mi-aș dori să mai ajung în America, să văd New York, Miami, să merg pe toată Coasta. Am fost în Las Vegas, în Los Angeles, dar mereu pe fugă. Aș vrea să am două săptămâni în care să mă plimb pe unde vreau eu. Anul acesta sigur nu se va întâmpla, pentru că avem Jocurile Olimpice", spune constănțeanca.
Experiența din Nigeria
Anul trecut, Eliza a jucat pentru Al Ahly (Egipt), la Campionatul Africii pe cluburi, o competiție desfășurată la Lagos, în Nigeria. O experiență care a marcat-o. "Am stat doar două zile, dar nu mi-a trebuit mai mult. Norocul meu a fost că nu a trebuit să mă deplasez prea mult, sala era aproape de hotel. Mergeam cu escortă și cred că a fost cea mai neplăcută experiență. Ce am văzut acolo m-a făcut să mă bucur că noi avem un trai bun. Nu decent, chiar bun!", povestește sportiva.
)
)
)
)
)
)
)
