SPORTURI  »  ALTELE  »  HALTERE

Campioanele europene de la haltere sunt cu gândul la Mondiale +Andreea Cotruţa a povestit ce a făcut mama sa când ea a leșinat

Ministrul Eduard Novak alături de halterofilul Valentin Iancu, medaliat cu argint și bronz la 55 kg, și de Andreea Cotruța, Mădălina Cambei și Loredana Toma FOTO Agerpres
Ministrul Eduard Novak alături de halterofilul Valentin Iancu, medaliat cu argint și bronz la 55 kg, și de Andreea Cotruța, Mădălina Cambei și Loredana Toma FOTO Agerpres

Articol de - Publicat luni, 24 aprilie 2023 20:01 / Actualizat luni, 24 aprilie 2023 20:28

Halterofilele medaliate cu aur la Campionatele Europene de la Yerevan au deja atenția îndreptată spre competiția cea mai importantă a anului

Halterofilele campioane europene la Yerevan săptămâna trecută au fost primite, ieri, de ministrul Eduard Novak, prilej cu care au povestit și despre experiența Armenia. „Aceste medalii nu reprezintă un rezultat extraordinar de care ar trebui să mă bucur trei săptămâni la rând. Mă bucur că le-am luat, dar eu am un obiectiv mult mai măreţ. De asta am ajuns unde am ajuns, pentru că îmi doresc mereu mai mult de la mine şi încerc să ajung cât mai sus posibil", a spus Loredana Toma, triplă medaliată cu aur la categoria 71 kg, citată de Agerpres.

Ea a realizat la CE a cincea „triplă" a carierei. „Pentru noi urmează acum pregătirea pentru Campionatele Mondiale. Iar Campionatele Mondiale nu vor fi un antrenament, se anunţă un concurs foarte greu, poate cel mai greu din ultimii ani, pentru că toţi sportivii sunt determinaţi să meargă la Paris. Aşa că nu va fi un antrenament acolo", a subliniat ea.

„Vreau să mențin acest nivel"

Mihaela Cambei, triplă medaliată cu aur la cat. 49 kg, a avut altă abordare a celor întâmplate. „Am avut o competiţie de succes, un concurs la care am visat şi pe care mi-am dorit mult să-l câştig. Cred că am demonstrat prin determinare, muncă şi perseverenţă ceea ce mi-am dorit", a subliniat ea. 

Apoi a adăugat: „Umează competiţii mult mai importante care contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice, aşa că vreau să menţin acest nivel şi să urc pe cele mai înalte trepte".

„Mama a plâns"

Andreea Cotruţa, aur pe linie la categoria 55 kg, a fost protagonista unui moment delicat, ea leșinând în timpul concursului. „Părinţii mei au fost destul de speriaţi, mama a şi plâns când m-a văzut. Dar după aceea, când mi-am revenit şi au văzut că sunt bine, au fost bucuroşi că am câştigat. Le-am dat emoţii extrem de mari părinţilor, dar cred că şi antrenorilor când m-au văzut, acolo, întinsă pe jos. Am revăzut şi eu imaginile şi am rămas uimită, pentru că eu în momentul acela am simţit ceva şi pe filmare era altceva", a explicat ea pentru sursa citată.

„Am văzut îngeri, apoi am căzut” » Andreea Cotruța a leșinat, dar a câștigat 3 medalii de aur la Campionatele Europene!
HALTERE / CAMPIONATE EUROPENE
„Am văzut îngeri, apoi am căzut” » Andreea Cotruța a leșinat, dar a câștigat 3 medalii de aur la Campionatele Europene!

Campionatele Mondiale de Haltere vor avea loc la începutul lunii septembrie, în Arabia Saudită.

Este un angajament comun pe care ni l-am asumat toţi, de la sportivi, la colectiv tehnic şi oficiali şi se pare că deocamdată reuşim să ne ţinem de el. Pentru noi a contat în ultima perioadă şi numeroasele acţiuni de educaţie în domeniul dopingului care, evident, şi-au spus cuvântul. În momentul de faţă federaţia lucrează pe toleranţă zero. Sper să nu mai trecem niciodată prin ce am trecut” - Alexandru Pădure, președinte FR Haltere

14 medaliia cucerit România la Campionatele Europene de la Yerevan: nouă de aur, trei de argint și două de bronz

5 medaliiîn probele olimpice a cucerit România la Campionatele Europene de la Yerevan: trei de aur, una de argint și una de bronz

Rezultatele delegației României la precedentele cinci ediții ale CE:

EDIȚIETOTAL MEDALII (AUR-ARGINT-BRONZ))
2022suspendare
2021 13 (7-4-2)
2020 nu s-au desfășurat
2019 14 (6-3-5)
201826 (10-7-9)

Citește mai multe știri din sport:

„Să fie sala plină!” » România vrea să bată Austria și să-și ia biletele pentru EURO 2024

Pogacar, Evenepoel și Van der Poel » 5 momente care arată de ce tocmai am încheiat cel mai frumos sezon de clasice din istoria ciclismului

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează