SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

Au ”sărit” din barcă! Trei canotoare vor să se retragă din cauza problemelor medicale

Articol de - Publicat luni, 20 noiembrie 2017 10:48

Campioană mondială după 18 ani de absență, barca de 8 plus 1 feminin se destramă!

La Campionatele Mondiale care au avut loc în luna octombrie la Sarasota (SUA), România a cucerit două titluri mondiale. Primul a venit de la Ionela Lehaci Cozmiuc și Gianina Beleagă, la dublu vâsle, categorie ușoară, iar al doilea de la barca feminină de 8 plus 1, în proba regină a canotajului!

Practic, după o lungă perioadă de secetă, România revenea în elita canotajului mondial, acolo unde fusese de atâtea ori. Echipajul de 8 plus 1 era în prim-plan, confirmând medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016.

După o lună de vacanță, singura pe care o au în pregătire într-un an competițional, canotoarele s-au întors acum două săptămâni în cantonamentul de la Snagov, pentru a începe antrenamentele pentru sezonul viitor.

Din echipa care cucerea aurul mondial peste Ocean, la reunire au lipsit trei fete: Laura Oprea (23 de ani), strocul bărcii României, o canotoare extrem de puternică, stângace, Adelina Boguș (29 de ani), veterana bărcii "tricolore", o canotoare cu mare experiență, și Mihaela Petrilă (26 de ani), o sportivă excelentă de echipă.
"Nu putem să le forțăm în nici un fel. E păcat însă că se lasă la 24-25 de ani. Sunt probleme de sănătate, toți avem probleme, dar asta nu înseamnă că nu poți să tragi un pic de tine", a declarat Elisabeta Lipă, președintele FR Canotaj.
"Sportivele nu au trimis nici o hârtie oficială. Laura Oprea Laura se tratează, Adelina Boguș își dorește un copil. Poate se răzgândesc. Eu nu pot să vorbesc până ce nu anunță oficial", a mai spus Elisabeta Lipă.

Trei renunțări și după Rio

Exodul de la canotaj nu e ceva nou. Un sport greu, cu 11 luni de cantonament pe an, cu muncă, muncă, muncă. După Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, acolo unde România a obținut bronzul, trei dintre sportive au abandonat sportul de performanță: Andreea Boghian, Ioana Crăciun și Roxana Cogianu!

"De fiecare dată trebuie să o luăm iarăși de la capăt. E rău, dar nu avem ce să facem!", a declarat Lipă. "Dacă am avea mai multe sportive și am avea de unde alege, atunci ar fi altceva", a punctat oficialul.

Cele trei canotoare campioane mondiale fuseseră incluse de COSR în în programul "Samurai", dedicat sportivilor cu șanse la medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Tot atât de adevărat este însă faptul că nici una dintre canotoare nu au fost prezente la festivitatea de la sediul COSR, care a avut loc acum o săptămână.

Laura Oprea: "Am două hernii. Sper să mai pot face canotaj!"

Laura Oprea, strocul bărcii României, are doar 23 de ani. Este una dintre cele mai puternice sportive de la Snagov. Antrenorul Mircea Roman o avea în vedere pe Laura pentru două probe. Atât pentru barca de 8 plus 1, cât și pentru cea de doi rame. De altfel, în 2017, Laura Oprea a câștigat titlul european în cele două probe! Problemele de sănătate îi dau însă bătăi de cap sportivei. "Momentan fac recuperare, nu știu ce o să fie mai târziu. Am două hernii, de vreo trei ani tot mă chinui cu infiltrații. Acum vreau să fac ceva investigații mai aprofundate, dacă e nevoie chiar și de operație. Dar când revin să nu mai am dureri, să revin sută la sută", a declarat Laura pentru GSP. "Acum tot umblu pe la medici să văd ce-mi zice unul și altul. Sunt sub tratament. Am un inel rupt la coloană și de asta tot sunt probleme", a adăugat campioana mondială.

"Am mari probleme de sănătate. Am tras de mine de fiecare dată, dar nu mai pot. Aș fi vrut să merg la Jocurile Olimpice de la Tokyo, era un vis al meu, dar mai e mult până acolo. Nu cred că aș mai putea face față fizic trei ani. Volumul de muncă e din ce în ce mai mare"
Mihaela Petrilă

"Problemele de sănătate nu-mi dau pace. Anii de canotaj, uzura, se simt. Am 29 de ani și am fost an de an, neîntrerupt în ultimii 7-8, cred. E greu de luat o astfel de decizie, dar la un moment-dat vine și acest moment. Sigur că-mi doresc și un copil, cred că toți vrem să întemeiem o familie, dar principalul motiv al retragerii sunt problemele de sănătate"
Adelina Boguș

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează