SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOTAJ

AUR pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj U23: fetele din barca de 4 vâsle au triumfat în Canada!

AUR pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj U23, la 4 vâsle feminin // sursă foto: Facebook @ COSR +8   FOTO
AUR pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj U23, la 4 vâsle feminin // sursă foto: Facebook @ COSR

Articol de - Publicat vineri, 23 august 2024 14:10 / Actualizat vineri, 23 august 2024 14:20

Echipajul de 4 vâsle feminin al României a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale U23 desfășurate în St Catharines, Canada.

Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău și Patricia Cireș au urcat pe prima treaptă a podiumului în proba de 4 vâsle feminin.

Barca României a încheiat finala probei în 06:15.97, cu mai bine de două secunde sub echipajul de pe poziția secundă, cel al Poloniei (06:18.18). Este cel mai bun timp întregistrat vreodată la Campionatele Mondiale ale acestei categorii de vârstă, îmbunătățindu-l cu 2,33 secunde pe cel precedent.

AUR pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj U23, la 4 vâsle feminin

După 500 de metri, barca României era a doua, în urma polonezelor. La jumătatea distanței, după 1.000 de metri, era la egalitate cu barca Poloniei, 03:06.54. Pe următorii 500 de metri, fetele noastre au început să se distanțeze, reușind un ultim sfert în care au creat avans considerabil față de celelalte echipaje.

Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău, Patricia Cireș - aur la Campionatele Mondiale de tineret (U23) la 4 vâsle

+3 FOTO

Podiumul a fost completat de echipajul Marii Britanii, cu un timp de 06:19.36.

România și-a apărat titlul în această probă, cucerit în 2023 pe pista de la Plovdiv (Bulgaria). Din echipajul de atunci au rămas la St. Catharines Emanuela Ciotău (19 ani) și Patricia Cireș (22), celelalte componente fiind Alexandra Ungureanu și Cristina Drugă. La ediția din 2022, de la Varese, barca tricoloră a cucerit medalia de argint în distribuția care s-a repetat la Plovdiv.

Două campioane au concurat și la Jocurile Olimpice de la Paris

Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău, Patricia Cireș - aur la Campionatele Mondiale de tineret (U23) la 4 vâsle
Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău, Patricia Cireș - aur la Campionatele Mondiale de tineret (U23) la 4 vâsle
Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău, Patricia Cireș - aur la Campionatele Mondiale de tineret (U23) la 4 vâsle
Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău, Patricia Cireș - aur la Campionatele Mondiale de tineret (U23) la 4 vâsle
Mariana Dumitru, Manuela Lungu, Emanuela Ciotău, Patricia Cireș - aur la Campionatele Mondiale de tineret (U23) la 4 vâsle
+3 FOTO

Ciotău și Cireș au făcut parte și din barca de 4 vâsle a României care a participat recent la Jocurile Olimpice de la Paris, împreună cu Ioana Moroșan și Alexandra Ungureanu. După ce au concurat în recalificări, încheind pe locul al 4-lea, au câștigat finala B și astfel au finalizat concursul olimpic în poziția a șaptea.

Tot la Campionatele Mondiale U23 (tineret) de la St. Catharines, Andrei Mândrilă și Claudiu Neamțu au trecut linia de sosire în finala de dublu rame pe poziția a patra, la numai 32 de sutimi de podium. Cei doi cuceriseră medalia de bronz la ediția din 2022 a competiției, cea de la Varese, impunându-se în fața bărcii Greciei cu 12 sutimi.

Programul din 23 august al românilor la Campionatele Mondiale

  • Seniori
  • schif simplu cat. ușoară » Ionela Cozmiuc » semifinale
  • Juniori (U19)
  • 4 rame (f) » recalificare
  • 4 vâsle (m) » recalificare
  • Tineret (U23)
  • dublu vâsle (f) » Andrada Moroșanu, Iulia Bălăucă » finală
  • 4 rame (m) » finală
  • 8 plus 1 rame (f) » finală
  • 8 plus 1 rame (m) » finală

(P) Petrom este sponsor principal al Federației Române de Canotaj și susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”.

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină un străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (1)
Trecatori
Trecatori  •  23 August 2024, 17:25

Felicitări! Faza tare e ca cu acest timp erau campioane Olimpice,sigur ca poate condițiile difera,dar asta e timpul Oricum dătător de speranțe pt Los Angeles 2028 Sa fim iar pe locul 1 cât mai aproape de nr de medalii de la Los Angeles 1984 la canotaj ma refer desigur La total cred ca o sa fie un pic mai greu sa fim pe locul 2 !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează