Articol de Maria Andrieş - Publicat miercuri, 07 octombrie 2015 00:00
Beatrice Romanescu, director de marketing al FR de Tenis de Masă, crede că medaliile de la Europenele din Rusia nu sînt rodul întîmplării.
"După finala de la simplu, am mîncat la Burger King, mă credeţi? Aşa am sărbătorit, noaptea, tîrziu, după patru ore la sală. Nu era deschis în altă parte. Apoi am plecat la aeroport, aveam avion la trei dimineaţa". Spusă de cei care au trăit-o, povestea aurului şi a celor două medalii de argint din Rusia e mai mult despre muncă şi mai puţin despre strălucire.
Fostă jucătoare, acum director de marketing la FR de Tenis de Masă, Beatrice Romanescu se miră că din afară lucrurile se văd altfel. "Performanţele nu vin de la sine, să ştiţi! Noi sîntem o mînă de oameni, ne străduim, facem cît putem. La Ekaterinburg, soţul meu, preşedintele federaţiei, a fost şi fotoreporter. A transmis poze din timpul concursului, să apară în presă".
- Cum s-a văzut Europeanul de pe banca României?
- A fost foarte bine organizat, cu o țară gazdă, Rusia, care nu a ezitat să arunce în joc însemnate resurse financiare și nu numai. Mai mulți spectatori ca de obicei la tenis de masă, multă presă sportivă și o atmosferă extrem de caldă.
- Pentru sufletul românesc cum a fost?
- Am avut parte de o confirmare a talentului, ambiției și perseverenței sportivilor noștri, și aici mă refer în special la fete, care au reușit o performanță remarcabilă jucînd trei finale, din tot atîtea probe: echipe, dublu fete și simplu.
- Cum au rezistat fetele?
- Excelent, aş spune. Şi n-a fost doar efortul fizic! Elizabeta Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs, în special, dar și colegele lor Adina Diaconu și Cristina Hirici, a trebuit să suporte și presiunea psihică pe durata întregii probe pe echipe, fiecare meci, de la cele din grupă pînă la finală, fiind extrem de disputat.
- Ce nu s-a văzut de acasă?
- Răceala care i-a dat tîrcoale Elizei pe tot parcursul campionatului, durerile pe care le-a avut Daniela la spate, lacrimile fetelor de după finala pe echipe, mîncatul pe fugă între meciuri și emoțiile noastre, ale tuturor celor aflați la Ekaterinburg.
- Vă aşteptaţi la mai mult, la mai puţin de la acest CE?
- În proba de dublu fete, Elizabeta Samara și unguroaica Georgina Pota au cîștigat medalia de argint, fiind un dublu în această formulă pentru prima dată la CE, ca urmare a indisponibilității Danielei Dodean, care de 5 luni a devenit mămică. Proba de simplu a venit ca o urmare firească a performanțelor Elizei din ultimii ani, dar niciodata parcă nu am văzut-o pe Samara atît de motivată și ambițioasă, atît de constantă pe durata întregii probe. Ultimele două seturi din finala cîștigată cu 4-3 împotriva olandezo-chinezoaicei Li Jie pot fi considerate școală de tenis de masă, pot fi predate tinerilor sportivi din sălile de antrenament ca mostră de joc care a atins perfecțiunea.
"Nu naturalizăm chinezi"
- În opinia dvs, cum se explică faptul că românii au talent la tenis de masă?
- Românii sînt nativ talentați la tenis de masă și nu numai, la sport, în general. Nu sîntem o nație de leneși. Talentului nativ i se adaugă o disponibilitate pentru muncă mult mai mare decît cea a copiilor din vestul Europei. Antrenorii români sînt foarte pricepuți și pe lîngă faptul că știu să descopere talentele în școli, știu să-i și instruiască pe copii în sălile de antrenament și să-i îndrume către performanță.
- Ce strategii aveţi, ca Federaţie, pe termen lung?
- Asta-i sigur, nu avem ca obiectiv naturalizarea sportivilor chinezi. E mai benefic pentru sportul nostru să ne creștem propriile generații de jucători care să reprezinte România în marile competiții internaționale.
- Tenisul de cîmp e cunoscut ca un sport scump. Cît costă o carieră în tenis de masă?
- O carieră în sport, în general, nu se cumpără. Ea se muncește în sală, în viața de zi cu zi, costă angoase, dezamăgiri, lacrimi, dureri, momente de cumpănă, dar și bucurii, succese, medalii neprețuite, imn, fericire, chiar dacă de moment, renta viageră, recunoaștere și cîte și mai cîte. O paletă de tenis de masă costă între 100 şi 500 euro, o masă între 400 şi 1800 euro, o minge 1-1,8 euro. La acestea se adaugă mii și mii de ore de antrenament completate de turnee, cantonamente, indemnizații și multe altele. Costă mult sau puțin să faci dintr-un copil talentat un sportiv de înaltă performanţă. Mult dacă te compari cu nivelul veniturilor medii din România, puțin, poate, în comparație cu sumele vehiculate în alte sporturi.
- Cîți jucători profesioniști sînt legitimați la FRTM? Și cîte cluburi?
- Cluburi afiliate la FRTM sînt 109. Iar jucători legitimaţi – 1172, în total, din care 303 – seniori, 540 – tineret, juniori, cadeţi, 329 – copii. Anual, înscriem aproximativ 50-70 de jucători pe an. Pe lîngă jucătorii legitimați la federație, există o comunitate foarte largă a jucătorilor amatori.
"Profesioniştii cîştigă între 2.000 şi 6.000 euro pe lună"
- Fetele din echipa României activează și la cluburi în străinătate. Cîți bani cîștigă un jucător profesionist în acest sport?
- Da, aproape toți sportivii care fac parte din loturile naționale de seniori și nu numai activează la cluburi în străinătate. Este un fenomen firesc, în țară cluburile nu au puterea financiară să plătească sportivii la vîrsta senioratului. Globalizarea, sau mai bine zis europenizarea, a cuprins și sportul nostru. Doar că aici intervine o altă strategie a federației noastre, aceea de a nu permite sportivilor să plece din țară pînă la 18 ani la cluburi în străinătate. Considerăm că formarea unui tînăr din punctul de vedere al studiilor este minim obligatorie pînă la această vîrstă. Pe de altă parte, cluburile și federația investesc sume importante de bani în pregătirea acestor sportivi. Salariile cîștigate de jucători diferă în funcție de valoarea jucătorului, pentru jucătorii de lot, în general, pot fi cuprinse între 2.000 şi 6.000 euro pe lună plus primele de joc. Pot fi şi salarii mai mari, dar puține.
- Ce buget are FRTM pe 2015 ?
- 2.130.000 de lei primim de la MTS şi 360.000 de lei din venituri proprii.
- Cum vă descurcaţi în materie de sponsorizări?
- Reușim să atragem sponsori, chiar dacă este foarte greu. Într-o lume crizată de goana după profit, este din ce în ce mai greu să convingi companiile care chiar au potențial, să devină parteneri. Asta poate și pentru că ne aflăm într-un cerc închis, media popularizează doar fotbalul, și acela nu neapărat ca sport în sine. Trebuie să recunoaștem că presa are această putere de a crea imagine, notorietate, iar sportivii noștri, fără imagine, nu pot exista! Imaginea trebuie să fie constantă, nu doar atunci cînd există un rezultat fabulos. Nerăbdarea noastră în ceea ce privește reprezentarea la nivel superlativ nu este constructivă.
Aveți unul dintre cele mai longevive parteneriate, cum l-ați menținut?
- Parteneriatul cu ROMSTAL este un parteneriat pentru performanță. Compania ROMSTAL a înțeles și a empatizat cu eforturile noastre permanente de a obține performanță la toate nivelurile și de a construi împreună o imagine care să însemne ceva în sportul românesc.ROMSTAL este compania a cărei imagine se alătură deja federației de tenis de masă, performanța, onestitatea, transparența și buna intenție stînd de fiecare dată la baza acestei colaborări pe termen lung.
"Îi ducem în Asia, să se antreneze cu cei mai buni"
I-aţi trimis pe juniori în cantonament în China. Cu ce scop?
- În China a fost un cantonament de pregatire la inițiativa FRTM și la răspunsul pozitiv al Federației Chineze de Tenis de Masă. Au făcut deplasarea cei mai buni cadeți și juniori împreună cu antrenorii lor. Aceștia sunt: Mihaela Plăeașu, Andreea Clapa, Diana Lupu, Andreea Dragoman, Tania Plăian, Alexandru Manole, Cristian Pletea, Rares Șipoș și antrenorii lor, Petre Arnăutu, Marian Filipaș si Mădălin Ionașcu. Astfel de acţiuni fac parte din strategia de pregătire a sportivilor noștri în China, Coreea și Japonia. În felul acesta, le putem asigura parteneri cît mai buni de antrenament și diversificare.
- În afara cantonamentelor în Asia, ce mai cuprinde pregătirea?
- De ani buni, tuturor celor care au cîștigat medalii la CE recent încheiate, și nu numai lor, le-am asigurat, ca federaţie, tot ce au solicitat. Şi tot ce au solicitat antrenorii de lot, prin programele de pregătire și deplasările în străinătate la turnee.
- Ce premii în bani aduce un titlu european la tenis de masă?
- Titlul european este recompensat cu 18.500 lei conform HG888/2013, dublat prin Ordin de Prim-ministru 37.000 lei. Pentru locul II pe echipe - 11.000 lei, dublat prin Ordin de Prim-ministru la 22.000 lei. Iar pentru locul II la dublu fete – 5500 lei, pentru că este probă neolimpică. La acestea se adaugă premiile pe care sponsorul ROMSTAL le va oferi medaliaților. E important şi mă bucur că medaliile noastre au declanșat un ecou pozitiv.
"Am avut un an de excepţie"
- V-aţi îndeplinit obiectivele?
- Am avut un an de excepție la campionatele europene, la toate nivelurile. La CE de juniori si cadeți de la Bratislava, România a obținut locul 1 pe națiuni, cu un total de 14 medalii, dintre care 5 de aur, 2 de argint şi 7 de bronz. La acestea se adauga cele 3 medalii, 1 de aur și 2 de argint, la CE de seniori de la Ekaterinburg. Eșecul nostru de anul acesta s-a numit Baku, Jocurile Europene, dar ne-am revanșat.
- Care sînt sportivii anului, în tenis de masă?
- Cristian Pletea, Adina Diaconu, Elizabeta Samara sînt numele sportivilor noștri medaliați cu aur în proba de simplu în 2015. Lor li se adaugă ceilalți care au luat aur, argint sau bronz în diferite alte probe. Lîngă ei este o echipă valoroasă de antrenori: Petre Arnăutu, Stelică Hașoti, Mădălin Ionașcu, Marian Filipaș și secunzii lor, coordonați de antrenorul federal Viorel Filimon. Vreau să transmit un gînd bun tuturor celor care ne-au fost și ne sînt alături, celor care cred și trăiesc fiecare moment de victorie și nu numai, în tenis de masă, spunîndu-le că e nevoie de un vis, o dorință și o chemare pentru a deveni campioni.
"Elizabeta, Bernadette și Daniela au fost o echipă în adevăratul sens al cuvîntului." Beatrice Romanescu
"Medalia de argint la echipe ne ambiționează însă să luptăm pentru aur, cu o echipă în întregime românească" Beatrice Romanescu
"La fiecare categorie de vîrstă, tenisul de masă românesc este la cel mai înalt nivel: aur european la cadeți, aur european la juniori, aur european la seniori" Beatrice Romanescu
3 medaliia obţinut România la CE de la Ekaterinburg (aur la simplu feminin, argint pe echipe şi argint la dublu feminin)