SPORTURI  »  ALTELE  »  POLO/CRIZA MONDIALĂ AFECTEAZĂ CAMPIOANA

Campioana CSM Leonardo Oradea a rămas fără sponsorul principal

Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2009 00:00

Campioanei României la polo, CSM Leonardo Oradea, a pierdut principalul sponsor, firma Leonardo, care s-a retras din cauza crizei financiare, a anunţat, miercuri, preşedintele grupării bihorene, Ion Bungău.

"Firma Leonardo s-a retras de la echipa de polo. Tocmai campioana noastră şi sportul care ne reprezintă ca judeţ a rămas fără sponsor. E o lovitură puternică pentru că aportul firmei era foarte important. Fără bani va fi foarte greu. Acest an va fi ca o sită care îi va cerne pe acei oameni care iubesc cu adevărat sportul, deoarece până acum au fost mulţi oameni alături de sport doar cu numele. Sperăm totuşi să ne îndeplinim obiectivele din acest an", a precizat Bungău în cadrul unei conferinţe de presă.

Oficialul lui CSM Oradea susţine că firma şi-a retras sprijinul financiar din cauza crizei cu care se confruntă, însă speră că această despărţire nu îi va afecta pe sportivi. "După cum ne-am străduit şi am rezistat patru luni fără sponsor, pentru că firma nu a putut face plăţile, ne vom descurca cumva şi de acum încolo fără să afectăm echipa", a declarat preşedintele clubului orădean.

O posibilă soluţie pentru atragerea sponsorilor la echipă ar putea fi, în opinia preşedintelului clubului, un departament de marketing, care să se ocupe de imaginea CSM-ului. "Primăria mi-a promis că are şi ea nişte specialişti care să lucreze, dar eu sper să-mi aduc oameni care să lucreze doar pentru CSM. E nevoie de un marketing elaborat pe fiecare secţie în parte, deoarece e important să aducem bani", a conchis Ionel Bungău.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Liga Campionilor
Ținuta lui Kate Scott, motiv de glume în cel mai vizionat show despre Liga Campionilor: „Uite, e satin!”
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Europa League
Cum sunt văzute FCSB și România prin ochii unui experimentat jurnalist croat: „Cei mai mulți doar asta își amintesc”
Lindsey Vonn a intrat în trendul „2016” și a „rupt” internetul cu imaginile postate: „Ședința noastră cu body paint”
Altele

„Love my girls” » A furat toate privirile la petrecerea de logodnă a lui Radu Drăgușin, la Athenee Palace
Stranieri

Aplicație populară în România, oprită de BNR
Profit.ro
Aplicație populară în România, oprită de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”

Comentarii (1)
 •  29 Martie 2009, 13:25

mancami-ai p**a bungau de mancinos ce esti!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează