Articol de Sergiu Alexandru - Publicat duminica, 16 mai 2021 08:17 / Actualizat luni, 17 mai 2021 21:44
Brazilianul Charles Oliveira (31 de ani) este noul campion absolut la categoria ușoară după ce l-a învins pe americanul Michael Chandler (35 de ani), în gala UFC 262.
În fața a 17.000 de fani, prezenți în sala Houston Toyota Center (Houston, Texas), Charles Oliveira și Michael Chandler s-au luptat pentru titlul de campion la categoria ușoară, rămas vacant după retragerea rusului Khabib Nurmagomedov.
VIDEO Charles Oliveira l-a făcut KO pe Michael Chandler
28 fights later. Charles Oliveira can call himself CHAMPION. 🏆
— UFC Europe (@UFCEurope) May 16, 2021
What an inspirational tale from 🇧🇷 @CharlesDoBronxs! #UFC262 pic.twitter.com/TLe2HQaNfP
Meciul dintre Oliveira (locul 2 în clasamentul categoriei) și Chandler (4) s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, iar cei doi luptători le-au oferit fanilor o luptă spectaculoasă.
La 40 de secunde după startul primei runde, Oliveira a dus lupta la podea și l-a pus în dificultate pe Chandler. Cu două minute înainte de final, americanul a reușit să se ridice și s-a năpustit asupra brazilianului, care a rezistat cu greu până la gong.
Oliveira și-a revenit și a început agresiv a doua rundă. După un croșeu violent, Oliveira l-a trimis la podea pe Chandler. Americanul s-a ridicat rapid, dar nu a mai putut bloca atacurile lui Oliveira. Chandler a fost pus din nou la pământ după ce a încasat un genunchi și un croșeu. Oliveira a început o serie de lovituri agresive, oprită de intervenția arbitrului care a pus capăt meciului.
- FOTO: Reuters
Astfel, după 40 de lupte în UFC (31 de victorii, 8 înfrângeri și o luptă nedecisă), Charles Oliveira este noul campion la categoria ușoară din UFC, al 11-lea din istoria diviziei.
„Meritam această victorie. Voiam să arăt că sunt cel mai bun la această categorie! Vreau să arăt tuturor că sunt leul leilor”, a spus Oliveira după meci, care a făcut senzație printre fani cu bucuria sa.