Articol de Justin Gafiuc - Publicat marti, 30 iunie 2020 10:58 / Actualizat marti, 30 iunie 2020 20:54
Un component al lotului național de haltere a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
UPDATE, ORA 21:00:
Sursele GSP susțin că lotul național de haltere „a părăsit în grabă Hotel Sport, inclusiv colegul de cameră a celui depistat cu Covid-19. Conducerea nu a trimis lista cu persoanele care au avut contact ori posibil contact cu sportivul depistat cu Covid-19”
UPDATE, ORA 15:30:
Directorul hotelului „Sport", Ștefan Rohneanu, crede că nu este niciun pericol de extindere a virusului: „Am luat din timp măsuri de siguranță, cu triaj și echipamente de protecție pentru personal. Lotul de haltere a fost cazat pe un etaj separat, nu au intrat în contact cu alte loturi cazate la noi, cum e cazul celor de la gimnastică. Nici închiderea hotelului nu cred că se impune, fiindcă e un caz izolat, în legătură cu care s-au adoptat imediat toate măsurile necesare".
UPDATE, ORA 14:00:
Cazul de COVID-19 de la lotul de haltere a fost confirmat și de DSP București, prin vocea directoarei Oana Nicolescu:
„Nu cunosc detalii de identitate, dar există într-adevăr un pacient cu coronavirus la hotelul Sport. S-a declanșat deja ancheta epidemiologică. Până mâine dimineață vom avea și rezultatele ei. Persoana testată pozitiv va fi transferată la spitalul Matei Balș. Nu se pune deocamdată problema să fie închis hotelul".
Sursele GSP arată că sportivul în cauză este asimptomatic, iar el a stat în cameră cu un alt halterofil. „E considerat contact direct. Dacă e asimptomatic, intră la izolare 14 zile. Dacă are simptome, e testat și transportat, de asemenea la spital, dacă iese pozitiv", a completat Nicolescu.
Angajații de la hotel „Sport" sunt însă în panică, pentru că lotul de haltere a luat masa la comun, sportivii s-au plimbat nestingheriți prin complex. „Directorul Ștefan Rohneanu a ordonat să nu se sufle un cuvânt despre ce se petrece în hotel", spun surse GSP.
Rohneanu n-a răspuns la apeluri și mesaje pentru a oferi un punct de vedere. De asemenea, „angajații nu poartă măști și mănuși, reguli de protecție zero", indică sursele GSP.
Continuă și cazările, singura măsură de prevedere impusă fiind aceea ca persoanele care vor să stea în hotel să fi făcut testul COVID-19 cu maximum 48 de ore înaintea venirii.
Știrea inițială:
Lotul României de haltere se află cantonat la Hotelul Sport din complexul Lia Manoliu, iar unul dintre componenți are COVID-19.
Informația a fost confirmată pentru GSP.ro de Alex Pădure, secretarul general al Federației Române de Haltere. „Am anunțat deja toate autoritățile. Lotul este deocamdată izolat și așteptăm să se deruleze procedurile, în fucție de ce vor decide autoritățile”, a declarat Alex Pădure.
Al 5-lea caz de coronavirus din sportul românesc
Până acum, în sportul românesc au fost confirmate patru cazuri de coroanvirus: magazinerul de la Dinamo, medicul de la FC Botoșani și jucătorii Andrei Marc și Ionuț Biceanu, de la Chiajna.