Articol de Marius Mărgărit - Publicat marti, 24 septembrie 2024 17:58 / Actualizat marti, 24 septembrie 2024 20:02
Așa cum GSP.ro a anunțat din week-end, deputatul PSD Daniel Ghiță, fost campion de K1, a depus azi la Senat propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.
Informația a apărut deja și pe site-ul Senatului, demersul primind și număr de înregistrare, B480/2024, cu propunerea de a intra în dezbatere în regim de urgență. Iar modificările legislative vizează, printre altele, scoaterea COSR din Legea Sportului și obligativitatea ca federațiile să respecte Recursul în interesul legii și să excludă din rândul membrilor afiliați cluburile de drept public.
„Suntem încă pe sistemul URSS”
Daniel Ghiță a făcut anunțul și pe pagina sa de Facebook, unde a postat mesajul: „Am depus, împreună cu #PopescuStefan, proiectul de lege privind legea sportului. Toate federațiile din România trebuie să intre în legalitate! Unica țară din Europa care suntem pe sistemul URSS. Un miliard de euro pentru sport, dar banii nu ajung la sportivii României!".
Președinte al FR Pescuit Sportiv, Ștefan Popescu este cel care, alături de fostul luptător, a început un adevărat război public cu COSR, ANS și federațiile sportive. Cei doi acuză cu argumente juridice "sistemul corupt și în afara legii" și modul în care funcționează și este finanțat sportul românesc în ultimele 3 decenii.
Senatul are, conform Constituției, 45 de zile pentru a vota proiectul legislativ
Popescu a precizat pentru GSP.ro că „acest proiect dorește să aducă corecturi Legii 69/2000. Tocmai pentru a fi pusă în acord cu Recursul în interesul legii prin decizia 19 din 2023, în vederea respectării Cartei Albe a sportului, elaborată de Uniunea Europeană. Și pentru a destructura sistemul corupt din ANS; care a deturnat sume imense din banii alocați sportului de performanță, în condițiile în care rapoartele Curții de Conturi, rezultate în urma controalelor, menționau explicit că sportul de performanță este un atribut exclusiv al federațiilor sportive naționale, nu a ANS. Din punctul meu de vedere, cine va vota împotriva acestui proiect de lege motivat în drept nu vrea să dispară acest sistem incompetent și corupt".
Conform articolului 75,2 din Constituție, Senatul are 45 de zile de la înregistrarea proiectului de lege să voteze asupra lui. Dacă nu, se consideră acceptare tacită și respectiva inițiativă legislativă merge mai departe, la Camera Deputaților, care este organism decizional.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor