Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat joi, 06 aprilie 2023 18:34 / Actualizat joi, 06 aprilie 2023 20:12
Camelia Potec (41 de ani), campioană olimpică în 2004 la Atena, acum președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a vorbit deschis la „Prietenii lui Ovidiu” despre carieră, sacrificii, momente de bucurie, tristețe și dezamăgiri
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare săptămână, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Camelia, tu cum ai ajuns la înot? Te-au aruncat în Dunăre?
- Ha, ha, ha! Aici e o poveste frumoasă, dar și tristă, pentru că tatăl meu m-a învăț să înot în Dunăre la vârsta de 4 ani. Din păcate, l-am pierdut pe tata acum doi ani, când eram la Tokyo, șocant și foarte rapid. Povestea mea continuă pentru că încă sunt pasionată de apă, încă îmi place acest sport, dar suferința....
- Adică n-ai mai înotat deloc?
- De când a murit tata, nu. Înotul mă relaxa foarte tare și-mi oferea momente fericite, acum încerc să stau un pic departe pentru că îmi provoacă mai multă tristețe decât fericire. Starea de bine nu acoperă starea sufletească de după pierderea tatălui meu. L-am avut ca idol, l-am avut ca sprijin major în viața mea, din punct de vedere psihic.
- Tu ai o fetiță, o dai la înot?
- Îi place înotul și are și calități, dar tot pentru spate. Îl admiră foarte mult pe David, îl recunoaște imediat după voce, dar e rușinoasă și nu vrea încă să-l întâlnească. Când îl vede se rușinează și-mi spune mereu că nu e momentul. Dar iubește acest sport!
- Ai înotat până la 30 de ani. Vorbim de o tinerețe pierdută?
- Un sportiv când își alege să facă sportul de performanță trebuie să aibă pasiune, ca să nu simtă că există lipsuri în viața lui. Înotul pentru mine a fost o pasiune și m-am luptat foarte mult să-l practic. Părinții îmi spuneau că școala era mult mai importantă, dar am negociat la sânge pentru a le face pe amândouă la nivel mare! Eu zic că le-am demonstrat că se poate face acest lucru și asta îi îndemn pe toți cei care iubesc sportul, să nu lase școala deoparte.
Camelia Potec: „Până la 18 ani n-am știut câți bani am în cont”
- Una fără cealaltă nu se poate.
- Nu poți să fii cel mai bun în lume și să gândești în momentele critice de la competiții dacă n-ai partea de inteligență și de progres.
- Dacă nu ai fi continuat în administrație, ai fi trăit decent din înot?
- Eu am reușit să câștig, dar nu m-am gândit niciodată la partea asta. Chiar sunt sinceră, nu mi-a lipsit nimic. Tata a fost marinar, mama a lucrat la Șantierul Naval. Dacă plecai pe navă în străinătate aveai mai multe posibilități. Eu la 18 ani am avut niște oameni apropiați, cu ghilimelele de rigoare, care mi-au spus că părinții îmi mănâncă toți banii.
- Dar câți bani aveai în cont?
- Nu știu! La 18 ani tata mi-a spus că pot să-mi cumpăr apartament în București și mașină. Mi-a spus suma, dar nu mai știu. Mașina a fost de zece mii de dolari, iar apartamentul vreo 15.000 de dolari. Vorbim de banii din anul 2000.
- Cea mai mare satisfacție a fost la Atena. Cel mai mare regret care e?
- Accidentarea din 2003, când am stat trei luni pe uscat. Mi-au cedat tendoanele la umăr. Am stat luni bune la Băile Felix, am pierdut Mondialele din 2003. Apoi perioada costumelor de neopren, care nu m-au avantajat deloc pentru că eram slăbuță. N-am câștigat niciun titlu mondial și nici n-am bătut vreun record mondial, deși eram foarte aproape... Costumele nu m-au avantajat și m-au bătut alte sportive.
CITEȘTE ȘI:
)
)
)
)
)
)
)
