Articol de Cristian Geambașu - Publicat vineri, 14 octombrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 14 octombrie 2011 01:39
Probabil că rîndurile de faţă ar trebui să poarte o atenţionare tip CNA. Aceste articole sînt interzise copiilor... Totuşi, copiilor sub ce vîrstă? 12 ani? 16, 18? Poate şi copiilor sub 80 de ani, tuturor celor care refuză să-şi piardă inocenţa odată cu înaintarea în vîrstă.
Oamenilor care cred că personajele poveştilor sînt aievea, suporteri fascinaţi de eroii marilor arene. Dar, se ştie, veştile proaste nu vin niciodată singure şi sînt răspîndite în lume de acele fiinţe detestabile numite ziarişti. Să recapitulăm. Nu ne-a adus barza pe lume, nu există Moş Crăciun şi nu este posibilă marea performanţă sportivă fără stimulente de efort.
Stimulente de efort sau doping? Măcar de la un punct încolo este totuna. Veţi descoperi că multe din stimulentele de efort nu sînt altceva decît generaţii noi de medicamente care nu au apucat să intre pe lista neagră. Amfetamine, anabolizante, efedrine, diuretice. EPO, Stanozolol, Clenbuterol. Methylhexamine, Tetrahydogestrinone. Hormoni de creştere, sînge centrifugat, cu conţinut îmbuntăţit de hemoglobină. Şi drăguţa noastră de sibutramină, pentru slăbit. Şi cîte şi mai cîte. Miros halucinant de farmacie, sportivi celebri care s-au tratat cu substanţe folosite pentru creşterea rapidă a curcanilor şi a porcilor. Oameni care au luat aceleaşi medicamente administrate cailor de curse.
Veţi întreba: Şi atunci ce rămîne? Ce este adevărat în toată povestea asta, de ce mai suferim şi de ce ne mai înflăcărăm pentru ei? Citiţi şi încercaţi să nu vă enervaţi prea tare. Păstraţi-vă inocenţa şi speraţi că într-o bună zi singurul stimulent va fi uleiul de măsline, ca în Grecia antică. Dar parcă poţi şti ce unelteau şi pe atunci zeii din Olimp?
NICOLAE MĂRĂŞESCU
S-a născut pe 12 noiembrie 1937 la Bucureşti. A practicat atletismul de performanţă, fiind legitimat la Steaua între 1962-1966. Are în palmares şi un titlu de campion naţional, la ştafeta de 4x100 metri (1965). A absolvit Institutul de Cultură Fizică şi Sport în 1966, iar în calitate de antrenor i-a pregătit, printre alţii, pe Natalia Andrei, Fiţa Lovin, Doina Melinte, Cristieana Cojocaru, Sorin Matei şi Petru Drăgoescu. A activat 43 de ani ca antrenor, iar prin sportivii pregătiţi de el a cîştigat cele mai multe medalii la principalele competiţii internaţionale: 27. A îndeplinit funcţia de secretar de stat la MTS şi este membru al COSR.
Nicolae Mărăşescu fără menajamente despre flagelul dopingului în sport
Se trezeşte la 6 dimineaţa pentru că aşa a făcut toată viaţa. Cînd ajunge la biroul de la etajul al doilea al Federaţiei de Atletism are deja ziarele citite. Afişează o eleganţă simplă şi degajată, de om umblat. Vorbeşte direct, fără volte care să te ameţească. Ştie tot ce se petrece acum şi ţine minte ce se întîmpla în sportul din urmă cu decenii. Multe şi întunecate. O discuţie cu Nicolae Mărăşescu despre doping şi stimulente de efort seamănă cu călătoria într-o arhivă secretă. Ghidul ştie multe şi îţi dezvăluie destule. Dar nu chiar tot.
- Ce se mai întîmplă, domnule Mărăşescu, prin atletismul mondial?
- Sînt foarte îngrijorat.
- De ce?
- La recent încheiatele Campionate Mondiale, cele de la Daegu, din Coreea de Sud, nu a fost nimeni depistat pozitiv.
- Asta e formidabil!
- Nu e deloc, tocmai asta îmi dă de gîndit.
- De ce?
- Pentru că înseamnă că nimeni nu mai foloseşte substanţele interzise de Agenţia Internaţională Antidoping.
- Şi e foarte bine.
- Asta poate însemna, de fapt, că mulţi apelează la medicamente care nu au intrat pe listă. Laboratoarele farmaceutice sînt cu un pas înaintea laboratoarelor antidoping.
- Totuşi controalele sînt mai riguroase acum.
- Deja se experimentează şi se pregătesc pentru Olimpiada de la Londra substanţe care întîrzie apariţia oboselii. Mă rog, aşa se vorbeşte.
- Foarte interesant...
- Şi substanţe care întîrzie apariţia durerii, pentru sporturile de contact. Şi, extrem de important, substanţele care neutralizează prezenţa în organism a celor amintite. Nu efectul, ci doar prezenţa lor, aşa că la control ieşi negativ. Aşa se vorbeşte.
- Aha, se vorbeşte. Cine cîştigă din asta?
- Marile laboratoare farmaceutice, marile companii care îşi vînd produsele. Pînă ajung să intre pe lista neagră, medicamentele se vînd fără oprelişti în farmacii. Deja bătălia nu prea mai are conotaţii politice, ci mai mult economice, financiare.
Curat ca lacrima, dar dopat
- Cam de cînd este atestat istoric dopingul, domnule Mărăşescu?
- Taică-meu a fost general de aviaţie, era pilot în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A văzut că nemţilor care plecau în misiune cu escadornele lor li se dădeau nişte tablete. Pervitină şi benzidrină. Îi ţineau treji, concentraţi.
- Astea ce medicamente erau?
- Amfetamine, pe care germanii le-au folosit şi pentru echipa olimpică din '36, la Berlin. Nu-i vorbă, că şi americanii le foloseau. Parcă ştia cineva că luase Jesse Owens amfetamine cînd el îl sfida pe Hitler?
- Mai departe?
- Au apărut anabolizantele, folosite mai întîi la creşterea forţată a animalelor domestice, în zootehnie. Parry O'Brien, dublu campion olimpic la aruncarea greutăţii, a mărturisit în memorii că lua anabolizante. Uneori şi zilnic.
- Cînd au fost interzise?
- De-abia în '72, la Munchen s-a stabilit că anabolizantele sînt interzise. Dar nu exista metodă pentru a fi depistate. Te avertizau, «Mărăşescu, să nu care cumva să foloseşti anabolizante!», tu răspundeai, «Nu, cum să folosesc!». Şi gata.
- Cînd au ajuns laboratoarele doping să preleveze anabolizantele?
- Din '76 încolo, de la Montreal. Dar după '76 încolo, Comisia Internaţională Antidoping a obţinut o victorie importantă. Controalele în perioadele din afara concursurilor, nu doar în timpul competiţiilor.
- De ce era aşa importantă măsura aceasta?
- Pentru că la concurs ştii de ce te ia, îţi face analize, dar te găseşte curat ca lacrima, n-ai nici o treabă, s-au şters urmele din sînge, deşi tu te-ai folosit de ele la antrenamente, cînd este cel mai greu.
Moscova şi Los Angeles, paradisul dopaţilor
- Cînd a fost cel mai rău din punctul de vedere al dopingului la Olimpiadele din era modernă?
- Probabil că la Moscova în 1980, cînd au boicotat americanii, şi la Los Angeles, în '84, cînd au boicotat ruşii cu tot blocul estic, mai puţin România. La Moscova nu a fost declarat nici măcar un caz pozitiv de doping.
- Poate au fost curaţi toţi.
- Aiurea, venea prinţul Alexandre De Merode ( pe vremea aceea preşedintele Comisiei Antidoping) şi întreba: «Probleme, ceva?», venea răspunsul imediat: «Nu, nimic». Şi gata, se termina. N-avem nevoie de scandal, aceasta era formula care închidea orice discuţie. Apoi, la fel au procedat şi americanii 4 ani mai tîrziu.
- Haideţi mai aproape de zilele noastre.
- La Sydney, în 2000, au fost găsiţi pozitivi mai mulţi, printre alţii şi Mihaele Melinte a noastră. Nimeni însă cu hormoni de creştere. Hormonul de creştere era pe lista WADA (World Anti-Doping Agency) şi pe aceea a federaţiilor naţionale de fotbal şi de atletism.
- Dar?
- Asta nu însemna că nu exista dopajul cu hormoni de creştere, ci nu existau metode să-l depisteze. Şi iar îţi zicea: «Mărăşescu, să nu cumva să foloseşti hormoni de creştere!», tu îi răspundeai: «Nu folosesc, Doamne fereşte!», şi gata.
- Ştiţi un foarte mare sportiv care nu a fost dovedit niciodată, deşi era bănuit de toată lumea?
- Carl Lewis. De 7 ori campion olimpic, Usain Bolt mic copil pe lîngă el. Lewis se pregătea în laboratoarele NASA de la Houston înainte de toate competiţiile majore la care participa. Ce însemna pregătirea acolo, nimeni nu a aflat. Nimeni nu a vorbit pînă acum. Poate erau doar nişte aparate care să îi dezvolte muşchii.
- Păi, şi asta ar fi fost în regulă?
- Nu, nici măcar asta.
Barcelona, campioana refacerii
- De ce se accidentează fotbaliştii Barcelonei mai ales la bicepsul femural?
- Ştiu la ce te gîndeşti. Dar să ştii că există o explicaţie medicală foarte precisă. Este muşchiul cel mai solicitat. După acesta urmează gemenii, aductorii şi anteriorii coapsei.
- Bun, dar nu mai e vorba şi de altceva?
- Barcelona este numărul unu în lume. Are o greutate suplimentară la orice meci disputat. Toţi vor să îi bată, aşa că pentru ei orice partidă e ca o finală. Aşa păţeau şi Doina Melinte, şi Gabi Szabo, rusoaicele, chinezoaicele, americancele şi toate africancele voiau să le învingă.
- Insist cu Barcelona...
- Barcelona are şi metode extraordinare de refacere.
- Au şi alţii.
- Da, dar nu la noi. Refacerea are patru componente majore. Neuropsihică, apoi cardiorespiratorie, hepatică şi musculară. La noi dacă se face ultima!
- Care este tendinţa acum în materie de refacere?
- Psihoterapia este ultima găselniţă a sportului mondial. Marii sportivi lucrează cu personal specializat, indiferent dacă au cîştigat sau au pierdut. Ştii ce a declarat pe pistă Usain Bolt după ce a făcut recordul de 8,58 pe suta de metri? Că primul lucru pe care îl face este să meargă la şedinţa cu psihoterapeutul. Înţelegi, cîştigase titlul olimpic, stabilise record mondial şi el se ducea la psiholog!
Metoda noastră: după ureche
- La noi cum e?
- Păi, n-ai văzut, Ilie Stan spune că el este şi psiholog la Steaua. Cum să accepţi o asemenea aberaţie?
- Urmăriţi şi fotbalul înţeleg.
- Ştiu tot ce se întîmplă, dar văd mai mult preşedinţi, acţionari, finanţatori. O să îmi spui că asta vrea publicul. Nu cred. Ştii care este răul cel mai mare pe care îl fac aceste personaje?
- Nu.
- Cea mai mare lovitură pe care o poţi da unui sportiv este să ieşi şi să îl ataci în public, să-l ameninţi că îl dai afară, că îl trimiţi la echipa a doua.
- De ce are Steaua o echipă de accidentaţi?
- Refacerea este ori superficială, ori prost făcută. Ori cei de afară iau ceva ce nu luăm noi. De ce ai lor pot juca la trei zile, iar ai noştri sînt mereu obosiţi?
- Este posibilă performanţa sportivă fără doping?
- Fără stimulente de efort nu se poate nimic.
- Ce sînt stimulentele de efort?
- Toate substanţele care nu sînt pe lista celor interzise.
- Dar care pot oricînd intra pe această listă.
- Da.
- Mulţumesc!
L-am mai întrebat pe interlocutorul meu la ce sport l-ar îndruma pe un părinte să-şi dea copilul. Nu am precizat sport de plăcere, nu de performanţă. A răspuns "înotul" fără să ezite. Şi alergările. Mi-am adus aminte fără să vreau de Caster Semenya, sud-africanca, şi de tot scandalul legat de hermafroditism. Ne-am despărţit întrebîndu-l: Ce este Caster Semenya, femeie sau bărbat? Analiza cromozomială a arătat că este femeie, mi-a spus domnul Mărăşescu. Te pui cu analiza cromozomială?
Anabolizantele, porcii, curcanii, caii. Şi oamenii
"Imediat după război, prin anii '50, Bob Hoffman, un mare antrenor de culturism american, a preluat substanţele anabolizante din zootehnie, unde erau folosite să umfle găinile, porcii, curcanii. Le creşteau masa musculară şi arătau apetisant. S-a gîndit el, «ce-ar fi să le dau culturiştilor?» Şi le-a dat, el a fost primul din lume care s-a gîndit la folosirea anabolizantelor pentru îmbunătăţirea performanţelor sportivilor. Apoi, anabolizantele au fost folosite la caii de curse. Pînă la administrarea lor atleţilor nu mai era decît un pas. A, ştii că nici azi anabolizantele nu sînt interzise în culturism în afara unor concursuri? La orice sală mergi îţi poţi procura liber astfel de medicamente."
Şah-mat-ul lui Samaranch
"Înainte să devină preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Juan Antonio Samaranch era ambasadorul Spaniei la Moscova. A cîştigat alegerile la CIO şi s-a luptat să dea Olimpiada Spaniei. A şi reuşit pentru ediţia din '92, de la Barcelona. Era să fie un mare scandal acolo. Oficiali, antrenori şi medici vorbeau, «s-a descoperit un campion olimpic dopat». Cam toţi bănuiau că este vorba despre britanicul Linford Christie, cîştigătorul sutei. S-ar fi repetat istoria după Seul '88, cînd lui Ben Johnson îi fusese luat titlul şi recordul mondial, tot la sută. Dar nimic nu se întîmpla fără ştirea şi fără acordul lui Samaranch. Totul trecea pe la el, inclusiv analizele laboratorului antidoping. Iar el a făcut atunci mutarea vieţii, a luat hîrtia cu rezultatul testului şi a zis: «Nu am nevoie de un alt scandal mondial!». Linford a rămas campion olimpic, Olimpiada de la Barcelona un succes."
"Ce este dopingul? Simplu. Dopingul este acela care mă ţine pe mine sportiv treaz, concentrat, cu un moral extraordinar"
"Marea performanţă este dată de pregătirea de excepţie, de condiţii de excepţie şi de motivaţie de excepţie"
"Cel mai mare sportiv pe care îl ştiu? Iolanda Balaş. A dus 3 generaţii în spate, are 14 recorduri mondiale. Două titluri olimpice. Şi 143 de victorii consecutive"
"S-au construit săli de sport. Sînt goale, nu au o saltea, o halteră. S-au construit bazine de înot. Sînt închise din lipsă de personal. De unde vrei să apară campionii?"
"Marile laboratoare farmaceutice lucrează înaintea laboratoarelor de control antidoping. Acesta e pericolul"
"Nu se poate face performanţă cu nimic, este imposibil fără stimulente de efort."
346 de substanţe interzise sînt pe lista Agenţiei Mondiale Antidoping
Cazuri celebre de dopaj
1. Dwain Chambers (Marea Britanie) - depistat în 2003 cu testosteron; campion mondial şi european indoor (2009, 2010) la 60 metri;
2. Linford Christie (Marea Britanie) - depistat în 1999 cu nandrolone; campion olimpic (1992), mondial (1993), european (1986, 90, 94) la 100 m;
3. Justin Gatlin (SUA) - depistat în 2006 la testosteron; campion olimpic (2004) şi dublu campion mondial (2005) la 100 şi 200 m;
4. CJ Hunter (SUA) - depistat în 2000 la nandrolon; campion mondial la greutate (1999);
5. Marion Jones (SUA) - a recunoscut în timpul scandalului BALCO că a folosit substanţe interzise; multiplă campioană olimpică şi mondială la 100 şi 200 m; i-au fost retrase cele 3 titluri olimpice şi 2 medalii de bronz cîştigate la JO Sydney, dar şi titlul mondial cucerit în 1999;
6. Ben Johnson (Canada) - depistat în 1988 la stanozol; a cucerit titlul olimpic la JO 1988 la 100 m, dar i-a fost retras ulterior, precum şi recordul mondial realizat la Seul;
7. Carl Lewis (SUA) - de 9 ori campion olimpic (1984-1988) şi de 8 ori campion mondial la 100 m, 200 m, 4x100 m, lungime; Înainte de Olimpiada de la Seul, federaţia americană de atletism l-a depistat de 3 ori pozitiv la efedrină, pseudoefedrină şi la fenilpropanolol, dar l-a declarat nevinovat pe atlet.
Citeşte aici "confesiuni grele ale eternilor suspecţi de serviciu", un articol de Radu Naum
Probabil că rîndurile de faţă ar trebui să poarte o atenţionare tip CNA. Aceste articole sînt interzise copiilor... Totuşi, copiilor sub ce vîrstă? 12 ani? 16, 18? Poate şi copiilor sub 80 de ani, tuturor celor care refuză să-şi piardă inocenţa odată cu înaintarea în vîrstă.
Oamenilor care cred că personajele poveştilor sînt aievea, suporteri fascinaţi de eroii marilor arene. Dar, se ştie, veştile proaste nu vin niciodată singure şi sînt răspîndite în lume de acele fiinţe detestabile numite ziarişti. Să recapitulăm. Nu ne-a adus barza pe lume, nu există Moş Crăciun şi nu este posibilă marea performanţă sportivă fără stimulente de efort.
Stimulente de efort sau doping? Măcar de la un punct încolo este totuna. Veţi descoperi că multe din stimulentele de efort nu sînt altceva decît generaţii noi de medicamente care nu au apucat să intre pe lista neagră. Amfetamine, anabolizante, efedrine, diuretice. EPO, Stanozolol, Clenbuterol. Methylhexamine, Tetrahydogestrinone. Hormoni de creştere, sînge centrifugat, cu conţinut îmbuntăţit de hemoglobină. Şi drăguţa noastră de sibutramină, pentru slăbit. Şi cîte şi mai cîte. Miros halucinant de farmacie, sportivi celebri care s-au tratat cu substanţe folosite pentru creşterea rapidă a curcanilor şi a porcilor. Oameni care au luat aceleaşi medicamente administrate cailor de curse.
Veţi întreba: Şi atunci ce rămîne? Ce este adevărat în toată povestea asta, de ce mai suferim şi de ce ne mai înflăcărăm pentru ei? Citiţi şi încercaţi să nu vă enervaţi prea tare. Păstraţi-vă inocenţa şi speraţi că într-o bună zi singurul stimulent va fi uleiul de măsline, ca în Grecia antică. Dar parcă poţi şti ce unelteau şi pe atunci zeii din Olimp?
NICOLAE MĂRĂŞESCU
S-a născut pe 12 noiembrie 1937 la Bucureşti. A practicat atletismul de performanţă, fiind legitimat la Steaua între 1962-1966. Are în palmares şi un titlu de campion naţional, la ştafeta de 4x100 metri (1965). A absolvit Institutul de Cultură Fizică şi Sport în 1966, iar în calitate de antrenor i-a pregătit, printre alţii, pe Natalia Andrei, Fiţa Lovin, Doina Melinte, Cristieana Cojocaru, Sorin Matei şi Petru Drăgoescu. A activat 43 de ani ca antrenor, iar prin sportivii pregătiţi de el a cîştigat cele mai multe medalii la principalele competiţii internaţionale: 27. A îndeplinit funcţia de secretar de stat la MTS şi este membru al COSR.
Nicolae Mărăşescu fără menajamente despre flagelul dopingului în sport
Se trezeşte la 6 dimineaţa pentru că aşa a făcut toată viaţa. Cînd ajunge la biroul de la etajul al doilea al Federaţiei de Atletism are deja ziarele citite. Afişează o eleganţă simplă şi degajată, de om umblat. Vorbeşte direct, fără volte care să te ameţească. Ştie tot ce se petrece acum şi ţine minte ce se întîmpla în sportul din urmă cu decenii. Multe şi întunecate. O discuţie cu Nicolae Mărăşescu despre doping şi stimulente de efort seamănă cu călătoria într-o arhivă secretă. Ghidul ştie multe şi îţi dezvăluie destule. Dar nu chiar tot.
- Ce se mai întîmplă, domnule Mărăşescu, prin atletismul mondial?
- Sînt foarte îngrijorat.
- De ce?
- La recent încheiatele Campionate Mondiale, cele de la Daegu, din Coreea de Sud, nu a fost nimeni depistat pozitiv.
- Asta e formidabil!
- Nu e deloc, tocmai asta îmi dă de gîndit.
- De ce?
- Pentru că înseamnă că nimeni nu mai foloseşte substanţele interzise de Agenţia Internaţională Antidoping.
- Şi e foarte bine.
- Asta poate însemna, de fapt, că mulţi apelează la medicamente care nu au intrat pe listă. Laboratoarele farmaceutice sînt cu un pas înaintea laboratoarelor antidoping.
- Totuşi controalele sînt mai riguroase acum.
- Deja se experimentează şi se pregătesc pentru Olimpiada de la Londra substanţe care întîrzie apariţia oboselii. Mă rog, aşa se vorbeşte.
- Foarte interesant...
- Şi substanţe care întîrzie apariţia durerii, pentru sporturile de contact. Şi, extrem de important, substanţele care neutralizează prezenţa în organism a celor amintite. Nu efectul, ci doar prezenţa lor, aşa că la control ieşi negativ. Aşa se vorbeşte.
- Aha, se vorbeşte. Cine cîştigă din asta?
- Marile laboratoare farmaceutice, marile companii care îşi vînd produsele. Pînă ajung să intre pe lista neagră, medicamentele se vînd fără oprelişti în farmacii. Deja bătălia nu prea mai are conotaţii politice, ci mai mult economice, financiare.
Curat ca lacrima, dar dopat
- Cam de cînd este atestat istoric dopingul, domnule Mărăşescu?
- Taică-meu a fost general de aviaţie, era pilot în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A văzut că nemţilor care plecau în misiune cu escadornele lor li se dădeau nişte tablete. Pervitină şi benzidrină. Îi ţineau treji, concentraţi.
- Astea ce medicamente erau?
- Amfetamine, pe care germanii le-au folosit şi pentru echipa olimpică din '36, la Berlin. Nu-i vorbă, că şi americanii le foloseau. Parcă ştia cineva că luase Jesse Owens amfetamine cînd el îl sfida pe Hitler?
- Mai departe?
- Au apărut anabolizantele, folosite mai întîi la creşterea forţată a animalelor domestice, în zootehnie. Parry O'Brien, dublu campion olimpic la aruncarea greutăţii, a mărturisit în memorii că lua anabolizante. Uneori şi zilnic.
- Cînd au fost interzise?
- De-abia în '72, la Munchen s-a stabilit că anabolizantele sînt interzise. Dar nu exista metodă pentru a fi depistate. Te avertizau, «Mărăşescu, să nu care cumva să foloseşti anabolizante!», tu răspundeai, «Nu, cum să folosesc!». Şi gata.
- Cînd au ajuns laboratoarele doping să preleveze anabolizantele?
- Din '76 încolo, de la Montreal. Dar după '76 încolo, Comisia Internaţională Antidoping a obţinut o victorie importantă. Controalele în perioadele din afara concursurilor, nu doar în timpul competiţiilor.
- De ce era aşa importantă măsura aceasta?
- Pentru că la concurs ştii de ce te ia, îţi face analize, dar te găseşte curat ca lacrima, n-ai nici o treabă, s-au şters urmele din sînge, deşi tu te-ai folosit de ele la antrenamente, cînd este cel mai greu.
Moscova şi Los Angeles, paradisul dopaţilor
- Cînd a fost cel mai rău din punctul de vedere al dopingului la Olimpiadele din era modernă?
- Probabil că la Moscova în 1980, cînd au boicotat americanii, şi la Los Angeles, în '84, cînd au boicotat ruşii cu tot blocul estic, mai puţin România. La Moscova nu a fost declarat nici măcar un caz pozitiv de doping.
- Poate au fost curaţi toţi.
- Aiurea, venea prinţul Alexandre De Merode ( pe vremea aceea preşedintele Comisiei Antidoping) şi întreba: «Probleme, ceva?», venea răspunsul imediat: «Nu, nimic». Şi gata, se termina. N-avem nevoie de scandal, aceasta era formula care închidea orice discuţie. Apoi, la fel au procedat şi americanii 4 ani mai tîrziu.
- Haideţi mai aproape de zilele noastre.
- La Sydney, în 2000, au fost găsiţi pozitivi mai mulţi, printre alţii şi Mihaele Melinte a noastră. Nimeni însă cu hormoni de creştere. Hormonul de creştere era pe lista WADA (World Anti-Doping Agency) şi pe aceea a federaţiilor naţionale de fotbal şi de atletism.
- Dar?
- Asta nu însemna că nu exista dopajul cu hormoni de creştere, ci nu existau metode să-l depisteze. Şi iar îţi zicea: «Mărăşescu, să nu cumva să foloseşti hormoni de creştere!», tu îi răspundeai: «Nu folosesc, Doamne fereşte!», şi gata.
- Ştiţi un foarte mare sportiv care nu a fost dovedit niciodată, deşi era bănuit de toată lumea?
- Carl Lewis. De 7 ori campion olimpic, Usain Bolt mic copil pe lîngă el. Lewis se pregătea în laboratoarele NASA de la Houston înainte de toate competiţiile majore la care participa. Ce însemna pregătirea acolo, nimeni nu a aflat. Nimeni nu a vorbit pînă acum. Poate erau doar nişte aparate care să îi dezvolte muşchii.
- Păi, şi asta ar fi fost în regulă?
- Nu, nici măcar asta.
Barcelona, campioana refacerii
- De ce se accidentează fotbaliştii Barcelonei mai ales la bicepsul femural?
- Ştiu la ce te gîndeşti. Dar să ştii că există o explicaţie medicală foarte precisă. Este muşchiul cel mai solicitat. După acesta urmează gemenii, aductorii şi anteriorii coapsei.
- Bun, dar nu mai e vorba şi de altceva?
- Barcelona este numărul unu în lume. Are o greutate suplimentară la orice meci disputat. Toţi vor să îi bată, aşa că pentru ei orice partidă e ca o finală. Aşa păţeau şi Doina Melinte, şi Gabi Szabo, rusoaicele, chinezoaicele, americancele şi toate africancele voiau să le învingă.
- Insist cu Barcelona...
- Barcelona are şi metode extraordinare de refacere.
- Au şi alţii.
- Da, dar nu la noi. Refacerea are patru componente majore. Neuropsihică, apoi cardiorespiratorie, hepatică şi musculară. La noi dacă se face ultima!
- Care este tendinţa acum în materie de refacere?
- Psihoterapia este ultima găselniţă a sportului mondial. Marii sportivi lucrează cu personal specializat, indiferent dacă au cîştigat sau au pierdut. Ştii ce a declarat pe pistă Usain Bolt după ce a făcut recordul de 8,58 pe suta de metri? Că primul lucru pe care îl face este să meargă la şedinţa cu psihoterapeutul. Înţelegi, cîştigase titlul olimpic, stabilise record mondial şi el se ducea la psiholog!
Metoda noastră: după ureche
- La noi cum e?
- Păi, n-ai văzut, Ilie Stan spune că el este şi psiholog la Steaua. Cum să accepţi o asemenea aberaţie?
- Urmăriţi şi fotbalul înţeleg.
- Ştiu tot ce se întîmplă, dar văd mai mult preşedinţi, acţionari, finanţatori. O să îmi spui că asta vrea publicul. Nu cred. Ştii care este răul cel mai mare pe care îl fac aceste personaje?
- Nu.
- Cea mai mare lovitură pe care o poţi da unui sportiv este să ieşi şi să îl ataci în public, să-l ameninţi că îl dai afară, că îl trimiţi la echipa a doua.
- De ce are Steaua o echipă de accidentaţi?
- Refacerea este ori superficială, ori prost făcută. Ori cei de afară iau ceva ce nu luăm noi. De ce ai lor pot juca la trei zile, iar ai noştri sînt mereu obosiţi?
- Este posibilă performanţa sportivă fără doping?
- Fără stimulente de efort nu se poate nimic.
- Ce sînt stimulentele de efort?
- Toate substanţele care nu sînt pe lista celor interzise.
- Dar care pot oricînd intra pe această listă.
- Da.
- Mulţumesc!
L-am mai întrebat pe interlocutorul meu la ce sport l-ar îndruma pe un părinte să-şi dea copilul. Nu am precizat sport de plăcere, nu de performanţă. A răspuns "înotul" fără să ezite. Şi alergările. Mi-am adus aminte fără să vreau de Caster Semenya, sud-africanca, şi de tot scandalul legat de hermafroditism. Ne-am despărţit întrebîndu-l: Ce este Caster Semenya, femeie sau bărbat? Analiza cromozomială a arătat că este femeie, mi-a spus domnul Mărăşescu. Te pui cu analiza cromozomială?
Anabolizantele, porcii, curcanii, caii. Şi oamenii
"Imediat după război, prin anii '50, Bob Hoffman, un mare antrenor de culturism american, a preluat substanţele anabolizante din zootehnie, unde erau folosite să umfle găinile, porcii, curcanii. Le creşteau masa musculară şi arătau apetisant. S-a gîndit el, «ce-ar fi să le dau culturiştilor?» Şi le-a dat, el a fost primul din lume care s-a gîndit la folosirea anabolizantelor pentru îmbunătăţirea performanţelor sportivilor. Apoi, anabolizantele au fost folosite la caii de curse. Pînă la administrarea lor atleţilor nu mai era decît un pas. A, ştii că nici azi anabolizantele nu sînt interzise în culturism în afara unor concursuri? La orice sală mergi îţi poţi procura liber astfel de medicamente."
Şah-mat-ul lui Samaranch
"Înainte să devină preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Juan Antonio Samaranch era ambasadorul Spaniei la Moscova. A cîştigat alegerile la CIO şi s-a luptat să dea Olimpiada Spaniei. A şi reuşit pentru ediţia din '92, de la Barcelona. Era să fie un mare scandal acolo. Oficiali, antrenori şi medici vorbeau, «s-a descoperit un campion olimpic dopat». Cam toţi bănuiau că este vorba despre britanicul Linford Christie, cîştigătorul sutei. S-ar fi repetat istoria după Seul '88, cînd lui Ben Johnson îi fusese luat titlul şi recordul mondial, tot la sută. Dar nimic nu se întîmpla fără ştirea şi fără acordul lui Samaranch. Totul trecea pe la el, inclusiv analizele laboratorului antidoping. Iar el a făcut atunci mutarea vieţii, a luat hîrtia cu rezultatul testului şi a zis: «Nu am nevoie de un alt scandal mondial!». Linford a rămas campion olimpic, Olimpiada de la Barcelona un succes."
"Ce este dopingul? Simplu. Dopingul este acela care mă ţine pe mine sportiv treaz, concentrat, cu un moral extraordinar"
"Marea performanţă este dată de pregătirea de excepţie, de condiţii de excepţie şi de motivaţie de excepţie"
"Cel mai mare sportiv pe care îl ştiu? Iolanda Balaş. A dus 3 generaţii în spate, are 14 recorduri mondiale. Două titluri olimpice. Şi 143 de victorii consecutive"
"S-au construit săli de sport. Sînt goale, nu au o saltea, o halteră. S-au construit bazine de înot. Sînt închise din lipsă de personal. De unde vrei să apară campionii?"
"Marile laboratoare farmaceutice lucrează înaintea laboratoarelor de control antidoping. Acesta e pericolul"
"Nu se poate face performanţă cu nimic, este imposibil fără stimulente de efort."
346 de substanţe interzise sînt pe lista Agenţiei Mondiale Antidoping
Cazuri celebre de dopaj
1. Dwain Chambers (Marea Britanie) - depistat în 2003 cu testosteron; campion mondial şi european indoor (2009, 2010) la 60 metri;
2. Linford Christie (Marea Britanie) - depistat în 1999 cu nandrolone; campion olimpic (1992), mondial (1993), european (1986, 90, 94) la 100 m;
3. Justin Gatlin (SUA) - depistat în 2006 la testosteron; campion olimpic (2004) şi dublu campion mondial (2005) la 100 şi 200 m;
4. CJ Hunter (SUA) - depistat în 2000 la nandrolon; campion mondial la greutate (1999);
5. Marion Jones (SUA) - a recunoscut în timpul scandalului BALCO că a folosit substanţe interzise; multiplă campioană olimpică şi mondială la 100 şi 200 m; i-au fost retrase cele 3 titluri olimpice şi 2 medalii de bronz cîştigate la JO Sydney, dar şi titlul mondial cucerit în 1999;
6. Ben Johnson (Canada) - depistat în 1988 la stanozol; a cucerit titlul olimpic la JO 1988 la 100 m, dar i-a fost retras ulterior, precum şi recordul mondial realizat la Seul;
7. Carl Lewis (SUA) - de 9 ori campion olimpic (1984-1988) şi de 8 ori campion mondial la 100 m, 200 m, 4x100 m, lungime; Înainte de Olimpiada de la Seul, federaţia americană de atletism l-a depistat de 3 ori pozitiv la efedrină, pseudoefedrină şi la fenilpropanolol, dar l-a declarat nevinovat pe atlet.
Citeşte aici "confesiuni grele ale eternilor suspecţi de serviciu", un articol de Radu Naum
)
)
)
)
)
)
)
